Hotărîrea adoptată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) la 15 decembrie 2025 în Cauza Danileț contra României a fost precedată de o dezbatere aprinsă în Marea Cameră, cu numeroase întrebări puse de judecători, care au stimulat duelul judiciar dintre reclamant și apărătorii săi, pe de-o parte, și reprezentanții Guvernului României, pe de altă parte. Argumentele de fapt și de drept prezentate de ambele părți, în contradictoriu, cu profesionalism și putere de convingere, au divizat opiniile judecătorilor. Mai ales răspunsurile elaborate în procedura orală de către Mihaela-Carmen Ghircă-Bogdan, specialistă prestigioasă în domeniul drepturilor omului, au înclinat balanța în favoarea reclamantului, dar numai cu o majoritate fragilă de 10 la 7. În realitate, scorul a fost și mai strîns, de 9 la 8, sub aspectul interpretării obligației de rezervă a magistraților. Unul dintre judecători a votat în favoarea reclamantului, apreciind că acesta a încălcat obligația de rezervă, dar că sancțiunea aplicată de secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (cu o majoritate de 6 contra 3) și menținută de Înalta Curte de Casație (reducerea remunerației cu 5% timp de două luni) nu a fost proporțională cu gravitatea faptei.
Instanțele interne au apreciat că obligația de rezervă, de care era ținut reclamantul, a fost încălcată de acesta prin două mesaje publicate pe pagina sa Facebook. Primul mesaj a fost difuzat în contextul adoptării decretului prezidențial din 28 decembrie 2018 prin care a fost prelungit mandatul șefului de Stat Major al armatei, decret contestat în Justiție de către Ministerul Apărării. Prin acest mesaj, reclamantul făcea trimitere la art. 118 alin. (1) din Constituție, întrebîndu-se dacă armata ar fi îndreptățită să intervină pentru apărarea democrației constituționale, cînd aceasta ar fi pusă în pericol prin mișcări de stradă. Al doilea mesaj, conținînd expresia a avea sînge în instalație, sublinia curajul unui procuror care făcuse o declarație referitoare la gestionarea cauzelor penale de către Ministerul Public și la dificultățile întîmpinate de procurori în soluționarea dosarelor repartizate.
Raportul dintre libertatea de exprimare și obligația de rezervă a magistraților a fost obiectul principal al dezbaterii în pretoriul CEDO, pe baza reglementărilor naționale, europene și internaționale. Hotărîrea adoptată de Curte nu constituie un adevărat reviriment jurisprudențial. Pentru a aprecia dacă sancțiunea aplicată reclamantului constituie o ingerință nepermisă din partea autorității publice în sfera libertății de exprimare, atît în opinia majoritară, cît și în cea minoritară au fost invocate aceleași condiții de legitimitate, precizate chiar în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO): legalitatea ingerinței, existența unui scop legitim, necesitatea ingerinței într-o societate democratică. De asemenea, în legătură cu ultima condiție, în ambele opinii sînt utilizate cele cinci criterii conturate anterior în jurisprudența instanței europene: conținutul și forma exprimării reclamantului, contextul exprimării și calitatea pe care o avea reclamantul, consecințele exprimării, gravitatea sancțiunii și garanțiile procedurale ale aplicării sancțiunii.
Deși au aplicat aceleași condiții și criterii pentru analiza celor două mesaje publicate de reclamant pe pagina sa Facebook, judecătorii au ajuns la concluzii diferite. Latura rațională a silogismului judiciar este întotdeauna influențată, mai mult sau mai puțin, de subiectivitatea celor care desfășoară această operație logică. Imparțialitatea judecătorilor, în ambele dimensiuni, obiectivă și subiectivă, este esențială pentru a face dreptate. Totuși, imparțialitatea subiectivă nu este un șablon de percepție a faptelor și de analiză a reglementărilor legale. Judecătorii nu sînt roboți, personalitatea fiecăruia este unică, cu identitate influențată în mod diferit de experiența de viață și de formația intelectuală. Condiția imparțialității subiective nu poate să excludă niciodată aceste diferențe de personalitate. Tocmai aceste diferențe sînt cele care explică, în instanțele colegiale, formarea unor opinii diferite, unele majoritare, altele minoritare. Ideile sînt obiective, dar aderența la idei este subiectivă.
Nici în susținerile părților, nici în motivarea opiniilor judecătorilor nu s-a contestat că sancțiunea aplicată reclamantului constituie o ingerință în exercitarea dreptului său de liberă exprimare, garantat de art. 10 din CEDO, dar că are un temei legal clar și a urmărit un scop legitim. Condiția necesității ingerinței într-o societate democratică a fost linia de separație nu doar între părți, ci și între judecători. 10 dintre cei 17 judecători din Marea Cameră au apreciat că mesajele publicate de reclamant pe pagina sa Facebook „nu au fost de natură să rupă echilibrul rezonabil care ar trebui să existe între, pe de o parte, gradul de angajare în societate al reclamantului, ca judecător, pentru a apăra ordinea constituțională și instituțiile, și, pe de altă parte, obligația sa de a-și prezerva atît independența și imparțialitatea, cît și aparența acestei independențe și a acestei imparțialități în exercitarea funcțiilor sale”. Mai simplu spus, prin aceste mesaje nu a fost încălcată obligația de rezervă, impusă magistraților pentru a asigura buna funcționare a sistemului judiciar, demnitatea și onoarea profesiei de magistrat, precum și încrederea pe care justițiabilii trebuie să o aibă în această profesie.
Hotărîrea adoptată de CtEDO la 15 decembrie 2025 în Cauza Danileț contra României, fără a fi un veritabil reviriment jurisprudențial, marchează totuși o schimbare de percepție cu privire la raportul dintre obligația de rezervă a magistraților și dreptul lor de liberă exprimare. Pe măsură ce se îmblînzește înțelegerea conținutului acestei obligații, se extind limitele exercitării dreptului magistraților de liberă exprimare. După această hotărîre, obligația de rezervă nu mai trebuie să fie privită ca un obstacol în calea participării magistraților la dezbaterea problemelor societății și ale sistemului judiciar, de pe poziții nepartizane, dincolo de lupta politică dintre partide. Apărarea valorilor și principiilor constituționale, inclusiv a celor care fundamentează sistemul judiciar, este o obligație cel puțin la fel importantă ca obligația de rezervă.
Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.
