Trei persoane, dintre care doi copii, au murit de rujeolă în Statele Unite în 2025. Moartea lor putea fi prevenită. Anul trecut, în SUA au fost confirmate 2.267 de cazuri de rujeolă – de peste șapte ori mai multe decît cele 285 de cazuri din 2024 și cel mai mare număr din ultimii 30 de ani. Toate aceste cazuri puteau fi prevenite. Și atunci, de ce nu au fost?
Timp de două decenii, Robert F. Kennedy Jr., care a fost confirmat în funcția de secretar al Departamentului Sănătății și Serviciilor Sociale al SUA în februarie anul trecut, a promovat teorii nefondate care leagă vaccinurile de autism. El a afirmat că vaccinurile „au otrăvit o întreagă generație de copii americani”, iar declarațiile sale au contribuit probabil la scăderea ratei de vaccinare în SUA. Acest lucru a dus la o creștere bruscă a incidenței rujeolei.
După preluarea funcției, Kennedy a concediat oameni de știință cu experiență dintr-un comitet consultativ cheie în domeniul vaccinurilor și i-a înlocuit cu sceptici. De asemenea, a retras finanțarea pentru dezvoltarea vaccinurilor cu ARNm – metoda de dezvoltare a unor noi vaccinuri care a permis producerea rapidă a unor vaccinuri foarte eficiente împotriva COVID-19, salvînd probabil cîteva milioane de vieți. Kennedy a sugerat administrarea de vitamina A ca alternativă la vaccinarea împotriva rujeolei, după care unii părinți din Texas le-au administrat copiilor lor doze atît de mari încît aceștia au prezentat simptome de toxicitate.
Îndepărtarea de standardele obișnuite ale științei în sănătatea publică nu este doar o problemă americană. În Slovacia, prim-ministrul Robert Fico l-a numit pe Peter Kotlár, chirurg ortoped și activist anti-vaccinare, să investigheze răspunsul țării la pandemie. Raportul lui Kotlár din octombrie 2024 descria COVID-19 ca „un act de bioterorism” menit să „testeze naivitatea populației globale de a urma ordine subliminale”. Raportul susținea, de asemenea, fără dovezi, că vaccinurile cu ARNm modifică ADN-ul uman și recomanda interzicerea acestora.
Într-o societate liberă, indivizii pot să-și exprime opiniile nefondate despre vaccinuri, oamenii de știință cu cunoștințe în domeniu le pot contrazice, iar oficialii din domeniul sănătății publice ar trebui să examineze dovezile și să acționeze în consecință. În cazuri rare, opiniile contrare consensului științific se vor dovedi a fi adevărate și vor deveni noul standard.
Oficialii din domeniul sănătății publice ocupă funcții cu responsabilități speciale, deoarece ei elaborează politici care afectează milioane de oameni. Vaccinurile se numără printre cele mai testate intervenții medicale din istorie. Cu toate acestea, scepticii vaccinurilor, precum Kennedy, cer tot mai multe studii, în timp ce acceptă standarde de probă mult mai scăzute pentru propriile afirmații – anecdote, date selectate în mod arbitrar și teorii conspiraționiste despre companiile farmaceutice.
Cînd acoperirea vaccinală scade sub pragurile critice, „imunitatea de turmă” – protecția pe care populațiile vulnerabile o dobîndesc datorită ratelor ridicate de vaccinare în rîndul populației generale – se pierde, iar bolile care pot fi prevenite revin. Știm acest lucru din precedente istorice și din exemple recente, precum România și acum Canada, unde rujeola fusese considerată eradicată.
În timpul comunismului din România, vaccinarea copiilor era obligatorie, iar rujeola a fost efectiv eradicată. Deși căderea dictaturii lui Ceaușescu a adus libertăți binevenite, iar aderarea la UE a îmbunătățit nivelul de trai, una dintre consecințe a fost că unele vaccinuri au devenit voluntare. Pînă în 2023, rata de vaccinare împotriva rujeolei în România a scăzut la 62%, de la 95% cînd a fost introdus vaccinul, iar în 2024, țara a înregistrat peste 30.000 de cazuri de rujeolă, inclusiv 23 de decese.
Unii oficiali spun că respectă pur și simplu libertatea individuală. Dar libertatea adulților competenți de a face propriile alegeri nu se extinde și la decizii care dăunează altora. Or, refuzul vaccinării copiilor face exact acest lucru. Copiii care frecventează grădinița sau școala primară ar trebui să fie vaccinați, nu numai pentru că acest lucru îi va proteja și pentru că sînt prea mici pentru a lua propriile decizii, ci și pentru că refuzul vaccinării crește riscul pentru cei care sînt prea mici pentru a fi vaccinați, precum și pentru persoanele imunocompromise care nu pot fi vaccinate și pentru comunitatea mai largă, atunci cînd imunitatea colectivă se destramă.
Kennedy se prezintă ca un luptător împotriva puterii companiilor farmaceutice, indicînd scandaluri reale, cum ar fi promovarea OxyContin de către Purdue Pharma. Dar cazurile bine documentate de abuz corporatist nu justifică respingerea unei întregi categorii de intervenții medicale susținute de dovezi științifice privind siguranța și eficacitatea, provenite de la cercetători independenți, agenții de sănătate publică din întreaga lume și zeci de ani de colectări de date la nivelul populației. Ideea că acest consens științific global este o vastă conspirație e extrem de implauzibilă.
Cînd oficialii guvernamentali acționează pe baza unor convingeri nefondate despre riscurile vaccinurilor, oamenii mor, așa cum au murit copiii nevaccinați din Texas care au contractat rujeola. Cei care dețin puterea asupra politicii de sănătate poartă responsabilitatea pentru aceste rezultate. Nesăbuința epistemică – menținerea unor convingeri contrazise de dovezi copleșitoare atunci cînd multe vieți depind de luarea unei decizii corecte – este un eșec etic fundamental.
Desigur, înțelegerea științifică nu este niciodată perfectă sau definitivă. Întrebările legitime despre siguranța vaccinurilor merită o investigație serioasă – de aceea, există sisteme de monitorizare a siguranței vaccinurilor și, de aceea, rarele evenimentele adverse sînt studiate cu atenție. Dar există o diferență mare între ancheta de bună-credință și rezistența ideologică la dovezi copleșitoare.
Ignorarea dovezilor științifice de către oponenții vaccinării produce acum exact daunele prevăzute de experți: epidemii, decese care ar fi putut fi prevenite și anihilarea unor progrese din domeniul sănătății publice a căror realizare a necesitat decenii întregi. Acest lucru trebuie să înceteze acum, înainte ca urmările să devină cu adevărat catastrofale.
Guvernele ar trebui să numească funcționari cu competență științifică relevantă, care respectă dovezile. Agențiile de sănătate publică ar trebui să funcționeze în conformitate cu consensul științific, nu cu ideologia politică. Iar atunci cînd funcționarii demonstrează un angajament susținut față de opinii contrare dovezilor științifice, aceștia ar trebui îndepărtați din funcțiile care le permit să transforme aceste opinii în politici cu consecințe mortale.
Peter Singer este profesor de Etică medicală la Centrul de Etică Biomedicală al Universității Naționale din Singapore și profesor emerit de Bioetică la Universitatea Princeton. E autorul cărții The Life You Can Save (Random House, 2009) și fondatorul organizației non-profit cu același nume.
Copyright: Project Syndicate, 2026
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
Credit foto: Wikimedia Commons
