În contextul unei societăți în care interacțiunile fizice între persoane sînt tot mai rare, iar consumul de pornografie este adesea perceput ca o alternativă funcțională în viața de cuplu, ce argumente științifice pot fi aduse în sprijinul ideii că activitatea sexuală are beneficii reale pentru sănătatea fizică și psihică a oamenilor?
Augustin Cambosie: Omul se naște cu două tipuri de pulsiuni: agresivă, care are ca scop conservarea speciei, și sexuală, care are ca scop perpetuarea speciei, cele două direcții ale noastre de expansiune energetică, să-i spunem așa. Aceste energii trebuie să se manifeste în comportament, trebuie să le eliberăm, precum lava unui vulcan care tot timpul umple conul vulcanului respectiv. Energia trebuie să iasă afară, să fie eliberată în comportament, așadar și agresivitatea și sexul trebuie să fie manifestate în comportament. Întrebarea este cum trebuie să fie manifestate ca să nu punem în pericol integritatea sistemului, pentru că dacă nu se manifestă ne transformăm aparatul psihic într-un fel de bombă cu ceas fiindcă tensiunea devine prea puternică, nu se descarcă și mai devreme sau mai tîrziu explodăm. Dacă scoatem prea mult afară, societatea s-ar putea să aibă ceva de obiectat vizavi de modul în care ne eliberăm.
Anumite comportamente, oricît de liberală sau de libertină ar fi societatea actuală, nu sînt permise. Astfel, devine importantă realizarea, în baza unei experiențe, a unei maturități, a unei funcționări adaptative a aparatului psihic, a acestui echilibru între ceea ce scot afară și ceea ce păstrez înăuntru. O structură care e descărcată prea mult este o structură mai degrabă atonă, fără energie. Deoarece pulsiunile ne oferă energie, acea structură despre care vorbim este așadar depresivă. Dacă structura este prea plină, este anxioasă, cu prea multă energie, hiperkinetică. Dar cum facem să păstrăm acest echilibru, care sînt criteriile în funcție de care etichetăm o persoană ca fiind echilibrată? În primul rînd, modul de a se adapta la areal, la modul acesteia de funcționare, la ceea ce se întîmplă; or, acest mod de a răspunde la stimulări exterioare și de a le pune reacția în concordanță cu anumiți stimuli interni reprezintă tocmai această echilibrare a schimbului energetic dintre interior și exterior.
Sexualitatea este nu numai un vector important de normalitate, de echilibru individual, dar devine un vector important de echilibru și în cuplu. Dacă unul dintre parteneri are o problemă, atunci problema devine a cuplului și se manifestă în sfera sexualității. În spatele acestei fenomenologii sînt considerente de ordin psihologic și considerente de tip endocrin. Creierul nostru este o uzină chimică ce secretă anumite substanțe cu roluri specializate în manifestările noastre psihologice. Sexul este o modalitate în care se reglează funcționarea acestor, să le spunem, „chimisme cerebrale”. Spre exemplu, oxitocina, hormonul bucuriei și al liniștii, dopamina, hormonul satisfacției, acestea și multe altele au un scop foarte bine definit în reglarea comportamentului uman. Dacă aceste substanțe sînt insuficiente, apar disfuncționalități care printr-un mecanism de compensare ne pot angrena în procese consumptive. Totodată, nu putem jongla infinit cu energia internă care este constantă în dinamismul acesteia. Altfel spus, nu putem sugruma prea mult aparatul psihic sau, din contra, să-l forțăm să ofere prea mult, pentru că mai devreme sau mai tîrziu apar urmări precum burnout. Așadar, echilibrul sexual este extraordinar de important pentru echilibrul psihic.
În greaca veche, histeros înseamnă isterie și uter, așadar pentru greci exista o identitate între o formă de manifestare psihică, isteria, și problemele organelor genitale feminine. Grecii considerau (iar asta este valabilă pînă la Freud care era oarecum de aceeași părere) că isteria este o boală a femeilor și că apare din cauza inactivității sexuale. Deci femeia fără viață sexuală devenea isterică, mai pe românește, axiomă pe care o întîlnim și în viața rurală, și în considerentele subculturale. Foarte multă vreme oamenii au crezut că așa stau lucrurile, pînă cînd s-a constatat că isteria nu este numai apanajul feminității, că există diverse forme de isterie și la bărbați și că numeric sîntem destul de echilibrați.
Virginia-Cornelia Lazar: Răspund acestei întrebări cu o întrebare: de ce fac oamenii sex? Răspunsul firesc ar fi „de plăcere”. Conform declarației Asociației Mondiale a Sănătății Sexuale, plăcerea sexuală este o componentă fundamentală a stării de bine. Totodată, plăcerea are o forță vitală, circuitele cerebrale activate în timpul orgasmului fiind similare cu cele ale euforiei. Revenind la timpul prezent, auzim des vorbindu-se în jurul nostru despre stres, depresie, anxietate. Poate chiar noi am experimentat astfel de sentimente uneori. Stresul, din punct de vedere medical, reprezintă starea organismului în care experiențele fizice, emoționale sau psihologice depășesc capacitatea individului de a se adapta. În consecință, pentru sănătate și supraviețuire este necesar să obținem o nouă stabilitate, prin schimbare.
În timpul contactului sexual și al orgasmului se eliberează numeroși hormoni și neuromediatori ce influențează sănătatea emoțională, mentală și fizică. De exemplu, oxitocina, asociată mai degrabă cu nașterea și maternitatea, se secretă în timpul orgasmului la ambele sexe și se pare că are rol și în scăderea inflamației, diminuarea stresului și a anxietății și în promovarea comportamentelor sociale. Un alt hormon, vasopresina, este implicat în menținerea echilibrului hidric și a tensiunii arteriale normale. Endorfinele au rol analgezic, dar contribuie și la apariția euforiei și la creșterea încrederii în sine. Cred că activitatea sexuală ce satisface nevoile ambilor parteneri este esențială atît pentru bunăstarea individuală, cît și a cuplului. Nu putem vorbi despre plăcerea sexuală fără a aduce în discuție și factorii care o influențează negativ. Într-un studiu publicat în 2016, ce a inclus aproximativ 10.000 de femei, s-a constatat că acestea nu au experimentat mai des plăcerea intensă dacă au avut un număr crescut de parteneri sau dacă au încercat să își îmbunătățească performanța sexuală prin autosatisfacere. „Soluția” pentru a avea mai frecvent orgasm a fost de ordin mental și relațional. Factorii asociați cu frecvența crescută a orgasmului au fost importanța acordată propriei plăceri, stima de sine sexuală și deschiderea spre comunicare cu partenerul despre sexualitate. O altă concluzie a acestui studiu a fost aceea că femeile pun mult mai mult preț pe plăcerea partenerului decît pe propria plăcere. Aproape toate femeile care au afirmat că pentru ele orgasmul este important l-au experimentat de fiecare dată, iar importanța acordată activității sexuale în relația de cuplu a reflectat abilitatea de a experimenta plăcere intensă. Scăderea libidoului afectează ambele sexe. Provocările cu care se pot confrunta bărbații sînt absența sentimentului că sînt doriți, predictibilitatea și rutina, apariția sentimentului că sînt respinși, afecțiunile medicale, unele tratamente, dar și absența conexiunii emoționale cu partenera.
Cum credeți că s-a transformat capacitatea noastră de a simți și de a exprima dorința într-o societate dominată de tehnologie, individualism și supraexpunere senzorială? Cu alte cuvinte, mai știm cum să ne dorim unul pe celălalt?
Augustin Cambosie: Mi se pare că asist la un fenomen de alienare individuală. Toate instrumentele care ni s-au pus la dispoziție, IT, stimuli vizuali etc., ne fac să avem mult mai multe căi de rezolvare a pulsiunii noastre sexuale. Cînd ai la dispoziție mai multe mijloace, sigur că, frecvențial, calea clasică se diminuează. Așadar relația clasică, biblică, dintre un bărbat și o femeie are tendința de a fi risipită în mai multe modalități. Deunăzi am văzut la televizor un robot android reprezentînd o femeie superbă (bărbații fiind mai doritori de astfel de instrumente în prezent), dispusă să facă de toate, de la șters praful și gătit pînă la funcționare sexuală la cererea bărbatului.
Considerînd fenomenul de autosatisfacere, mă întreb dacă nu ar fi mai comod și mai antisocial să ai o relație cu un astfel de obiect decît cu o femeie reală, avînd în vedere că în afară de a o alimenta cu energie electrică nu îți cere nimic altceva, pe cînd partenera adevărată are foarte multe cereri. Nu e mai comod să nu i le satisfaci? Se pare că ne îndreptăm către un proces de alienare, de înstrăinare și observăm copii care nu mai știu să se joace între ei, fiecare este conectat cu telefonul lui. Era o vreme în care prima noastră grijă era să ne prefacem că am terminat temele ca să fugim afară la fotbal; or, în prezent, părinții își obligă copiii să iasă afară, iar asta creează o închidere, o încapsulare, respectiv IT-ul îi oferă copilului toate informațiile de care are nevoie fără a fi necesară interacțiunea cu altă persoană, ceea ce are un efect nociv vizavi de atracția dintre sexe pentru că, așa cum am mai precizat, întotdeauna fantasma este mai puternică decît realitatea. Întotdeauna!
Eu cred că sîntem martori la o luptă între o inteligență umană (mă refer la știință, cercetare, tehnologie) și natură. Noi, oamenii, avem deocamdată convingerea că învingem natura. Această alienare mai este în legătură cu un fenomen, și anume detașarea de vectorul istoric. Dacă bărbatul și femeia nu mai întrețin relații sexuale, iar procreația va fi produsul fertilizării in vitro, se vor dezvolta copii care nu vor mai avea filiație și, astfel, nici relațiile nu vor mai avea un viitor. Realitatea este aceea că natura, fiind naturală, este mai puternică decît noi. Nu știu dacă acesta va fi deznodămîntul supraviețuirii umanității, dar tot ceea ce facem noi, oamenii, acum este să distrugem Pămîntul în loc să-l optimizăm.
Virginia-Cornelia Lazar: În 2016, intervievat de David Hochman, editorul revistei Playboy, despre cum își imaginează viitorul romantismului, părintele singularității, Ray Kurtzweil, a răspuns: „Nu numai că oamenii vor putea avea întîlniri romantice deși se vor afla în locuri diferite, dar vor avea și posibilitatea de a se modifica atît pe ei, cît și pe parteneri. În realitatea virtuală nu trebuie să locuiești în același corp ca în realitatea actuală. Fiecare ar putea deveni celălalt și ar putea experimenta relația din perspectiva celuilalt”. Realitatea virtuală, pornografia virtuală, dar și cea „clasică”, izolarea, însingurarea, dar și exacerbarea luptei dintre cele două sexe sînt obstacolele viitorului, deși eu cred că, într-o anumită formă, toate acestea s-au întîmplat deja. Totuși, sînt foarte sigură să afirm: „Da! Mai știm să ne dorim unul pe celălalt!”.
Augustin Cambosie este psiholog clinician și psihoterapeut analitic cu doctorat, formator-supervizor și membru important al comunității psihoterapeutice românești.
Dr. Virginia Cornelia Lazăr este medic primar obstetrică-ginecologie, specialist în menopauză și sexualitate.
Credit foto: Wikimedia Commons
