Aproape de gara Termini, într-una din zonele problematice ale Romei, în care splendorile trecutului se amestecă cu mizeria prezentului, se află bazilica papală Santa Maria Maggiore, loc de întîlnire și cîteodată de odihnă pentru barboni, cerșetorii și persoanele fără adăpost care caută refugiu și vad de lucru în apropierea edificiului. Venit, după cum declara imediat după alegerea sa ca suveran pontif pe 13 martie 2013, „aproape de la capătul lumii”, papa Francisc, argentinianul ajuns în mod surprinzător pe tronul Sfîntului Petru, a fost în primul rînd un papă al marginalilor. De-a lungul întregului său pontificat, Francisc, care și-a exprimat de la început dorința de a fi un papă pentru cei dezavantajați, i-a pus în prim-plan pe cei săraci, pe refugiați, pe marginali. Santa Maria Maggiore, splendid monument antic încins în armură barocă, are o istorie de mai bine de 1.500 de ani. Descifrarea stratigrafiei acestei bazilici fascinante, dar, pînă la pontificatul lui Francisc, destul de neglijate explică pe deplin de ce marginalul Francisc, ajuns paradoxal pe tronul papilor, a ales Santa Maria Maggiore pentru odihna veșnică.
Salus Populi Romani
Una dintre imaginile marcante ale pontificatului lui Francisc vine din timpul pandemiei de COVID-19, cînd aproape întreaga lume locuită intrase în izolare. Pe 27 martie 2020, Francisc a ținut în Piața San Pietro, lipsită de mulțimile obișnuite, un Urbi et orbi special însoțit de o rugăciune pentru alungarea molimei. În imaginea care a făcut înconjurul lumii îl vedem pe Francisc, singur în piață, rugîndu-se în fața Salus Populi Romani, icoana care, conform tradiției, scăpase deja Roma de molimă, pe vremea lui Grigore cel Mare (590-604). Grigore cel Mare a devenit papă în 590, în plină epidemie de ciumă, după ce însuși predecesorul său, Pelagius, căzuse victimă molimei. Sursele contemporane, printre care Historia Francorum a lui Grigore din Tours rămîne cea mai detaliată, ni-l prezintă pe papa Grigore în procesiune penitențială prin Roma cu o icoană nou-adusă din Creta, una dintre cele pe care tradiția le atribuie Sfîntului Luca Evanghelistul, reprezentînd-o pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus. După trei zile de procesiuni cu această icoană, ciuma a încetat să mai facă victime în Roma, iar icoana a primit numele de Salus Populi Romani („Salvarea poporului roman“). Din vremea papei Grigore, Salus Populi Romani este ținută la Santa Maria Maggiore (Sfînta Maria cea Mare), o bazilică construită de papa Sixtus al III-lea (432-440), la care lucrările au început imediat după Conciliul de la Efes (431), care condamnase nestorianismul și o declarase pe Maria Născătoare de Dumnezeu (Theotókos). Bazilica construită inițial de Sixtus al III-lea a fost treptat extinsă, cea mai semnificativă adăugire fiind brîul baroc al fațadei care se vede astăzi. Totuși, oricine vizitează Santa Maria Maggiore poate să vadă clar încă bazilica antică și să admire mozaicurile din nava principală și de pe arcul triumfal care se păstrează din secolul al V-lea, mai ales pe cele reprezentîndu-l pe Moise despărțind apele, în care Moise este îmbrăcat în toga romană. Una dintre adăugirile ulterioare este Capela Paolină, construită de Paul al V-lea (1605-1621), pentru a adăposti icoana Salus Populi Romani. Papa Francisc și-a ales mormîntul aproape de această capelă, în vecinătatea Salus Populi Romani, icoană pe care o vizită des, mai ales înainte și după fiecare călătorie apostolică, sau după momente de încercare, ultima dată după externarea din spital.
Conexiuni franciscane la Santa Maria Maggiore
Francisc nu este singurul papă care a ales să fie înmormîntat la Santa Maria Maggiore. Tot aici se află și mormintele lui Honorius al III-lea, Nicolae al IV-lea, Pius al V-lea, Sixtus al V-lea, Paul al V-lea, Clement al VIII-lea și Clement al IX-lea. Dintre aceștia, Nicolae al IV-lea (1288-1292), primul membru al Ordinului franciscan ales vreodată pe tronul Sfîntului Petru, a făcut lucrări semnificative la Santa Maria Maggiore. Dintre acestea, cea mai spectaculoasă este mozaicul absidial pe care i l-a comandat artistului roman Jacopo Torriti (vezi foto). Mozaicul înfățișează Încoronarea Fecioarei, iar în stînga jos îi vedem reprezentați pe Sfîntul Francisc din Assisi, Sfîntul Paul și Sfîntul Petru, urmați de figura miniaturală a lui Nicolae al IV-lea. Jorge Mario Bergoglio și-a ales numele Sărăcuțului din Assisi, Francisc, ca nume papal, o alegere-manifest, menită să semnifice importanța pe care o va da săracilor și marginalilor în timpul pontificatului său. Referințele franciscane de-a lungul pontificatului lui Francisc sînt numeroase, iar papa a urmat deliberat modelul Sărăcuțului. Santa Maria Maggiore, cu splendidul ei mozaic unde îl vedem pe Sfîntul Francisc la picioarele Reginei Cerurilor, are și o conexiune franciscană.
Papa Francisc, care a ales să se odihnească în proximitatea Salus Populi Romani, a primit în timpul slujbei de înmormîntare din Piața San Pietro o Ultima commendatio et valedictio („Ultimă recomandare și rămas-bun“), un encomium liturgic al Bisericii Romane, prin care dieceza din Roma și-a încredințat păstorul Sfintei Fecioare Maria, Salus populi Romani. Împreună cu toți cei care l-au admirat pe papa Francisc, nu pot decît să mă alătur acestui rămas-bun liturgic: Beata Virgo Maria, apostolorum Regina et Salus populi Romani, apud Deum intercedat et vultum Filli sui benedicti Papae nostro ostendat atque Ecclesiam luce resurrectionis eius consolitur („Sfînta Fecioară Maria, Regina apostolilor și Salvarea poporului roman, să mijlocească la Dumnezeu, pentru ca Fiul Său să-și arate privirea binecuvîntatului nostru papă Francisc și să mîngîie Biserica cu lumina Învierii Lui“).
Valentina Covaci este specialistă în istoria Bisericii și liturghistă.
Foto: Mozaic absidial, Santa Maria Maggiore; credit foto: Wikimedia Commons
