Cînd eram în liceu, aveam un diriginte care semăna leit cu Joe Dassin. Era profesor de sport, fusese boxer și avea un păr la fel de bogat ca al simpaticului cîntăreț francez. Numai că, într-o vreme, dirigintelui nostru îi cășunase pe frizura băieților din clasă. Ne sîcîia aproape zilnic cu cererea de a ne tunde mai scurt, tot mai scurt. În ochii lui, părul nostru era mereu prea lung. Disciplina școlară comunistă de atunci era în favoarea lui. Într-o zi, excedați de această cerință, toți băieții din clasă ne-am hotărît să ne radem în cap, așa, ca un soi de protest. Ne-am dus împreună la frizer. Acolo a fost un mare haz printre noi și deopotrivă printre frizerii care căpătaseră brusc de lucru. Dacă țin bine minte, ne-a costat 3 lei de om. Operațiunea a fost mai simplă decît ne-am fi așteptat, părul nostru ajungînd rapid și în valuri pe podeaua frizeriei. A doua zi am apărut cu toții în clasă, mîndri și luminoși ca niște gulii, spre veselia colegelor, uimirea profesorilor și încremenirea dirigintelui.
Dincolo de acea împrejurare specială, pe vremea aceea toți băieții mergeam oricum frecvent la frizer, avînd în vedere amintita disciplină, care ne obliga să avem mereu părul scurt. În zilele din preajma începerii anului școlar sau la sfîrșitul vacanțelor trimestriale se făceau cozi, dar niciodată nu așteptam prea mult. Un tuns nu dura mai mult de vreo zece minute, mai ales că nu aveam obiceiul să acceptăm masaje, frecții sau alte dichisuri pe care ni le propuneau frizerii (nici nu voiam să ieșim de acolo îmbălsămați cu mirosul produselor pe care le ofereau frizeriile acelor vremuri). Clienții se succedau pe scaune ca pe bandă rulantă, mai ales dacă erau tineri. Cei mai în vîrstă erau mai pretențioși și se întîmpla uneori să aștepți mai mult după ei, ceea ce mi se părea în firea lucrurilor.
Nu demult am constatat că, fără să-mi dau seama, acea durată a unui tuns mi se imprimase bine în minte. Mi-am dat seama de asta cînd, în ultimii ani, cam de pe la pandemie încoace, răbdarea a început să-mi fie pusă la încercare. Întîi m-am lovit de refuzul unor frizeri de a mă primi, pe motiv că nu aveam programare (ca la coafor?). Dar niciodată nu-mi făcusem programare. Mi-au spus că se poate obține foarte simplu, prin telefon sau online. Oricît de simplu ar fi fost, am perceput asta ca pe o obligație în plus. Ca și în alte cazuri similare, m-am consolat cu ideea că, în fond, ar fi vorba de o modernizare a serviciilor, de o civilizare. De fapt, prin pandemie, și frizerii s-au învățat să stea mai mult pe acasă și să dea fuga la serviciu doar cînd aveau clienți anunțați. Nu se mai prezentau strict la program doar în ideea că poate pica vreun mușteriu neanunțat.
În sfîrșit, chiar programat fiind, la ora respectivă mă trezeam că frizerul sau frizerița nu-și terminaseră treaba cu cîte un tînăr client programat înaintea mea. Iar ceea ce îmi închipuiam a fi doar niște ultime retușuri depășea orice așteptări. De la aranjarea podoabei capilare pe toate părțile și din toate unghiurile, cu mașini și mașinuțe electrice de mai multe dimensiuni, se trecea la barbă. Nu, nu era vorba de ordinarul ras, ci de o ferchezuire meticuloasă. Din nou intrau în funcțiune mașinuțele, unele mici de tot, apoi și cîte o forfecuță pentru a pune la punct fiecare firicel. O bibilire de-a dreptul artistică. Dacă omul comandase cumva și șamponare sau chiar vopsire, simțeam cum îmi mai crește și mie puțin părul, așteptînd. Iar frizerul adevărat conversează cu clientul, nu-i așa? Știți genul acela de discuții de complezență, în care se descoperă idei și necazuri comune... Și, la urma urmelor, dacă omul de pe scaun e un taciturn, frizerii pot discuta și între ei, peste capetele clienților. Într-o asemenea împrejurare, am fost martor la captivanta descriere a unei întregi vacanțe la Istanbul. Am revăzut încă o dată marele oraș prin ochii frizerului.
Interesant e că, în cazul meu personal, durata unui tuns nu s-a modificat. Tot ca în timpul școlii, maximum zece minute, repede și eficient. Prețurile însă au crescut semnificativ. De cînd cu programările... Am conchis că rosturile s-au inversat. În ziua de azi, tinerii sînt mai pretențioși decît vîrstnicii. Vor ca frizura și barba (mai toți poartă diverse forme de barbă) să arate fără cusur. Și au mult timp la dispoziție, și merg extrem de des la frizer ca să-și întrețină look-ul. Și frizeriile arată altfel, chiar dacă la capitolul igienă par a fi încă în faza de recuperare, după mult prea strictele reguli pe care le-au îndurat în perioada pandemiei. Nu mai spun că bietele coaforuri de cartier acum se intitulează salon de coafură, iar frizerii își spun hairstylist. Nu m-aș mira dacă la un moment dat se vor deschide și academii de bărbierit.
Dar să luăm partea bună. M-am gîndit că poate sîntem pe cale să preluăm modelul țărilor mediteraneene, ca Italia sau Spania, unde mersul la bărbier e un tabiet tradițional. Oamenii capătă alte bucurii și prin partea locului. Sătui de agitație, încep să fie inspirați de tihna altor vremuri. Astăzi, pe Internet găsești diverse sfaturi, ba chiar adevărate ghiduri de specialitate. De-ar fi să dau doar un exemplu, cel al pămătufului de bărbierit. E un obiect tradițional care începe să fie din nou la mare preț. Lăsînd la o parte materialele sintetice tot mai performante, bărbații redescoperă ceea ce se știa altădată, că pămătuful se poate face din păr de mistreț, de cal sau de bursuc. Cel din urmă e apreciat cu deosebire, avînd la rîndu-i mai multe trepte de calitate – pure, best, super fine și silvertip – depinzînd de partea de pe corpul bursucului de unde se extrage părul. Cel mai bun, silvertip, se face din blana de pe gît. Bineînțeles, contează și specia bursucului. Oricum, se spune că e un animal foarte curat. Dacă alegi un pămătuf cu mîner din lemn rar, piatră semiprețioasă sau os de bizon, prețul poate ajunge la sute de euro. Nebunia merge mai departe. Un asemenea obiect care te ajută la bărbierit trebuie el însuși îngrijit, clătit de fiecare dată cu apă călduță, scuturat și ținut cu perii în jos într-un suport special. Din cînd în cînd trebuie spălat cu șampon special pentru animele de companie, pieptănat apoi și masat ușor. Cireașa de pe tort e adăugarea unui balsam special după șamponare. Nu pentru barbă. Pentru pămătuf. O lume minunată!
