Formula de răspuns Ba bine că nu!, caracteristică pentru oralitatea colocvială, are valoarea unei afirmații întărite, de certitudine absolută. În DEX este înregistrată, în cuprinsul articolului ba, cu explicația lipsită de echivoc „evident că da, se-nțelege”. Expresia, bine atestată în secolul al XIX-lea, s-a transmis prin viu grai, dar și prin texte literare foarte cunoscute: a fost folosită, de exemplu, de Ion Creangă, în „Ivan Turbincă“ – „Tot aici ești Ivane, tot? – Ba bine că nu, zise Ivan, făcînd stînga-mprejur şi puindu-se drept în calea morţii. Dar unde gîndeai să fiu, cînd asta mi-e slujba?” – sau în „Harap-Alb“: „Măi Buzilă, mi se pare că tu ești toată pricina gîlcevei dintre noi. – Ba bine că nu, zise Ochilă”. Contextele de dialog sînt de obicei clare: „O cunoşti? – Ba bine că nu. – Curios lucru ca să o cunoşti fără să-ţi fi spus cine este” (I.M. Bujoreanu, Mistere din București, 1862); „Se vede că te cam grăbești. – Ba bine că nu, am atît de lucru în lume, încît timpul mi-e numărat pe degete” (N. Gane, „Hatmanul Baltag“, în Convorbiri literare, 1874). În textele mai vechi, răspunsul putea conține, pe lîngă negația nu, și verbul pe care aceasta îl însoțea, ca în alt exemplu de dialog din Mistere din București: „Vrei să cîştigi un sfanţ afară de cinste? – Ba bine că n-oi vrea. Cui nu-i place să cîștige sfanți?”.
Vorbitorii încearcă uneori să analizeze expresiile idiomatice devenite obscure și chiar să le modifice, producînd variante care li se par mai raționale. Încercarea de a analiza logic expresia, de a înțelege cum se compune sensul „da” din negațiile sale, riscă să eșueze. Asocierea dintre un marcator discursiv (ba) cu valoare predominant adversativă, un evaluativ (bine) și o negație nu prea poate să explice sensul de întărire afirmativă. Cel mai probabil, expresia avea de la început o încărcătură ironică (păstrată și în prezent în conturul ei intonațional bine marcat). De altfel, exclamația evaluativă bine că are și astăzi o afinitate pentru enunțuri ironice: Bine că ești tu deștept!. Valoarea ironică a aparentei negații este uneori întărită prin acumulare: „Ba bine că nu! Ba vezi că o să stăm să batem balurile și cluburile la București, pe când Turcii trec Dunărea!... Ai de o mie de ori dreptate, mon cher. Merg şi eu cu tine” (Duiliu Zamfirescu, În război, 1897). Ca mijloc de exprimare energică a acordului, ba bine că nu este echivalent cu alte formule care întăresc o aserțiune, prin întrebări retorice care resping negarea ei – Cum să nu...?, Cum de nu? De ce nu? D-apoi cum? – și pot deveni chiar exclamații: Cum nu!, Cum să nu!. Formulele variate și pitorești ale oralității au fost discutate în detaliu de Florica Dimitrescu, într-un amplu articol din 1955 („Procedee de afirmație în limba română“).
Eșecul unei analize logice și absența sau raritatea unei întîlniri cu formula de afirmație în dialoguri reale sau în literatură a făcut ca unii vorbitori să-i atribuie o interpretare opusă. Fenomenul a fost observat și comentat în mai multe rînduri de profesorul și criticul literar Mircea A. Diaconu: „Ba bine că nu?! O construcție lingvistică pe care o întîlnim la Caragiale, la Agârbiceanu, de asemenea, scriitori, orice s-ar spune, atît de diferiți, încît par că vin de pe planete diferite, dar o construcție care pare vorbitorilor de limbă română de azi ocultă” (Recitiri, 2021, 246); „Știți dumneavoastră că de cinci ani de zile tot aflu că nimeni nu știe că «ba bine că nu» înseamnă «da, sigur că da»? Pentru tinerii de astăzi, «ba bine că nu» are înțelesul de «nu», ca să vedeți cît ne îndepărtăm de limba română. Formularea e ciudată, dar nu trebuie s-o supui rațiunii” (citat pe blogul jupanu.ro, 2021).
Neînțelegerea expresiei a avut un efect de transformare: cei care credeau că ba bine că nu înseamnă nu au creat o formulă nouă pentru sensul afirmativ: ba bine că da. Absentă cu totul din textele mai vechi, destul de rară și astăzi, formula apare sporadic în contexte în care ar fi trebuit să apară fie simplul ba da, fie construcția amplificată ba bine că nu: „Cine zice că în post nu te poți răsfăța cu bunătăți? Ba bine ca da” (facebook.com); „Pulover vara? Nu, nu pot să fac asta! Ba bine că da!” (fashion365.ro). Formula derutantă – și fără nici un haz – apare chiar într-o recentă traducere a Poveștii de Crăciun a lui Charles Dickens, de unde riscă să se răspîndească în vorbirea unor copii: „Doar nu vorbești serios, așa-i? – Ba bine că da, răspunse Scrooge”.
Inovațiile frazeologice și modificările semantice în timp sînt desigur inevitabile; e totuși derutant și iritant ca sensul unei expresii să fie total inversat.
Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
