De ani buni se poartă discuții despre faptul că copiii și tinerii din generațiile de acum nu mai citesc (cum se citea odată...), iar, pe altă parte, autorii din manuale și din programele școlare, cei ale căror opere se transformă în subiecte pentru examene, sînt aproape neschimbați în ultimii 50 de ani. Mai au ei vreo relevanță pentru elevii de acum? Lecturile obligatorii îi îndepărtează, de fapt, de literatură și de plăcerea cititului? Se mai discută și despre necesitatea prezenței autorilor contemporani în manuale. Totuși, ce facem cu clasicii? Cum îi mai împrietenim pe copii cu Ion Creangă, Rebreanu și Slavici, scriitori care au trăit cu secole în urmă, iar tinerii, de multe ori, nu înțeleg nici măcar limbajul pe care aceștia îl folosesc în literatură și sînt nevoiți să-i citească cu dicționarul alături?
„Aș risca să spun că scriitorii clasici nu-s o problemă în sine. Adevărata problemă rezidă în felul în care să-i gestionăm pe clasici. Și cînd spun asta mă gîndesc la obiceiul de a-i cocoța pe piedestaluri prăfuite, de a le ridica statui și de a-i vîrî cu forța în manuale, muzee, case memoriale și alte locuri neprimitoare nu doar pentru ei, ci mai ales mai ales pentru tinerii cititori. Pentru că nimic nu îndepărtează un tînăr mai repede decît mirosul de statuie și solemnitatea aferentă oricărui proces de muzeificare”, afirmă scriitorul (mai ales pentru copii) Alex Moldovan.
„Pentru mine, virusul endemic care a viciat studiul literaturii în școală pînă în anii ’90 a fost o chestie numită «comentariu literar». Am înghițit și regurgitat tone de comentarii literare ca elev, ca profesor, ca examinator, în mii de ipostaze”, scrie profesorul Liviu Papadima.
„Literatura contemporană nu concurează cu canonul: lipsește din el. Problematic nu e că există Slavici sau Creangă în manualul școlar, ci că nu există aproape nimic din secolul XXI lîngă ei. Nimic care să îi facă pe elevi să înțeleagă că literatura este un continuum, nu o relicvă, că este dialog, nu tăcere, că ceea ce se scrie astăzi nu este mai puțin literatură decît ceea ce s-a scris ieri”, explică profesoara Monica Halaszi.
Dar să vedem ce spun și elevii: „Termenul de canonici impregnat scriitorilor învățați în școală e primul care înstrăinează cititorul elev, căci acesta vine la pachet cu reguli, structuri, formalism și mai apoi obligații care lucrează în dezavantajul copilului. Dacă mi se impune, firește că tind să mă opun” (Ștefan Matei Marinescu, clasa a IX-a). „Nu ignorarea scriitorilor canonici e soluția, ci discutarea lor, compararea lor cu opere din literatura recentă și analizarea lor onestă, urmată de informațiile deja scrise despre ei” (Mara Marinescu, clasa a IX-a).
Dincolo de problema spinoasă – ce facem cu clasicii din manuale? –, Dosarul de față își propune să fie și o pledoarie pentru lectură.
