Este sau nu este o biografie romanțată utilă în sine? Eu cred că da. Indiferent de valoarea estetică, aceasta restituie posterității unei personalități date despre viața ei, într-o prezentare accesibilă publicului larg, agreabilă. Dacă această valoare de popularizare este dublată și de una estetică, e cu atît mai bine.
Nu sînt critic de film și nu am pretenția de a emite judecăți critice valide despre o producție cinematografică, dar, tot în opinia mea, așa stă treaba și cu un biopic, o ecranizare a vieții unei personalități. Accesul publicului larg la biografie este principalul cîștig, apoi, dacă există și o valoare estetică recunoscută de critica de specialitate, cu atît mai bine. Filmul Amadeus, spre exemplu, a atras, pe lîngă elogii, și o serie de critici, care atrag atenția asupra distorsionării adevărului istoric și asupra unor aspecte estetice, numindu-l „caricature sketch”. Față de premierea sa cu Oscarul pentru imagine, Michael Dwyer formulează o judecată chiar umilitoare: „the trite, wretched and grossly overrated Amadeus”.
Sigur că vreau să mă refer la mult discutatul în aceste zile Cravata galbenă, biopicul despre Sergiu Celibidache, regizat și co-scris de către Serge Ioan Celebidachi. Nu l-am văzut. Am citit cronici, majoritatea raderi, cum se zice în lumea literară despre cronicile care anulează o carte. Chiar și așa, cred că o să merg să îl văd. Deși creditez criticile care îl acuză de aglomerare de clișee, de kitsch glamour și de alte păcate, în fond nu ne trăim viața doar la cotele înalte ale spiritului, mai coborîm și prin zona divertismentului. Apoi, sînt și curios.
Dar adevăratul motiv pentru care scriu acest text îl reprezintă scandalul creat în jurul cronicii apărute în revista Alecart. O revistă a unor elevi coordonată de doi profesori, Nicoleta și Emil Munteanu, devenită brand, lucru extrem de rar în peisajul învățămîntului preuniversitar. Succint, cei doi admirabili profesori au reușit ceea ce foarte rar se întîmplă, să genereze un fenomen. În cauza de față, o elevă a scris o cronică a filmului care a generat reacții ale regizorului și ale echipei de producție, care pe diverse canale au încercat să obțină modificarea acesteia. Cei doi profesori au reacționat printr-un comunicat în care acuză practici neortodoxe, presiuni și amenințări. O persoană interpusă, profesoară căreia nu i se dă numele, este o cheie a acestui dialog. Ceea ce a apărut în presă, capturi după dialogurile avute, nu probează propriu-zis presiunile sau amenințările, decît dacă luăm în considerare autoritatea pe care o are poziția regizorului. Altfel, par solicitări de modificare a cronicii, care ar conține, în viziunea lor, spoiler și ar afecta vînzările. Sigur, nu avem acces la toate dialogurile interne, care este posibil să fi conținut presiuni și amenințări. Sau nu.
Ce cred eu: mi se pare că nimeni din echipa filmului nu ar fi trebuit să formuleze vreo cerere sau rugăminte. Cu tot spoiler-ul, care pînă la urmă e insignifiant (au explicat destui de ce). În schimb, era o bună ocazie ca regizorul filmului, împreună cu echipa sa, să organizeze poate un eveniment de dialog cu liceeni și profesori, în care să dezbată despre film, despre rolul cronicii de film, despre principii etc. Cred, de asemenea, că și coordonatorii Alecart puteau să fie mai discreți, poate prin formulări care să nu pară că duc întreaga dezbatere înspre victimizare. Dar, iar, nu știm exact cum au decurs dialogurile. Însă în nici un caz, în absolut nici un caz, nu se justifică solicitările ca un autor, fie el elev sau adult, specialist sau amator, să modifice un text pe care l-a scris. Cel mult se poate duce o discuție: „Ne-ar fi plăcut să nu faceți spoiler”, fără solicitarea modificării, care însă poate veni, ca urmare a recursului autorului la propria conștiință, odată ce asumă perspectiva cealaltă. Altfel, o rugăminte, o solicitare sau o amenințare se înscriu deja într-o zonă periculoasă: cea a limitării libertății de exprimare, ca să nu-i spun chiar cenzură. Cea care se purta pe vremea cravatelor roșii de pionier. Iar acesta nu poate fi un exemplu pe care să îl dăm unor elevi.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
