În analiza pe care o face magiei erotice a lui Giordano Bruno, Culianu insistă asupra avertismentului Nolanului ca magicianul să nu cadă el însuși pradă fantasmelor prin care își manipulează subiecții. „Aibi grijă“, scrie Bruno, „să nu te prefaci din operator în instrument al fantasmelor“ (Sigillus sigillorum, II, 2, citat în Eros și magie în Renaștere, ediția a IV-a, p. 131). Lumea toată e o rețea de „legături“, „înlănțuiri“ (vincula), în care ești ori manipulator, ori manipulat. Ele se petrec în mod natural, ca atunci cînd îți cade privirea peste trupul gol al Dianei sau cînd piatra magnetică atrage fierul, dar pot fi și controlate după bunul plac al magicianului, cu condiția să se țină în frîu, altminteri primejdia fiind să devină un „ucenic vrăjitor“. Lucrurile se complică însă cînd acest „ținut în frîu“ ia, în De vinculis, forma unui coitus reservatus: să fi știut Bruno de acele practici taoiste și tantrice în care retenția sămînței deșteaptă energii nebănuite? se întreabă Culianu. De fapt, arată el, e vorba de ceva mai subtil. În primul rînd, de vreme ce lepădarea sămînței slăbește legătura (iactu seminis vincula relaxantur), am fi tentați să credem că magicianul n-ar avea nici un interes s-o rețină, ca să fie cît mai „rece“. Numai că manipulatorul de fantasme nu trebuie să-și cultive doar indiferența, ci, paradoxal, și o dorință cît mai intensă, căci magia e tranzitivă: pentru a transmite subiectului o pasiune dogoritoare, operatorul trebuie s-o crească mai întîi în el însuși, oprindu-se înainte de climax, ca să nu se stingă. Așa că dacă îndemnul lui Pascal este „Îndobitociți-vă!“, cel al lui Bruno este „Excitați-vă!“.
Să rămînem pentru moment la atitudinea „tu rămîi la toate rece“ și să constatăm că magia o împărtășește cu știința. Ambele vor, în fond, să domine natura, or nu poți domina ceva decît dacă îl transformi în obiect cu care nu te identifici. Ambele, ba încă știința chiar mai mult, depind de o separare strictă între subiect și obiect; odată ce ai abandonat distanța față de obiect ai ieșit în afara „științificității“. Valabil în fapt pentru toate disciplinele ce se vor serioase și științifice. Nu vom aștepta de la un antropolog să creadă el însuși în eresurile tribului pe care îl studiază; iar la o conferință de istoria alchimiei nu vom invita să vorbească un practicant al alchimiei, cu atît mai puțin un vrăjitor la o sesiune despre istoria vrăjitoriei (observați cum cea mai lesne cale de a lua distanță față de un obiect, de a-l prinde într-un ac cu gămălie, este de a face „istoria“ lui). Toate acestea sînt teme onorabile atîta vreme cît cel care le studiază păstrează distanța; dacă o încalcă, devine „smintit“ și comunitatea științifică îl ejectează degrabă.
Ce e fascinant la Culianu e că se joacă cu limita aceasta, și nu știi niciodată dacă nu cumva chiar și crede în practicile magice pe care le prezintă în lucrări care, altminteri, respectă toate standardele academice. Iată, de pildă, un pasaj din „Cuvîntul înainte“ la ediția americană din Eros și magie: „La Chambéry […] s-a întîmplat ca trei vrăjitoare adevărate să participe la conferință; ele m-au acuzat că vorbesc despre anumite lucruri fără să le fi experimentat. Am admis pe dată faptul, cerînd doar cu modestie oarecare înțelegere pentru istoricii corecți care încearcă să-și facă meseria. Se pare că îngăduința nu ne-a fost acordată, căci în jur s-au petrecut lucruri stranii: cîteva persoane au leșinat, iar colegul meu, africanistul Hans Witte, și cu mine am fost cuprinși de teribile dureri de cap care au persistat și după ce am părăsit sala conferinței“ (ibidem, p. 6-7). Ce nu știau bietele vrăjitoare e că Ioan Petru Culianu nu era pur și simplu un scholar al magiei. „Păstra albume cu interpretările sale de Tarot datînd de ani de zile“, își amintește un prieten, și continuă: „Doamne, nu am mai cunoscut niciodată un asemenea om. Chiar lua în serios aceste lucruri“ (Ted Anton, Eros, magie și asasinarea profesorului Culianu, ediția a II-a, p. 282). Ar fi însă îngust dacă am insista doar pe latura de practician a lui Culianu. El se aseamănă mai degrabă cu magicianul lui Bruno, care cultivă fantasme fără a se lăsa prins în mrejele lor, cald și rece deopotrivă, amestec de foc și gheață, cum ne spune că se descrie Nolanul însuși în poeziile sale.
Oare n-am putea transpune „magia“ acestei perechi de contrarii și în studiul filosofiei? Contaminată, cred, dinspre știință, o bună parte a filosofiei de astăzi, mai ales sub chipul istoriografiei filosofiei, ține strîns de separația între subiect și obiect. E filosofia proiectelor de cercetare, a raportărilor și punctajelor; respectă toate standardele, dar parcă merge în gol. Și ce poate fi mai întristător decît să vezi că cineva care își dedică timpul studierii unui filosof antic revine, în viața de zi cu zi, la filosofia difuză a simțului comun, pe care o urmează somnambulic și cei străini de filosofie. La urma urmelor, un profesionist nu-și permite să nu fie neutru; doar că „neutralitatea“ aceasta își dezvăluie presupozițiile filosofice dacă o scuturi puțin – și, Doamne, ce înguste mai sînt! „Obiectivitatea“ în studiul filosofiei nu înseamnă decît adoptarea unei filosofii sărace.
„De la antici […] am avea de reînvățat filosofia. Cu ei va trebui să înfrîngem neutralitatea – neîncrederea, nepăsarea, nerodnicia – regăsind, pînă și în mecanismele noastre logice, aceea ce face viața spiritului: ieșirea din in-diferență“, scria Noica prin 1947 (Interpretări la Platon, p. 180). Și într-adevăr, de la cine, dacă nu de la antici, ar trebui să reînvățăm menirea originară a filosofiei? Eu însă vă propun să o reînvățăm de la renascentiști, cei socotiți îndeobște a fi subțiri filosofic. Căci nu vreau să mă opresc la filosofia ca mod de viață sau filosofia în straie existențiale; prea mare e riscul de a sfîrși în „trăirism“. Vă propun să fim foc și gheață în același timp; ca Bruno și Culianu.
Grigore Vida este istoric al filosofiei și al științei din perioada modernității timpurii. Este secretar științific al Secției de Filosofie a Academiei Române și predă la Facultatea de Filosofie a Universității din București.
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
