I-am întrebat pe elevii mei de gimnaziu care dintre textele literare din manualele de limba și literatura română le plac mai mult și de ce. Am analizat împreună cu ei cuprinsul fiecăruia dintre cele patru manuale apărute la Editura Art Klett și am observat că atît textelor scrise de scriitori clasici, cît și celor scrise de scriitori contemporani li se alocă o pondere egală. Elevii mi-au răspuns că, dintre acestea, le preferă pe cele scrise de autori contemporani, în primul rînd pentru că le sînt mai la îndemînă în ceea ce privește limbajul, pe care îl înțeleg și, prin urmare, le citesc cu un efort mai mic și, în al doilea rînd, pentru că prezintă o lume mai apropiată de sau asemănătoare cu lumea în care trăiesc. Cu toate acestea, ei recunosc că și textele din literatura clasică le plac, doar că, pentru a ajunge la înțelegerea lor, este nevoie să facă un efort mai mare, referindu-se nu doar la limbaj, ci și la modul în care sînt reprezentate în textele literare respective teme și motive, situații și personaje.
În general, tinerii acceptă mai ușor lucrurile noi, înlocuindu-le pe cele care au legătură cu trecutul și par vechi, perimate. La fel se întîmplă și cu textele clasicilor, care prezintă idei, gînduri, emoții, sentimente ce ne sînt tuturor cunoscute, căci deși-s „Alte măști, (e) aceeași piesă”, dar toate acestea sînt prezentate într-un limbaj specific altor timpuri sau într-o manieră care nu le este familiară copiilor. Să luăm exemplul textului literar Vizită..., de I.L. Caragiale, pe care îl studiază elevii de clasa a V-a. Este adevărat că, în atitudinea și în comportamentul lui Ionel Popescu se recunosc mulți dintre copii, însă la fel de adevărat este că jupîneasa, odaia, spirtiera, salonul, cheseaua sau vestibulul sînt cuvinte care le dau bătăi de cap micilor cititori, care au musai nevoie de explicațiile din dicționar pentru a putea înțelege textul. De asemenea, este nevoie să li se explice de ce doamna Popescu este „Madam”, tot așa cum, la textul dramatic, celor de-a VIII-a li se explică de ce Ana i se adresează tatălui său, Ianke, cu apelativul „papa”. La fel, cei de clasa a VII-a studiază nuvela Popa Tanda, de Ioan Slavici. Textul este înțesat de regionalisme precum: ceapță, păpușoi, groși, desagă, ocară etc. Pentru cititorul experimentat, exercițiul lecturii nu reprezintă o dificultate, în schimb, pentru elevii de clasa a VII-a (indiferent din ce zonă a țării ar proveni), citirea literală a textului este un „prag” de depășit. După ce sensurile acestor cuvinte le devin cunoscute copiilor, pot trece la etapa decodării mesajului, pot desprinde înțelesuri, pot analiza personaje, pot face comparații sau conexiuni, se pot raporta ei înșiși la întîmplări și situații din text. Luînd în calcul doar acest aspect, al vocabularului, fie învechit, fie regional, putem conchide că, pentru micii cititori de literatură scrisă de scriitorii clasici, precum I.L. Caragiale, Victor Ion Popa sau Ioan Slavici, actul lecturii reprezintă o muncă, un exercițiu dificil, care presupune un efort suplimentar, asemănător cu acela al traducerii dintr-o limbă străină. Prin urmare, timpul necesar pentru a citi și a înțelege realmente textul devine mai mare și, chiar dacă munca susținută și lucrul obținut cu efort pot aduce mai multă bucurie decît ce e mai la îndemînă și mai ușor de obținut, copiii vor prefera să citească texte literare scrise într-un limbaj pe care să-l recunoască și care să le fie familiar. De aceea, cititorilor care au vîrste cuprinse între 11 și 15 ani li se pare mult mai interesant un text despre personaje-copii care fac boacăne, gen Ionel Popescu, dar care vorbesc romgleză, așa cum fac, de exemplu, personajele din romanele scrise de Dan Lungu, Vlogger la 13 ani și Principiul viselor comunicante. De asemenea, ei citesc și descoperă valori precum perseverența în textul despre comisul Ioniță, răzeșul descris de Sadoveanu, sau altruismul, analizînd faptele și atitudinea personajului Trandafir, din nuvela lui Slavici, însă identifică aceleași valori, cu mai mare ușurință și chiar cu plăcere, în reacțiile unor personaje (din romane ale unor scriitori cu care, eventual, s-au întîlnit, la festivaluri de profil sau la activități extrașcolare), precum perseverența Olguței, personaj din seria lui Alex Moldovan, a Selenei, din romanul Veronicăi D. Niculescu, O vară cu Isidor, sau altruismul lui Bogdan, din textul Ioanei Pârvulescu, Prietenul meu.
În ciuda limbajului care le mai dă de furcă, copiii își amintesc de propriile năzbîtii analizînd pățaniile lui Nică din Amintirile lui Creangă, deplîng ghinionul lui Lefter Popescu sau formulează opinii despre nevoia de educație a odraslelor din familiile burgheze, precum cea a lui Goe sau a lui Ionel, lucrînd cu textul, cu DEX-ul și valorificînd sprijinul atît de important al profesorului. Totodată, deplîng ghinionul păianjenului Spiderman, lipsit de un cămin și de o familie, se lasă purtați de vraja Oracolului făcut de Petruța, personajul cărtărescian „înrudit” cu fetița din povestirea Negresa, din volumul Fragil al Simonei Goșu, analizează teme și motive ale unor texte lirice semnate de poeți contemporani (precum Ana Blandiana sau Dan Coman).
Cînd vine vorba despre preferințele în materie de lecturi, cei mai mulți dintre micii cititori recunosc că nu le place literatura pe care le-o pune la dispoziție manualul de specialitate la fel de mult ca aceea pe care o descoperă singuri, alegîndu-și cărțile de citit după recomandările celor din anturaj. Pare greu să ne imaginăm situația în care un copil îi recomandă altuia, spre lectură, un basm clasic. Totuși, cum ar mai putea pricepe aceiași cititori romane precum cele scrise de Florin Bican sau de Adina Popescu, Aventurile cailor năzdrăvani repovestite de ei înșiși sau O istorie secretă a Țării Vampirilor (cărți recomandate de manualele de gimnaziu), dacă n-ar citi înainte basmele clasice (Făt-Frumos din lacrimă, Povestea lui Harap-Alb, Voinicul cel fără de tată, Aleodor Împărat, Neghiniță) sau poemul Călin, file din poveste? „Spună om cu suflet” (vorba unui clasic): e sau nu e nevoie de textele literare clasice?
Așadar, de la începutul pînă la finalul gimnaziului, copiii ajung să citească, datorită programei și manualelor școlare, atît texte din literatura clasică (Eminescu, Blaga, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Alexandrescu), cît și texte din literatura contemporană (Ioana Pârvulescu, Florin Bican, Adina Popescu, Simona Popescu etc.), de fiecare dintre acestea fiind nevoie în egală măsură, atît pentru a înțelege cum viața, societatea, omul, cu ideile și cu valorile lui, au fost reflectate, de-a lungul timpului, în literatură, cît și pentru a descoperi sursa și fundamentul ideilor și al poveștilor de astăzi.
Loredana Carcea este profesoară de limba și literatura română la Școala Gimnazială Nr. 7, Botoșani.
