Aş vrea să vorbesc astăzi despre cea mai mare dilemă din viața mea, cu care nu mă confrunt doar eu, ci fiecare adolescent, punînd-o în paralel cu, probabil, cea mai faimoasă dilemă din istorie, „A fi sau a nu fi”. Desigur, poate că nu multe persoane ar considera că frămîntarea mea se apropie de nivelul celei descrise de William Shakespeare în binecunoscuta sa piesă de teatru, dar nu sînt vreun Hamlet, nici vreun filozof, drept urmare dilema mea e mai banală.
Concret, problema despre care vorbesc este legată de o fată și de neputința de a-i mărturisi ceea ce simți. Desigur că această dilemă nu apare de la început, dragostea la prima vedere fiind, din punctul meu de vedere, doar o fantezie inventată de scriitori pentru a nu plictisi cititorul cu tot acest proces de lungă durată cu care m-am decis eu să vă plictisesc astăzi.
Vă întîlniți fie la liceu, fie la aniversarea unui bun prieten, poate chiar în stația de autobuz, şi, ca orice băiat care cunoaşte o fată pentru prima dată, îți încerci farmecele, căci în fiecare dintre noi se ascunde un mic Don Juan. Două-trei glume, mai tîrziu ați început deja să purtați discuții mai elevate, nu mai spui tot ce gîndești, analizezi în detaliu fiecare replică, îți alegi cu grijă cuvintele și cînd, totuşi, spui ceva greşit, parcă singurul tău scop în viață devine să încerci să îţi dregi propriile vorbe. Au trecut douăzeci de minute, ea probabil a uitat deja, dar tu încă simți ca o înţepătură în piept reacţia ei la gafa ta. Cînd ai ajuns în acest punct nu mai există cale de întoarcere.
Te gîndești la ea ultimul lucru noaptea, înainte să te culci, primul lucru dimineaţa, cînd te trezești, parcă ești bolnav și imaginea ei nu-ţi părăsește mintea niciodată, e ca o febră trecută de 40 de grade pe care nu o poți scădea nici cu toate compresele reci din lume. Totuşi, nu ce simți este cel mai rău, ci ironia cînd realizezi că îți faci asta singur. Toate frămîntările sînt interioare, un joc de tenis pe care mintea și hormonii îl joacă cu sufletul tău în rolul mingii, căci nu eşti nici bolnav, și nici nu ai fost vrăjit de vreun Cupidon sau Zburător, cum s-ar fi crezut dacă ai fi trăit în timpuri trecute.
În curînd, apare și dilema noastră: să-i spui sau să nu-i spui? Te macină, căci una din variante nu prezintă nici un fel de risc, dar nici nu aduce schimbarea mult dorită, pe cînd cealaltă e singura care poate duce la un progres, dar care în același timp poate ruina tot ce ai clădit pînă acum. Toată lumea te sfătuiește să îi spui, ba chiar mai mult, susțin că e evident că trebuie să o faci. Tu cauţi felurite scuze, te minți pe tine însuți, uneori chiar negi că ai simți ceva pentru persoana respectivă și ai vrea să nu trebuiască să iei nici o decizie. Nu vrei să faci nimic fără garanția unei reușite, așa că începi să analizezi fiecare detaliu din nou, şi din nou, şi din nou.
Ești sceptic și începi să interpretezi totul în două feluri diferite, în alb și negru. Același gest poate însemna atît că sentimentele sînt reciproce, cît și că te consideră un simplu amic. Fiecare zîmbet, fiecare privire, fiecare atingere, oricît ar fi de nesemnificative, primesc cîte o explicație complexă, care în realitate este doar o fantezie a minții tale încețoșate. Deja te gîndești atît de mult încît îi faci concurenţă statuii lui Rodin. Eşti ca un Sisif în nesfîrșita sa urcare, te hrănești cu propriile iluzii pentru ca la final, cînd eşti în vîrf, cînd ai încrederea necesară pentru confesiune, tot tu să te trimiţi înapoi la bază, şi procesul se tot repetă.
Pînă la urmă cedezi și decizia de a-ţi mărturisi sentimentele nu vine dintr-un exces de adrenalină pe care îl ai într-o zi cînd vă întîlniți, ci mai mult din cauză că te-ai săturat să te amăgești singur. Te asiguri că data viitoare cînd o vezi îi spui tot ce simți, dar pus în faţa faptului te răzgîndești instantaneu. Ba ţi-a tăiat calea o pisică neagră, ba ţi-ai pătat cămașa cu cafea, ba te gîndești că mai bine ai fi proaspăt tuns. Fel și fel de scuze care te fac de-a dreptul penibil. Ceea ce nu realizezi este că nimic din ce vei face de acum încolo nu va mai putea schimba modul în care ea te vede, prieten sau posibil iubit.
Încă nu ești hotărît? Încă te mai întrebi dacă merită riscul? Atît de mult ții la prezența ei? Îţi pasă atît de mult de ea? Dacă, de fapt, ea așteaptă să îi zici? Doar eşti băiat, tu trebuie să faci primul pas. Dacă e prea tîrziu și totul ar fi fost diferit dacă i-ai fi spus de la bun început? Toată lumea trece prin asta sau ești singurul nebun? Astfel de întrebări îți vin încontinuu în minte și ești conștient că le poți opri doar spunîndu-i. Cît despre mine, eu nu am nici un sfat, aceasta a fost și dilema mea și i-am spus, dar n-a fost să fie…
Răzvan-Andrei Boldea a obținut locul al III-lea la Concursul Național de Eseuri pentru Liceeni, ediția 2025, organizat de revista noastră. Este elev în clasa a XI-a a Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov.
.jpg)
