„Copii, vă rog să faceți un desen frumos pe tema «Noi în anul 2000»” – vă mai aduceți aminte această cerință? Și mai țineți minte ce ați desenat atunci? Nu trebuie să-mi spuneți, știu: mașini Dacia zburătoare și zgîrie-nori! Îmi amintesc bine acest curent creativ. Chiar înainte de a scrie articolul de față, am verificat la mai mulți prieteni. Răspunsul a fost același: lumea anului 2000 urma să fie populată de mașini Dacia zburătoare și zgîrie-nori. Pînă acum nu m-am gîndit cum a fost posibil, fără Instagram sau TikTok, să preluăm ca niște micuți papagali lumea imaginată de copilul-desenator-sursă – și, mai ales, cine era el. Poate că ar merita descoperit. Am putea chiar să-i comandăm un reportaj la România, te iubesc!. Sau, în fine, poate că doar eram inocent manipulați... Astăzi, cîteva decenii mai tîrziu, din ipostaza de părinte, mă confrunt din nou cu o temă asemănătoare: copiii noștri și meseriile viitorului. Mi-aș fi dorit să pot scrie acest articol pe viu, online, cu speranța că în comentarii va apărea părintele vizionar (cine știe, ar putea fi chiar cel cu desenul din copilăria noastră), ca să-i pot împrumuta ideile, fiindcă, sinceră să fiu, nu mi-e prea limpede cum vor arăta meseriile copiilor noștri.
Paradoxal, nici propria mea carieră nu mi-e clară azi în totalitate. Sînt consultant în comunicare, cu 23 de ani de experiență. Îmi amintesc cu nostalgie că, în 2006, cînd am fost promovată de la rolul de redactor la cel de director, departamentul de resurse umane a avut dificultăți în a găsi denumirea potrivită în nomenclator: planul era să fiu director de promovare, dar acea denumire nu fusese încă introdusă în listă. S-a rezolvat pînă la urmă, prin alegerea unui job apropiat, dar aș vrea să reținem că, în 2006, meseria de director de promovare/comunicare nu exista în nomenclatorul meseriilor din România. Douăzeci de ani mai tîrziu, și mai ales în ultimii trei ani, odată cu apariția masivă a Inteligenței Artificiale generative pe piața de consum, domeniul comunicării pare să se reinventeze cu o rapiditate uluitoare – aproape la fiecare cîteva săptămîni. Astfel, în lista meseriilor de astăzi există AI Search Experience Manager, AI Prompt Specialist (aici se poate și cu „Architect” în coada denumirii), Creative-AI Hybrid Producer, Narrative Algorithm Designer, Ethical Communications & Claims Specialist și multe altele… Faptul că meseria mea a fost invadată de astfel de noi roluri, iar eu le-am enumerat aici ca să ne minunăm colectiv, nu înseamnă că sînt convinsă că viitorul va fi legat doar de Inteligența Artificială. Pentru că nu totul va fi tehnologie. Copiii noștri vor avea nevoie să înțeleagă oamenii, să creeze povești care ajung la inimă și să se adapteze rapid la schimbări – sînt convinsă de asta.
Cred că marea provocare pentru părinții de astăzi este cum să-i ajute să navigheze într-o lume în care meseriile se reinventează constant. Cum descoperim împreună ce îi pasionează și ce competențe îi vor face competitivi? Pentru că, indiferent cît de mult va prelua Inteligența Artificială din sarcinile tehnice, vor exista mereu roluri în care oamenii trebuie să gîndească strategic, să ia decizii etice și să creeze conexiuni reale.
Nu voi generaliza despre toate meseriile viitorului pentru elevii de azi. Mă voi concentra pe traseul ales de cei doi copii ai mei, ambii liceeni, la filologie bilingv: fiul, în clasa a XI-a, se visează student la Regie Film sau la Filosofie, iar fiica, proaspătă liceană, talentată la scris și desen, încă explorează posibilitățile. Cu astfel de profiluri și cu un asemenea orizont, meseriile lor nu cred că vor depinde de un rol fix, ci de abilități transferabile: gîndire critică, creativitate, adaptabilitate și capacitatea de a colabora cu tehnologia și cu oamenii. Ca părinte, pot încerca să înțeleg aceste schimbări și să le arăt cum să transforme incertitudinea în oportunitate. Dar pot eu oare să fac asta cu adevărat?
Citesc constant tot soiul de studii și încercări de a face un pic de lumină în misterul legat de profesiile viitorului. Cele mai multe descriu profiluri umane greu de încadrat într-o singură carieră. Acești „gînditori hibrizi”, spun specialiștii, combină curiozitatea cu abilitatea de a învăța rapid, putînd să creeze conexiuni între domenii diferite și să genereze idei originale. Ei pot vedea conexiuni și perspective pe care alții le trec cu vederea, iar această flexibilitate îi face valoroși în fața provocărilor lumii de mîine. Într-o societate care adesea privilegiază expertiza îngustă și traseele clare, gînditorii hibrizi pot părea ciudați sau neînțeleși, ne avertizează specialiștii, însă tocmai această combinație de arii de preocupare și competențe diverse consideră ei că le oferă puterea de a inova și de a găsi soluții neconvenționale.
Dar cum îi ajutăm, alături de principalul nostru partener, școala, să identifice competențele care contează și să fie pregătiți pentru acest mare necunoscut? Nu o să povestesc prea multe despre ce se întîmplă la școală, voi da doar un mic exemplu: acum trei ani, un prieten era îngrijorat că fiul lui riscă să rămînă repetent la finalul clasei a X-a. La Tehnologie. Motivul? Refuzase să cioplească bine o păpușă din lemn, iar profesoara s-a hotărît să-l pedepsească și, demonstrativ, l-a lăsat corigent. Pare un pic ciudat să auzi că un licean riscă să rămînă repetent din cauza orei de Tehnologie, nu-i așa? Mă întreb adesea de ce ajungem să subestimăm manualitatea la școală și de ce nu le oferim copiilor mai multe oportunități de a explora și de a învăța cu propriile mîini? Mai ales că, în ultimii ani, vedem în jur din ce în ce mai mulți tineri care pornesc pe căile antreprenoriatului, lansînd mici afaceri în care meșteșugul și creativitatea practică devin nucleul succesului lor.
Revenind la studii, trebuie să recunosc că tot ce mai citesc despre viitorul profesiilor îmi provoacă mai multă neliniște decît claritate. Se pare că toate încercările de a contura un profil ideal pentru omul de mîine sînt aproape imposibile. Dar poate că, înainte de a visa la specializări cu nume futuriste, cel mai important lucru pe care îl putem face este să ne ajutăm copiii să rămînă sănătoși fizic și psihic, în lumea aceasta care pune o presiune tot mai mare pe adolescenți. Între păpușa de lemn și algoritmul narativ, între ora de tehnologie și job-urile viitorului bazate pe Inteligență Artificială, poate că adevărata meserie a părinților rămîne aceeași dintotdeauna: să creștem oameni întregi – un truism, e adevărat, dar ce poți să plănuiești într-un cadru în care orice aș spune despre viitor și schimbări riscă să pară depășit săptămîna viitoare?
În încheiere, aș vrea să le transmit ceva colegilor mei de generație, părinții care mai ieri visam la anul 2000: haideți să ne străduim să rămînem întregi și să prindem măcar o Dacia zburătoare pe Terra. Ar fi frumos.
Oana Boca Stănescu este manager cultural și consultantă în comunicare, fondatoarea Headsome Communication.
Credit foto: Wikimedia Commons
