Am mai scris, cu alte ocazii, despre irelevanța examenului psihologic, realizat de medicina muncii, la început de an școlar sau la angajarea în învățămînt. Am întîlnit profesori cu probleme grave, care nu ar fi avut locul, temporar măcar, în sala de clasă, ci ar fi avut nevoie de sprijin pentru a se echilibra sau pentru a se însănătoși. Dar realitatea este că această examinare psihologică e foarte ușor de înșelat. Cine ar răspunde da, de pildă, la întrebarea „Ați consumat droguri în ultimele șase luni?”.
Din acest an, a fost introdus și examenul psihiatric, obligatoriu pentru întocmirea dosarului de participare la examenul pentru titularizare în învățămînt. Am auzit că ar costa 250 de lei. Să fie limpede: nu cred că un control medical mai atent este, în sine, o idee rea. Școala este un spațiu sensibil, în care adulții lucrează cu minori, au autoritate asupra lor, îi evaluează și îi influențează. Statul are dreptul să se întrebe cine intră acolo și în ce condiții.
Problema este alta: ce verificăm, de fapt, și cu ce urmări? Dacă noul aviz psihiatric va funcționa ca vechiul aviz psihologic, adică drept o hîrtie în plus la dosar, el nu va rezolva nimic. Va mai adăuga doar o coadă, o taxă, o adeverință, o ștampilă. Sistemul nostru se pricepe de minune să transforme probleme reale în ritualuri. Nu caută soluții, ci formulare. Nu urmărește oameni, ci dosare. Nu întreabă ce se întîmplă în sala de clasă, ci dacă actele sînt complete.
Or, dificultatea adevărată nu este să descoperi, într-o consultație de cîteva minute, cine poate sau nu poate să fie profesor. Dificultatea este să construiești mecanisme prin care o școală să reacționeze cînd apar semne serioase de dezechilibru, abuz, violență verbală, comportament imprevizibil, epuizare extremă sau incapacitate de autocontrol. Nu orice suferință psihică face un om inapt pentru catedră. Ar fi nedrept și periculos să gîndim așa. Problema nu este diagnosticul, ci felul în care o persoană funcționează profesional și relațional.
Aici, însă, școala românească este aproape mută. Directorii se tem să intervină, colegii se obișnuiesc să evite, părinții reclamă uneori haotic, inspectoratele intră în scenă prea tîrziu sau prea birocratic. Toată lumea știe uneori că „e ceva acolo”, dar nimeni nu știe exact ce are de făcut. Și atunci apare soluția comodă: încă un aviz. Ca și cum o hîrtie obținută înainte de angajare ar putea ține locul unui sistem de sprijin, monitorizare, consiliere și intervenție.
Mai e și ipocrizia economică. Profesorii aflați an de an în circuitul titularizării nu dau examen din plăcere. Mulți predau deja, suplinesc catedre, acoperă goluri ale sistemului și trăiesc într-o precaritate profesională pe care tot statul o produce. Îi chemi vara la concurs, îi pui să își refacă dosarele, să alerge după cópii, adeverințe, certificate, avize, să plătească drumuri și taxe, apoi le vorbești despre responsabilitatea socială a meseriei. Sigur că responsabilitatea există. Dar ea nu poate fi cerută la nesfîrșit doar de la capătul cel mai vulnerabil al lanțului.
Dacă avizul psihiatric este gîndit serios, atunci el trebuie însoțit de criterii clare, de protecția demnității celui evaluat, de confidențialitate, de posibilitatea reală de sprijin, nu doar de verdictul rapid „apt” sau „inapt”. Ar trebui să existe proceduri pentru situațiile de risc apărute în timpul anului, consiliere pentru profesori, forme de revenire graduală, oameni pregătiți să distingă între boală, oboseală, conflict, incompetență și comportament abuziv. Altfel, psihiatria riscă să devină doar o nouă ștampilă, iar sănătatea mintală, încă o anexă la dosar.
Sper, așadar, ca noua cerință să nu fie doar un alt mod prin care statul mai adună bani de la profesorii obligați să intre, an după an, în morișca titularizării. Ar fi cinic ca, în numele grijii pentru școală, să punem încă un bir pe umerii unei categorii deja lovite de reformele economice, de insecuritate și de dispreț instituțional și social.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
