„Există posibilitatea ca acest sentiment de nedreptate să se fi consolidat”, spune premierul Ilie Bolojan la Digi24, într-un interviu neobișnuit (pentru domnia sa) de franc. Afirmația asta va rămîne în top 3 eufemisme ale anului. „Există posibilitatea”. Sigur că există, dar este o certitudine. Și, ca să o verificăm, e suficient să ne uităm la cele 40 de procente ale AUR în sondaje, care se încăpățînează să nu se reducă, în ciuda faptului că la vîrful partidului e o evidentă luptă pentru eliminarea lui George Simion și înlocuirea lui cu altcineva care să aducă „suveraniștii” mai aproape de PSD și de visul participării la guvernare. Cuțităreala asta între două grupări egal sulfuroase nu afectează aproape deloc „sentimentul de nedreptate”, despre care vorbește premierul. Ba chiar sentimentul e așa de puternic că un segment major al populației vrea să vadă politicienii arcului guvernamental sancționați, indiferent de cît de iresponsabili par „ceilalți”.
Ascultîndu-l pe premier, varianta nouă și mai directă, nu ai cum să nu te întrebi cum ar fi fost dacă atît domnia sa cît și președintele țării ar fi înțeles de la bun început că nu poți elimina părți ale plasei de siguranță pentru cei mai săraci dintre români fără să impui măcar un pic de solidaritate din partea clasei de „misecuviniști” care parazitează statul român. Nu poți mări taxe în timp ce ascunzi declarații de avere (pentru mai multe detalii pe subiectul ăsta, recomand oricui să citească textele lui Cristian Andrei pe Snoop.ro), nu poți reduce sprijinul statului pentru oamenii care au cea mai mare nevoie de el (studenți, persoane cu dizabilități, bolnavi cronici) în timp ce te lupți neconvins și neconvingător cu pensiile speciale, nu prea funcționează așa lucrurile.
Sigur, România nu e doar Bolojan sau Dan. Mai sînt și Grindeanu, Kelemen, Thuma și alții mai puțin vizibili, dar foarte bine înfipți în procesele de decizie de prin statul român. De fapt, deal-ul pe care l-a făcut actuala guvernare la crearea coaliției are ca scop principal conservarea stării de fapt și nu, așa cum se afirmă sobru, scoaterea țării dintr-o criză pentru care, dacă căutăm vinovați, sigur nu îi găsim între românii loviți de austeritate. Îi găsim însă prin cabinetele actualilor miniștri și șefi de partide. Ce încearcă inabil partidele centriste e să evite pe cît posibil schimbări radicale. Dl Bolojan, spre cinstea sa, mai spune uneori lucrurilor pe nume, însă refuză sfios să clatine prea mult barca. Președintele Nicușor Dan nu prea vrea să supere magistrații. Nu prea vrea să supere pe nimeni, în fapt, cu rezultatul firesc că nimeni nu e mulțumit. Dl Grindeanu nici măcar nu se obosește să pretindă că ar vrea un restart în relația dintre mediile politice și cetățenii care (încă) oferă legitimitate. Cît despre UDMR și USR, cele două stau fiecare în colțul ei așteptînd ceva, nu se știe ce. Probabil o continuitate dulce la guvernare, scenariu mai plauzibil în cazul primeia.
În cacofonia de zi cu zi, partidele coaliției speră absurd că populația nu vede poza mare. Speranța asta pare să fie tot mai subțire dacă și inflexibilul domn Bolojan pare să fi înțeles că „e posibil” să fi crescut frustrarea. A crescut și asta s-a întîmplat nu numai din cauza nedreptății, ci și din cauza sentimentului de neputință tîmpă pe care îl emană guvernarea. Nimeni nu poate spune care e planul, ce motive de optimism există, unde vrem să ajungem. Avem acest vag „scoatem țara din criză” care înseamnă mai mult „ne apărăm statutul” decît „astea sînt motivele pentru care o să vă fie mai bine mîine”. Iar neputința e explicația favorabilă pentru că putem bănui, așa cum o face majoritatea românilor din sondaje, reaua-voință. Și mă tem că majoritatea vede foarte bine ce se întîmplă. „Suveranismul”, „rușii” sau extratereștrii pot fi invocați ca sperietori doar o vreme. După aceea convenția pică. Sigur că sînt pericole gigantice care ne pîndesc, dar o guvernare ipocrită e primul dintre ele. Fiecare nedreptate îi face pe „suveraniști” mai tolerabili și pe ruși mai puțin dezgustători. Și asta nu pentru că românii și-ar fi pierdut instinctul de conservare, ci pentru că sînt exasperați. Ce nu pricep nici președintele, nici premierul și nici șefii de partide e că mesajul ultimelor alegeri e avertisment, nu dorință de menținere a statu-quoului. Doar Sf Constituționalist Iorgovan îi salvează de o criză politică majoră, de pe urma căreia o bună parte dintre ei ar putea să dispară definitiv.
Însă nici chiar intervenția divină nu e așa de sigură zilele astea. Ipocrizia e o infracțiune gravă, totuși. În orice carte sfîntă.
