Cînd eram copil, mi-am dorit să devin pe rînd: explorator, astronaut, balerină (m-am convins repede că n-am nici un talent la balet), gimnastă de Olimpiadă ca Ecaterina Szabo (tot n-aveam talent, dar aici m-am încăpățînat vreo doi ani), actriță (nici o șansă, eram rîrîită și sîsîită), campioană mondială la karate cu centura neagră și trei dani, regizoare (asta mi-a ieșit oarecum). Nici un moment nu mi-a trecut prin cap că aș putea să fiu scriitoare, deși îmi plăcea să scriu mai mult decît orice altceva. Însă, pentru mine, scriitorul nu exista ca entitate vie, toți cei din manual, cel puțin, erau morți. Cînd am împlinit 18 ani, meseriile, în România, erau mult mai puțin fluide decît acum, nu prea puteai să treci de la una la alta peste noapte. Și nici nu existau meserii din astea abstracte, pe care nu știi de unde să le apuci, de tipul blogger sau influencer. „Scriitorul” nici nu exista măcar în nomenclatorul de meserii decît ca „scriitor de vagoane”. Cît de mult s-au schimbat lucrurile de atunci…
„Stau cîteodată și-mi aduc aminte ce năravuri și ce oameni mai erau în jurul meu în vremea copilăriei mele, pe cînd alegerea unui loc de muncă, a unei profesii era o chestie la fel de definitivă ca moartea. Chiar nu-mi aduc aminte de nimeni care să fi fost ceva și, după o vreme, să se fi făcut altceva. Terminai o școală, te angajai și rămîneai acolo pînă la pensie. Continuitatea și stabilitatea erau virtuți. Erai identificat de ceilalți prin ceea ce faci pînă la confuzie. Și mergeau atît de departe cu asta încît și soțiilor li se spunea doamna inginer, doamna colonel”, constată și Laura Cosma.
„A venit momentul să mărturisesc public: prima mea fantezie profesională a fost să fiu președinte. Se întîmpla în ultimii ani ai comunismului neaoș și nu venea dintr-o dorință de putere ori cine știe ce altă ambiție. (Eram, totuși, copil...) Venea din convingerea că pot face, astfel, ceva util pentru români. Auzisem prin casă că lucrurile stau rău, experimentasem pe propria piele frig, întuneric și cozi, așa că mi-am spus că trebuie să ajung președinte: cineva trebuia să intervină decisiv, ca să scape poporul de necazuri”, scrie Diana Popescu.
„Citesc constant tot soiul de studii și încercări de a face un pic de lumină în misterul legat de profesiile viitorului. Cele mai multe descriu profiluri umane greu de încadrat într-o singură carieră. Acești «gînditori hibrizi», spun specialiștii, combină curiozitatea cu abilitatea de a învăța rapid, putînd să creeze conexiuni între domenii diferite și să genereze idei originale. Ei pot vedea conexiuni și perspective pe care alții le trec cu vederea, iar această flexibilitate îi face valoroși în fața provocărilor lumii de mîine”, notează Oana Boca Stănescu.
Totuși, ce vor să devină copiii de astăzi? Sînt ei departe de ceea ce ne doream noi? „Sper că o să fiu un bun cercetător al găurilor negre. De ce tocmai meseria asta și nu ceva obișnuit? Teoria mea e că Big Bang-ul a fost creat de o gaură neagră densă care a explodat, eliberînd praful din care a fost creată lumea. Și încă emană praf. Aici vin eu să găsesc o cale de a stabiliza acea gaură neagră. S-ar putea ca găurile negre să adăpostească universuri total diferite”, spune Teodor, din clasa a V-a. Frumos, nu?
