Scrisă la cîțiva ani după căderea unei dictaturi, Constituția României face ca alegerile anticipate să fie foarte dificil de convocat. Atît de dificil încît nu s-a întîmplat asta niciodată de la adoptarea ei în 1991. Autorii textului știau bine ce fac oferind un echilbru solid al puterilor în stat. Tentația abuzului de putere e întotdeauna acolo și am văzut asta de mai multe ori în ultimii 30 de ani. Din fericire, am fost protejați.
Constituția e rigidă, totuși anticipatele sînt posibile în anumite condiții:
(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.
E nevoie, cu alte cuvinte, de voință politică. Condiția respingerii a două solicitări de învestitură e, în fapt, o cale prin care președintele poate declanșa independent procesul, dat fiind că e în puterile sale să numească premierul. Iar președintele poate, în teorie, să propună Parlamentului doi excentrici intolerabili pentru toate partidele mari din Parlament astfel încît să se asigure că această condiție va fi îndeplinită. Candidați pentru șefia Guvernului respinși de președinte au mai fost (Sevil Shhaideh), la fel și premieri respinși de Parlament (Lucian Croitoru).
Sigur, se pot invoca deciziile Curții Constituționale pentru a argumenta că președintele are o marjă de manevră limitată dacă este pus în fața unei propuneri venite din partea unei coaliții deținătoare a majorității parlamentare. Însă cum este puțin probabil ca AUR și PSD să semneze protocoale formale prin care se coalizează – ideea asta a fost deja respinsă, iar ecourile internaționale ale colaborării lor curente sînt deja îngrijorătoare pentru PSD –, sînt puține șanse ca un asemenea scenariu să devină realitate. Mai degrabă vom avea de-a face cu un obositor joc de scaune muzicale în care PSD va încerca să refacă coaliția actuală cu alt premier și, poate, mai multe poziții în executiv. Pentru ca asta să se întîmple, AUR ar trebui să accepte rolul de figurant-sperietoare și să promită o intrare la guvernare cu social-democrații. Or, asta nu se întîmplă deocamdată.
Argumente pentru anticipate ar exista. Principalul este acela al clarificării.
PSD a decis să colaboreze cu dreapta dură pentru a dărîma un guvern. Electoratul lor a votat pentru altceva. Colaborarea asta trebuie supusă unui test al legitimității credibil. Consultarea aceea ridicolă care a declanșat actuala criză politică nu poate fi luată în serios
AUR, la rîndul său, a promis electoratului că va lupta împotriva PSD. De altfel, într-un interviu acordat jurnalistului Gabriel Bejan, fostul co-președinte al AUR, Claudiu Târziu, sublinia asta: „Dacă AUR va opta pentru varianta de asociere cu PSD la guvernare, cea mai mare parte a electoratului va considera, pe bună dreptate, că este o trădare”.
SOS și POT sînt în plin proces de disoluție, electoratul lor, atît cît mai e, nu este practic reprezentat în Parlament
PNL a intrat în ultimele alegeri cu un președinte, acum are altul și, după toate contestările interne, trebuie să decidă dacă soluția Bolojan este cea corectă. Și, evident, dacă vor să stea lîngă Sorin Grindeanu sau Dominic Fritz. Deocamdată, peneliștii stau lîngă drapel, dar nu e greu de observat că mulți se mută de pe un picior pe altul.
USR nu are mare lucru de clarificat în afară de a decide dacă rămîne balama sau face un pas spre o construcție politică mai mare împreună cu măcar o parte din PNL
UDMR are însă ceva de lămurit și e o chestiune aproape existențială – după ce a funcționat ani de zile ca bidon al lui Viktor Orbán, partidul maghiar trebuie să își privească electoratul în ochi și să îl întrebe dacă relația mai există. Asta în condițiile în care deja apar semnale că se creează alternative mai apropiate de feeling-ul actual din Ungaria. Pentru Kelemen Hunor, anticipatele ar putea fi un colac de salvare pentru următorii patru ani.
Dar problema cea mai mare este cea legată de încredere. Toate sondajele indică o atmosferă aproape pre-revoluționară – nemulțumirea oamenilor față de partide e la cote periculos de mari, iar anticipatele pot fi o supapă foarte bună pentru a reconstrui cumva încrederea în sistemul politic.
Sigur, sînt multe argumente împotrivă, însă toate celelalte soluții la criza politică sînt doar amînări. Poate fi și asta o strategie, dar pînă cînd?
