Undeva în Piața Națiunile Unite, la capătul Căii Victoriei, deci nu prea departe de Catedrala Națională din București, există un mic și discret loc sfînt: biserica Sfîntul Spiridon Vechi. Ca o mărturie în plus, dacă ar mai fi nevoie, a faptului că există de toate pentru toți și, mai ales, a faptului că biserica mare nu exclude biserica mică și, firește, nici viceversa. Dimpotrivă. Se pot completa.
În timp ce Catedrala Națională începe să își scrie istoria de acum încolo, biserica Sfîntul Spiridon Vechi are deja o istorie de secole, ce consemnează împrejurări bune și dificile deopotrivă. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, pe locul micii construcții de astăzi exista o bisericuță de lemn, conform unui document de la Șerban Cantacuzino (datat 9 martie 1680), care apoi a devenit centrul unui ansamblu mănăstiresc. Ctitorii nu sînt identificați cu precizie, există doar unele supoziții ale istoricilor ce trimit spre boierii Florești. Asta nu răpește nici o frîntură din farmecul locului, însă. Loc ce a rămas același și totuși s-a schimbat. La propriu. Pînă la efectuarea lucrărilor de canalizare a Dîmboviței, biserica Sfîntul Spiridon Vechi era pe malul stîng al rîului, iar după corectarea albiei a rămas pe malul drept.
Știm, de asemenea, că biserica a fost rezidită din temelie de domnitorul Constantin Mavrocordat care, cu cheltuiala sa, a înzestrat lăcașul de cult cu chilii, clădiri, hanuri, locuri de case și moșii. „În anul 1747 de la Hristos”, cum scrie pe ultima pisanie a bisericii, în limbile greacă și arabă. În timp, casele egumenești, chiliile și clădirile mănăstirii s-au risipit și a rămas doar clădirea bisericii, care a suferit modificări însemnate, dar și-a păstrat poziționarea inedită, îngropată mai mult de un metru sub nivelul străzii, ca urmare a tasării pămîntului scos din albia Dîmboviței în urma repetatelor lucrări de canalizare.
Într-o zi de august a anului 1987, mica clădire a bisericii Sfîntului Spiridon Vechi a fost demolată de buldozere, iar locul a fost golit. Pentru că forțe ale binelui există în orice rău (și invers), au fost salvate pietrăria coloanelor și a ferestrelor, pisania, catapeteasma și icoanele, alături de alte obiecte de preț, care au fost duse la Mănăstirea Cernica. Apoi, pentru că forțele binelui înving, toate acestea au fost așezate cu grijă în noua construcție a bisericii Sfîntul Spiridon Vechi, rezidită (între anii 1992-1996) pe vechile ei temelii, în jurul conturului inițial al fundațiilor, la același nivel, anume cu cinci trepte mai jos decît trotuarul. Înălțător.
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare (comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.
