După anul 1990, România a fost de mai multe ori aproape de incapacitatea de plată. George Mucibabici, un fost înalt funcționar în Banca Națională a României (BNR), a povestit public cîteva episoade legate de dificultățile financiare cu care s-a confruntat statul român în ultimii 35 de ani.
În sinteză, Mucibabici își aduce aminte de momentul 1991. Regimul Ceaușescu lăsase o rezervă valutară de două miliarde de dolari care s-a evaporat foarte rapid, într-un an, pentru că, după ce în ultimii ani ai epocii socialiste importurile de bunuri de larg consum sau de alimente erau practic interzise și deci nu existau pe piața locală, în 1990 companiile și cetățenii au intrat într-o adevărată euforie a importurilor. Drept urmare, valuta din rezervă s-a vîndut, iar în 1991, cînd administrarea rezervei valutare a trecut de la Banca Română de Comerț Exterior (fosta Bancorex) la BNR, nu se mai găsea nici un dolar. Mai mult, rezerva era pe minus pentru că exista o obligație de plată externă de un miliard de dolari. Ca atare, premierul de atunci, Theodor Stolojan, a luat o decizie care rămîne și astăzi contestată, și anume a făcut o așa-zisă „naționalizare” a valutei companiilor. De fapt, a obligat firmele să schimbe valuta în lei. A fost o mișcare disperată, împotriva companiilor private sau a întreprinderilor de stat, dar justificată de starea finanțelor publice.
Un alt moment rememorat de George Mucibabici este primăvara anului 1992. Atunci, România trebuia să plătească 40 de milioane de dolari, contravaloarea unor mărfuri importate de BRCE și garantate de BNR. S-au găsit cu greu cele 40 de milioane pentru a fi împrumutate de la cîteva bănci românești cu capital mixt.
Încă un episod povestit de fostul bancher central: în anul 1999, BNR avea de rambursat 500 de milioane de dolari, în contul împrumuturilor contractate în anii anteriori. Economia mondială venea după criza din Rusia, iar, în plus, indicatorii macroeconomici ai României arătau atît de rău încît agențiile de rating puseseră România pe o listă „neagră” a statelor aflate în pericol să intre în încetare de plăți. Autoritățile române au apelat la FMI, dar instituția financiară internațională a trimis România să se împrumute mai întîi de pe piața internațională și abia după aceea urma să ofere un împrumut. Oferta pe piața internațională pe care a primit-o România a fost atunci un împrumut în valută la o dobîndă de 15% și cu gajarea creanțelor companiei de stat ROMATSA. Aceste condiții spun multe despre încrederea pe care o aveau finanțatorii externi în România. În cele din urmă, BNR a găsit soluția unui împrumut sindicalizat de 108 milioane de dolari contractat de la băncile străine prezente în România.
Desigur, situația economiei românești este, din multe puncte de vedere, complet diferită de anii ’90. Economia este astăzi de aproape zece ori mai mare decît cea din anul 1990, statul obține azi un împrumut de 100 de milioane de euro doar pocnind din degete, iar rezerva valutară (valută plus aur) este de aproximativ 75 de miliarde de euro. Deci cifrele nu suportă comparație.
Dar ceva ne spune că dificultățile din anii ’90, în care România s-a aflat foarte aproape de intrarea în incapacitate de plată, se pot repeta. Este clar că într-un context de criză (iar societatea actuală este plină de crize suprapuse), într-un moment în care agențiile de rating pot retrograda calificativul de țară pînă la categoria „nerecomandat pentru investiții”, într-o situație în care dobînzile pentru împrumuturile României pot crește rapid, iar indicatorii macroeconomici nu se îmbunătățesc, riscul intrării în incapacitate de plată crește.
Exemplele din anii ’90 sînt de ajutor. S-a spus că premierul Bolojan face un fel de șantaj sentimental asupra societății românești atunci cînd vorbește cu atît de mare ușurință despre incapacitate de plată sau despre recesiune. Din păcate, adevărul este că aceste pericole există, iar lămuritoare sînt recentele analize ale FMI și ale agenției de rating Moody’s. Acolo se spune explicit că, dacă România ratează programele de reducere a deficitului bugetar, va urma retrogradarea rating-ului. Unde? La categoria junk. O scădere a rating-ului de țară la calificativul „nerecomandat pentru investiții” ar duce România în pragul incapacității de plată.
Deci programul de consolidare bugetară este esențial pentru viitorul economiei autohtone, iar soluțiile care contestă pachetele de măsuri sînt în marea lor majoritate rupte de realitate și de stringența nevoii de ajustare bugetară.
Sînt state care nu reușesc să își mențină echilibrul bugetar pe termen lung. România face parte dintre ele. În ultimii ani, sub pretextul crizelor, România a crescut în mod constant nivelul deficitului bugetar pînă la valori care pot deveni greu de finanțat. Indiferent de motivele pe care le invocă politicienii, creșterea deficitului a fost dezastruoasă. Astăzi se vorbește tot mai apăsat despre măsuri de relansare a economiei. Sună bine, numai că fondurile bugetului sînt extrem de limitate. Și atunci, te poți întreba cît realism și cît populism sînt în programele și măsurile de relansare a economiei.
Credit foto: Wikimedia Commons
