Peste umbrela Organizației Atlanticului de Nord s-au prelins mai multe momente de criză de-a lungul istoriei sale. Organizația le-a depășit într-un fel sau altul, semn că umbrela-i (totuși) rezistentă.
Una dintre primele încercări care a probat, subtil, coeziunea NATO a fost legată de criza Canalului Suez din 1956. Canalul ce unește Marea Mediterană cu Marea Roșie, prin Egipt, reprezenta o importantă rută navigabilă Europa-Asia, cu mize economice și strategice pe măsură, mai ales pentru francezi și britanici. Franța deținea numeroase acțiuni ale Companiei Canalului, iar Marea Britanie era principala utilizatoare a acestei căi maritime. În iulie 1956, în urma eșecului obținerii unei finanțări din partea Statelor Unite ale Americii pentru construirea unui mare baraj la Assuan, liderul egiptean Gamal Abdel Nasser a ordonat naționalizarea Companiei Canalului Suez. Cu alte cuvinte, circulația liberă prin canal era pusă sub semnul întrebării, mai ales că Egiptul interzisese deja trecerea vaselor israeliene prin Canalul Suez. Se încălca astfel Convenția din 1888 asupra Canalului, ce prevedea ca acesta să fie deschis pe timp de pace și de război oricărui vas comercial sau de război.
În timp ce dinspre Franța și Marea Britanie se simțea briza rece a intenției de a utiliza forța, Statele Unite nu prea se aliniau acestui curent. După o serie de lungi și întortocheate încercări de soluționare a crizei – care, firește, implica direct și indirect mulți alți actori statali, inclusiv URSS –, Egiptul a primit un ultimatum din partea franco-britanicilor pe 30 octombrie 1956. Ultimatum refuzat și, ca atare, urmat de intervenția militară franco-britanică. La Washington, acțiunea Franței și a Marii Britanii a fost percepută de președintele american Dwight Eisenhower ca o dovadă de neloialitate și ca un soi de fisură a frontului atlantic, chiar dacă această criză se plasa în afara spațiului nord-atlantic. O spiță a umbrelei NATO era sub presiune. Exact în ziua realegerii lui în funcție, președintele Eisenwoher l-a sunat pe prim-minstrul britanic Anthony Eden și i-a transmis că ar fi bine să înceteze operațiunile militare. Marea Britanie a cedat, iar Franța nu a avut de ales decît să îi urmeze exemplul. Ulterior, premierul britanic Eden a demisionat. Canalul Suez a fost închis temporar, ceea ce s-a tradus prin restricții la benzină în Europa și noi complicate circumstanțe internaționale de reglat.
Umbrela a rezistat „furtunii” egiptene dintre mări și... istoria continuă.
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare (comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.
Rubrică susținută de Garanti BBVA
