Bucureștiul este un oraș al contrastelor. Are cîteva atuuri și o mulțime de puncte slabe. Capitala României este mai dezvoltată decît Berlin sau Viena și, chiar dacă pare greu de crezut, statistica PIB pe cap de locuitor ne arată acest lucru. De asemenea, în București se produce o cincime din produsul intern brut al țării și aproximativ 20% din angajați sînt în capitala țării. Cifrele arată că Bucureștiul este un oraș important pentru economia românească.
Dar la fel de adevărat este că municipiul are multe probleme nerezolvate de ani de zile. Una dintre ele este rețeaua termică. Bucureștiul a moștenit din socialism un gigant, compania care administrează rețeaua de termoficare și apă caldă menajeră, pe care nici o administrație nu a reușit să îl eficientizeze. Dar, cu siguranță, este greu sau aproape imposibil să faci eficientă o rețea de termoficare care ajunge la o lungime totală de aproximativ 1.000 de kilometri de rețea de transport plus 3.000 de kilometri pentru distribuție și care într-o proporție importantă sînt formate din conducte vechi de 30-40 de ani.
Ceea ce au încercat să facă primarii generali ai Capitalei a fost să schimbe țevile, dar pare o lucrarea sisifică. Pe parcursul unui deceniu (2010-2020), cantitatea de energie termică consumată pentru uz casnic a scăzut aproape la jumătate, ceea ce arată că o parte importantă dintre construcțiile rezidențiale noi din București s-au făcut fără să fie racordate la rețeaua centralizată și au folosit propria sursă de alimentare. În plus, este posibil ca o parte din locatarii blocurilor comuniste să fi rupt legătura cu sistemul de termoficare prin investiția pe care au făcut-o în centrale de apartament. În ce măsură este eficient să migrezi într-un bloc care a fost construit pe principiul folosirii utilităților în comun către soluții individuale, de locuință, este o altă discuție.
Ceea ce știm, însă, este că efortul financiar pe care îl face Primăria Capitalei pentru a asigura subvenționarea energiei termice este imens. Conform calculelor mass-media, în 12 ani (2012-2023), subvențiile pentru energia termică au însumat 2,2 miliarde de euro. Mai complicat este că tendința a fost de creștere a nivelului subvenției, ceea ce a ajutat consumatorii să aibă un cost rezonabil, dar a contribuit foarte puțin la modernizarea rețelei de distribuție. De altfel, costul gigacaloriei este de aproape trei ori mai mare decît tariful plătit efectiv de bucureșteni.
Mai mult, de ani de zile, nici o administrație locală nu a reușit să rezolve fuziunea principalului producător de energie termică (ELCEN) cu firma de distribuție la nivelul Capitalei. Rezultatul este un blocaj financiar care durează de ani zile: respectiv, subvențiile sînt plătite cu întîrziere de Primărie către firma de distribuție care, la rîndul ei, achită cu întîrziere agentul termic care îi este livrat de producător, care și el plătește tîrziu gazele naturale pe care le utilizează. Ne aflăm într-un circuit al blocajului financiar pe care nu îl poate rupe nici o administrație de ani de zile.
Dar Primăria nu plătește subvenții doar pentru termoficare. Transportul de suprafață sau metroul sînt și ele subvenționate. Datele arată că, în urmă cu cinci ani, fiecare tip de transport primea o subvenție de aproximativ un miliard de lei pe an. După atît de mulți bani cheltuiți ar fi trebuit ca transportul public să fie mult mai folosit de locuitorii orașului. Numai că nu se întîmplă așa, Bucureștiul fiind de ani de zile o capitală cu un trafic foarte aglomerat. În 2020, statistica înregistra în București o populație de 2,1 milioane de persoane și un număr de 1,2 milioane de autoturisme, dar cifrele nu arată totdeauna realitatea străzii.
Bucureștiul este un oraș haotic și înghesuit. În ultimii 30 de ani, peisajul rezidențial s-a modificat substanțial. Fabricile au ieșit din capitală, iar pe terenurile lăsate libere s-au construit cartiere de blocuri sau spații comerciale. Problema nu este că fabricile au fost scoase în afara Bucureștiului sau au fost lichidate, ci modul în care s-a construit. În cele mai multe cazuri, noile blocuri sînt mai înghesuite decît cele comuniste, iar apartamentele sînt chiar mai puțin confortabile decît locuințele construite în anii ’80. De aceea, blocajul investițiilor de care a fost acuzat fostul primar general, Nicușor Dan, a venit în mod logic în fața haosului imobiliar.
Bucureștiul nu a reușit să se extindă ca o zonă metropolitană, blocat de interesele locale. De asemenea, Bucureștiul se chinuie de decenii să definească dacă are nevoie de cele șase sectoare sau ar trebui să renunțe la ele. În spatele controverselor legate de o reîmpărțire administrativă, miza este a bugetelor. De altfel, Nicușor Dan nu a ezitat să spună clar că este nevoie de mai mulți bani care să fie luați de la sectoare și dați Primăriei Generale.
Nu mai sînt multe zile pînă cînd Bucureștiul va avea alegeri pentru funcția de primar general. Este un loc cît se poate de ispititor din punct de vedere politic. Dar zonele slabe ale Capitalei sînt atît de multe și de diverse încît este greu de crezut că un nou primar general va dori și va reuși să le rezolve pe toate.
Constantin Rudnițchi este analist economic.
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
