UN CER ALBASTRU ARATĂ CĂ STRĂLUCIREA INTERIOARĂ POATE AVEA UN IMPACT LA FEL DE MARE CA TRANSFERUL APARENȚELOR ÎN DIFERITE DIMENSIUNI, IAR METAMORFOZAREA SURPRINZĂTOARE NICI MĂCAR NU ANUNȚĂ CĂ SUB PAT E O NEDUMERIRE
● Pare-se că încălzirea globală e ceva mai veche decît știam, iar zăpezile de altădată își făceau simțită absența și în vremuri oarecum îndepărtate. Spre convingere, iată ce nota Jeni Acterian, în Jurnalul unei ființe greu de mulțumit, la 5 ianuarie 1937: „Eu cred că ni s-a schimbat clima în București. Acum un an cam tot așa a fost. Aproape că n-avem iarnă. Anul ăsta a nins de două ori, dar s-a și topit pe loc ninsoarea. Unde-s gerul și zăpada? E un cer albastru, un soare și căldură că te crezi în Mai“. (D. S.)
● Un studiu britanic arată că sărăcia extremă poate avea asupra dezvoltării creierului bebeluşilor un impact la fel de mare ca naşterea prematură. Sîntem condiționați, încă de la naștere, de o grămadă de factori. (A. M. S.)
● În Florida, un hoț a furat niște cercei cu diamant de la Tiffany, în valoare de peste 700.000 de dolari. Prins de poliție, acesta a întrebat un ofițer: „Dar pot fi acuzat pentru ceva ce se află în stomacul meu?”. O dilemă gastrofilosofică, pe baza căreia avocatul apărării ar fi putut pleda: „Onorată instanță, nu avem un hoț. Avem un om care a încercat să-și lumineze viața, la propriu. Vina lui nu e că a înghițit diamantele, ci că a sperat prea mult în strălucirea interioară!”. (S. G.)
● O italiancă de 72 de ani s-a îndrăgostit de un preot de 55 de ani și l-a asaltat cu mesaje și declarații prin trei parohii. După spovedania de acum zece ani de la Bazilica Sfîntul Anton din Padova, enoriașa a pretins că e grav bolnavă și mai are doar patru luni de trăit, prin urmare preotul i-a dat numărul lui de telefon pentru a fi apelat, la nevoie. În urma mesajelor insistente și ambigue ale femeii, a blocat-o, dar aceasta, perseverentă, și-a schimbat numărul și a continuat tentativa de cucerire. Transferul preotului nu a potolit-o, ba mai mult, femeia l-a acuzat de viol în fața autorităților (statale și bisericești) și pe rețelele de socializare. Chiar dacă acuzațiile au fost respinse de judecători, care au emis și un ordin de interdicție pentru femeie, preotul a fost foarte afectat de întreaga întîmplare, a devenit anxios și chiar a apelat la terapie. (A. A. D.)
● O clientă a unui hotel de la malul mării din Vlissingen, Olanda, a descoperit taman de ziua ei un cadou viu în cameră: o focă mare și gri, care-și făcea siesta. Întreruptă, ea s-a manifestat destul de morocănos. Asociația pentru protecția animalelor chemată la fața locului a avertizat că, în ciuda aparențelor, focile pot deveni agresive și pot mușca, dacă sînt provocate, și au luat-o cu un coș, pentru a o elibera într-un loc calm, în siguranță. Clienta nu a dorit schimbarea camerei de hotel, declarînd că experiența a fost un cadou inedit. (A. A. D.)
● Mărfuri periculoase: „Bestway – Ajutor de flotabilitate cu imprimare de ananas, constînd în două banderole (risc de înecare)”, „INFASIL – Băț deodorant”, „Guangzhou Mi Xumi Information Technology Co. Ltd. – Fustă din tutu turcoaz cu LED-uri intermitente și continue, care funcționează pe baterii tip buton (risc de arsuri)”, „Douăzeci de «brățări de încheietură palmă» în diferite modele de fotbal (risc chimic)”, „Colier «argintiu» cu două pandantive pentru pisici”, „Costum fantezie rochie de Mario cu dungarees, o șapcă și o mustață simțit (risc de strangulare)”, „Suflantă electrică de frunze neagră și roșie cu baterie litiu-ion (risc de incendiu)”, „Breloc cu o jucărie moale din țesătură maro (risc de sufocare)”, „Champ Pesis – Bîtă boball din lemn, 75 cm”, „Lanțul de iluminat cu stele din plastic și fulgi de zăpadă cusute în diferite dimensiuni, inclusiv un cronometru (șoc electric)”, „Dalber – Lumină de dinozaur pentru copii”, „Telefon de jucărie în formă de autobuz”, „Cercei de Paște, opt perechi (risc chimic)”. (M. P.)
● Acum ceva vreme, despre shaormeriile de cartier ponosite din București se vehicula o „poantă” vizavi de ingredientele suspecte, iar despre carnea folosită se spunea că provine de la animalele pe care le accidenta patronul în ziua precedentă. Ei bine, citesc o știre cum că, într-un restaurant chinezesc din Madrid, lucrul acesta chiar s-a întîmplat. Clienților li s-au oferit porumbei morți în loc de rață. Autoritățile au suspendat activitatea restaurantului după ce au descoperit că ingredientele nu aveau etichete, bucătăria era paradisul dăunătorilor, iar porumbeii nici măcar nu erau vînați, ci fuseseră adunate de pe stradă păsările proaspăt decedate. Grosolănia ca grosolănia, însă patronii restaurantului numai de abuz împotriva animalelor nu pot fi acuzați. Trebuie zis că restaurantul e un loc unde și cei mai îndîrjiți vegani ar putea servi o rață fără remușcări. (I. M.)
● În versurile unui cîntec românesc de amor am dibuit metamorfozarea expresiilor românești, în ritmul impus de modă: el, amorezul, își întîlnește fata visurilor sale „în piele și oase”. (S. G.)
● O țestoasă uriașă din vestul insulei Santa Cruz, din arhipelagul Galápagos, în vîrstă de aproximativ 100 de ani, a devenit mamă pentru prima dată, reproducîndu-se cu un mascul de aceeași vîrstă la Grădina Zoologică din Philadelphia. E o știre la fel de surprinzătoare ca aceea de luna trecută, cu femeia în vîrstă de 66 de ani care a dat naștere celui de-al zecelea copil, în Germania, fără a recurge la reproducere asistată și fără a întîmpina dificultăți. (A. M. S.)
● După ce, pe drumul spre „reînvierea” mamuților lînoși a reușit să obțină șoareci lînoși, compania americană Colossal Biosciences anunță acum că a readus la viață o specie de „lup fioros” care trăia în urmă cu 13.000 de ani. Lupul respectiv a reapărut în imaginea colectivă după ce a fost recreat în filmul Urzeala tronurilor. Or să-i dea oare drumul prin păduri? O fi bine sau o fi rău? Și ce ar mai putea recrea compania amintită? Dinozaurii? Centaurii? (A. M.)
● Într-un orășel din statul Kansas, o bonă a pregătit copilul de culcare, dar țîncul nu adormea, susținînd că sub pătuțul lui e un monstru. Bona tot încerca să-l adoarmă, copilul nu și nu, sub pat e un monstru. După mai multe încercări, bona a vrut să-i dovedească copilului că sub pat nu e nici un monstru, a aprins lumina în cameră și, demonstrativ, s-a aplecat sub patul copilului să-i arate că locul e gol. Dar, surpriză, sub patul copilului era un tip. Un flăcău de vreo 30 de ani, pare-se un pic dereglat psihic, care locuise în acea casă cu ani în urmă. A izbucnit o mică luptă între bonă și „monstru”, în care copilul a fost ușor rănit. Firește, poliția l-a arestat pe individ. Știam vorba „Vai de adulții care nu ascultă de copii!”, dar de aici mai deduc ceva: nu te grăbi să-i demonstrezi copilului că ceea ce spune e absurd... (S. V.)
● Curtea Supremă de Justiție din SUA a cerut recent lămuriri platformei online de filme pornografice Pornhub cu privire la absența eseurilor literare din proximitatea orgiilor. Nu mi se pare o nedumerire demnă de mirare. (M. C.)
Credit foto: A. Manolescu