S-a dat la bacalaureat Ion Creangă. La alegere cu Ioan Slavici. Se plîng unii, cu un aer de convingere, că „Povestea lui Harap-Alb” n-ar mai avea ce căuta în programa de bacalaureat. Că e învechită. Că elevii nu o înțeleg. Că li se pare „trist” să citească două pagini din Creangă. Că acțiunea nu rezonează cu ei. Că limbajul e greoi. Că elevii s-au născut „150 de ani mai tîrziu”. Și, bineînțeles, că e nevoie de autori contemporani, de femei scriitoare, de texte „cu care se pot identifica”. Ca și cum literatura ar fi (doar) o oglindă de selfie, nu (și) o fereastră spre o lume mai mare decît propriul cap.
Nu, dragi chibiți, nu Harap-Alb e problema! Problema e că unii au capitulat în fața ideii că elevii trebuie ținuți permanent într-un confort călduț și familiar. Că dacă ceva nu e „pe înțelesul lor” de la prima lectură, atunci trebuie eliminat. Ce rușinoasă renunțare la ideea de educație! De cînd e criteriul pentru valoarea unei opere ușurința cu care se poate înțelege?
Elevii nu înțeleg limbajul? Perfect. Iată un motiv excelent să li-l explici, nu să-l elimini. Fiindcă dacă scoți tot ce e greu, tot ce provoacă, ce mai rămîne? Un limbaj de grup de WhatsApp? Să le dăm eseuri pe meme sau pe emoji-uri?
Creangă, prin „Harap-Alb“, le dă adolescenților exact ce le trebuie și ce le lipsește: un drum inițiatic, plin de obstacole, de înșelătorii, de prietenii bizare și de confruntări morale. O poveste despre devenire. Despre valori. Despre cum nu te naști erou, ci devii. Despre cum curajul nu vine de la mușchi, ci de la caracter. Exact lecțiile care lipsesc azi dintre reel-urile cu băieții care „fac bani” și fetele care „merită doar vibe-ul bun”.
Creangă îi învață pe tineri să discearnă între Spînul uns cu toate alifiile și omul simplu, dar drept. Ce poate fi mai relevant pentru un adolescent în plină formare decît să învețe că aparențele înșală, că loialitatea bate vanitatea, că binele e un drum lung și adesea greu?
Dar nu. E mai simplu să spui că textul e „greu” și să-i faci loc unei postări sensibile de pe Instagram. Nici un adolescent n-a murit vreodată pentru că a citit o frază cu inversiune stilistică, un regionalism sau un arhaism. În schimb, mulți mor sufletește pentru că li se servește, zi de zi, ideea că dacă ceva e greu, atunci nu merită efortul.
E ridicol să cerem ca elevii să poată înțelege totul instantaneu. La fel de bine am putea cere să nu mai învețe matematică decît pînă la tabla înmulțirii, pentru că ecuațiile cu necunoscute „nu-i reprezintă”. Sau să scoatem limba engleză din programă, pe motiv că accentul nativ e greu de obținut.
În marile sisteme de educație din lume, elevii nu scapă de Shakespeare, de Homer, de Goethe, de Molière sau de Dostoievski. Nu li se cere să-i „placă” neapărat, ci să-i înțeleagă, să-i descifreze, să le recunoască locul în cultura care i-a format. În Franța, nimeni nu propune scoaterea lui Racine sau a lui Victor Hugo pentru că elevii „nu se identifică” cu personajele lor. În Italia, Dante nu e opțional. Pentru că nimeni nu-și permite să rupă firul de continuitate cu reperele fundamentale ale propriei culturi.
Nu elevii trebuie schimbați. Nici clasici precum Creangă nu trebuie scoși din programă. Ceea ce trebuie schimbat urgent e discursul acestor chibiți obosiți, blazați, influencer-i de catedră care, în loc să creeze punți, trag obloanele.
Vrem autori contemporani în programă? Foarte bine. Dar nu în locul clasicilor. Ci alături de ei. Nu-i un duel între Creangă și o scriitoare contemporană. E o șansă de dialog între trecut și prezent. Între rădăcini și ramuri. Nu înlocuim piatra de temelie cu tapet trendy.
Să nu ne ascundem neputința de a face literatura vie în spatele ideii că ea e „prea moartă” pentru copiii noștri. „Povestea lui Harap-Alb” nu e un text prăfuit. Prăfuită e atitudinea care crede că formarea gustului literar al unui adolescent trebuie să țină cont doar de ce-i „place” imediat. Cultura nu se face cu aplauze rapide, ci cu răbdare, efort și, da, și cu texte grele. Harap-Alb trăiește. Problema e că unii adulți dorm.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
