La sfîrșitul anului trecut, în dialogul cu Alexandru Călinescu, de la BCU, Andrei Pleșu s-a întrebat, cu umorul său inconfundabil, care rezistență împotriva regimului comunist a fost mai eficientă, cea prin cultură sau cea prin bancuri? Nu fără ironie, și-a răspuns că a doua formă de rezistență pare să fi fost mai puternică decît prima. E un bun temei în acest răspuns. Rezistența prin cultură a fost una restrînsă la un segment de elită al intelectualității literar-umaniste; rezistența prin bancuri a fost una de masă. Baza ideologică a regimului totalitar din România, impusă prin forță, iar nu prin convingere, a fost erodată treptat și ireversibil prin rețeaua insidioasă de bancuri politice. Dacă în deceniile de teroare, bancurile politice au fost motive suficiente pentru întemnițarea celor care le spuneau sau le ascultau, ulterior, în perioada de așa-zisă liberalizare, acestea au circulat relativ liber și s-au extins în toate categoriile sociale, inclusiv în nomenclatura comunistă și în structurile de represiune. Retorica discursului ideologic, lipsită de la bun început de credibilitate, a devenit din ce în ce mai ridicolă, sursă inepuizabilă de ilaritate. Bulă a fost eroul incontestabil al bancurilor în anii comunismului. Multe dintre acestea își păstrează actualitatea.
Un singur exemplu, cel cu Bulă și acvariul. Diriginta clasei trebuie să le explice elevilor principiul rotației cadrelor. După cîteva propoziții abstracte, în limba de lemn a ideologiei vremii, diriginta întreabă elevii dacă au înțeles cum funcționează acest principiu. Urmează cîteva clipe de tăcere generală, apoi se aude vocea lui Bulă, care declară ezitant că nu a înțeles despre ce e vorba. De la înălțimea „abstractelor seninătăți” ale propagandei comuniste, diriginta coboară discursul la nivelul unui exemplu, pe înțelesul lui Bulă. Cînd se hrănesc peștii dintr-un acvariu, spune ea, o parte dintre ei se ridică la suprafață și își iau porția din bobițele alimentare care plutesc, apoi coboară, lăsînd locul altora să se hrănească. Mișcarea se repetă pînă cînd toți peștii se satură. Mîndră de priceperea ei pedagogică, diriginta îl întreabă pe Bulă dacă a înțeles în sfîrșit principiul rotației cadrelor. Bulă declară încă o dată că nu a înțeles. Diriginta reia exemplul acvariului și conchide: așa cum peștii trebuie să se rotească în acvariu pentru a se putea hrăni toți, tot așa se rotesc și cadrele în partidul comunist pentru a dobîndi experiență de conducere, mai bogată și mai diversă. Întrebat încă o dată dacă a înțeles principiul cu pricina, Bulă clatină din cap și răspunde: am înțeles cum se hrănesc peștii, dar nu am înțeles cum se intră în acvariu.
Bancul cu Bulă și acvariul, poate cel mai sugestiv despre nomenclatura comunistă, trimite la problema mai generală a rezilienței establishment-ului, problemă care se pune în orice regim politic, fie el democratic, totalitar sau autoritar. Nomenclatura este doar partea vizibilă a establishment-ului, tipic regimurilor comuniste. Această parte vizibilă a establishment-ului comunist nu ar fi putut exista fără partea mai puțin vizibilă sau ascunsă, alcătuită din toți cei care, în mod direct sau indirect, au susținut acest regim politic. Și celelalte regimuri politice au forme specifice de establishment. Termenul a fost introdus în literatura politică de Henry Fairlie, într-un articol publicat în septembrie 1955. În înțelesul dat de Fairlie, establishment-ul nu se reduce la centrele de putere formală, ci include întreaga matrice a relațiilor formale și a celor informale prin care se exercită puterea.
Establishment-ul este inițiat printr-o mișcare de ruptură, violentă sau nonviolentă, care marchează înlocuirea unui regim politic vechi – care fie și-a epuizat resursele de susținere socială, fie a devenit indezirabil pentru o forță străină de ocupație – cu un alt regim politic pentru care se constituie o nouă bază socială de sprijin sau care este impus de forța de ocupație. Acest proces de schimbare are o durată variabilă. Pentru a se consolida, establishment-ul comunist din România, cu toată garanția sovietică în spate, a avut nevoie de aproape două decenii. Ceea ce s-a numit liberalizarea comunismului a fost, în realitate, perioada în care acest regim politic se sprijinea pe un establishment puternic, adică nu numai pe nomenclatură, pe centre de conducere, care recurgeau la violență în mod direct pentru a cuceri și a păstra puterea, ci și pe o matrice largă de relații formale și informale, aderente la rentele de care beneficiau cei care participau la aceste relații.
Nici democrația constituțională nu poate funcționa în absența propriului establishment. Din perspectiva fundamentelor doctrinare ale acestui regim politic, establishment-ul nu ar trebui însă să mai fie un sistem închis de extragere a rentelor prin exercitarea puterii, ci un sistem deschis, care se reîmprospătează periodic prin alegeri libere, pentru a-și conserva reziliența, în scopul exercitării puterii în beneficiul comunității. Drumul de la fundamentele doctrinare pînă la punerea în operă a acestora e lung și întortocheat, iar ținta nu este niciodată complet atinsă. Mai grav, uneori establishment-ul democratic fie alege greșit politicile și strategiile necesare pentru a se apropia de această țintă, fie chiar deturnează exercitarea puterii, invocarea beneficiului comunității rămînînd doar vălul demagogic prin care se încearcă ascunderea sistemului de extragere a rentelor în beneficiu propriu. În a doua situație, mult trîmbițatul discurs al așa-ziselor partide antisistem este doar o tehnică de manipulare a alegătorilor, folosită tocmai pentru a intra în acest sistem, preluînd de la vechile partide funcția de extragere a rentelor. Scopul lor nu vizează împrospătarea establishment-ului democratic pentru a asigura exercitarea puterii în beneficiul comunității, ci continuarea procesului de deturnare a acestei funcții, cu o finalitate mai mult sau mai puțin asumată: înlocuirea democrației constituționale cu un regim politic autoritar. În 2025, acest pericol a fost evitat. În România și în Uniunea Europeană există resurse pentru a înfrunta acest pericol și în anii următori. Consolidarea resurselor poate fi realizată de lideri politici vizionari, curajoși și onești. Altfel, bancul cu Bulă și acvariul va redeveni foarte actual.
.jpg)
