Ascult cîteodată podcast-uri cu analiști financiari, cu investitori la bursă. Zilele trecute am ascultat unul cu un investitor tînăr, la vreo 29 de ani, nonconformist. A mărturisit că s-a „pensionat”. În termeni financiari, a ajuns la independență financiară ca urmare a veniturilor obținute din investiții și nu mai muncește nimic. Mai are proiecte de educație financiară, ca să își împărtășească experiența și să nu se plictisească. Foarte bine că a atins această independență. În treacăt fie spus, omul nu pornise de la zero, căci tatăl lui îl sprijinise și investea de la 14 ani. Meritul său incontestabil este că a învățat să facă analize eficiente și că a perseverat, dezvoltîndu-și un principiu de investiții personal. Ce mi-a atras atenția, însă, a fost afirmația sa că școala nu l-a ajutat la nimic, că e total inutilă, nici nu a dorit să facă studii universitare. În același timp, că valorizează autoeducația, dar nu sistemul instituționalizat educațional, ci educația pe cont propriu. Un astfel de discurs este periculos și cu efecte negative.
Periculos nu pentru că ar fi fals în totalitate, ci pentru că generalizează abuziv o experiență individuală, favorizată de un context particular. Autoeducația este un lux. Un lux care presupune timp, resurse, modele, acces la informație, sprijin familial și, nu în ultimul rînd, un anumit tip de capital cultural. Instituționalizarea educației rămîne, cu toate imperfecțiunile ei, singura șansă reală pe care o au toți copiii, nu doar cei care cresc într-un mediu care le permite să se autoformeze „în direcția propriilor interese”.
Școala nu este doar un loc al performanței, ci un mecanism de compensare socială. Ea oferă nu doar șansa, ci și obligația de a-i scoate din inerție și de a-i expune la posibilități pe cei care nu dau semne timpurii de genialitate, pe cei fără un talent evident sau o pasiune clar conturată la 14 ani. Modelul unei societăți în care educația este lăsată pe seama forțelor proprii este unul profund inegal. Îi favorizează pe cei deja avantajați și îi condamnă la invizibilitate pe ceilalți. Într-un asemenea model, succesul ajunge să fie confundat cu meritul pur, iar eșecul cu lipsa de voință, ștergînd complet din ecuație contextul, hazardul și startul inegal.
Școala poate fi plictisitoare, rigidă, uneori inadecvată. Dar este spațiul comun în care societatea își asumă responsabilitatea pentru toți copiii ei, nu doar pentru cei străluciți sau motivați. A o decreta inutilă din vîrful unei reușite individuale e și nedrept, și primejdios. Fără acest „zgomot de fond” numit școală, vocile care ar mai rămîne audibile ar fi doar ale celor care „oricum ar fi reușit”.
Delegitimarea școlii publice vine la pachet cu fragilizarea prin subfinanțare cronică a învățămîntului, cu lipsa de predictibilitate și cu presiunea constantă de a demonstra „eficiență” în termeni împrumutați din logica pieței. În paralel, asistăm la facilitarea educației private, prezentată adesea ca soluție salvatoare: mai flexibilă, mai adaptată intereselor elevului. Problema nu este existența acesteia, ci riscul să devină substitutul tacit al responsabilității statului față de educația tuturor. Cînd școala publică este lăsată să pară nefuncțională, se produce o ruptură care nu mai ține de pedagogie, ci de justiție socială.
Un sistem educațional sănătos nu poate funcționa pe principiul selecției naturale. Învățămîntul de masă nu are menirea de a produce doar vîrfuri, ci de a construi o bază comună de competențe, valori și repere. Slăbirea lui înseamnă nu doar pierderea unor șanse individuale, ci și erodarea coeziunii sociale. De aici pînă la radicalizarea discursului „fiecare pe cont propriu” nu mai e decît un pas.
Îl pot înțelege, parțial, pe influencer: experiența lui a funcționat, iar succesul dă o falsă senzație de universalitate a rețetei. Dar aici se află și problema: perspectiva sa este una elitistă și arogantă, pentru că transformă un traseu excepțional într-un criteriu de judecată pentru toți ceilalți.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
