Ce obraz trebuie să aibă...

Cursul s-a încheiat în urmă cu vreo jumătate de an. Ei bine, nu s-a reușit acoperirea necesarului național de evaluatori, nici pe departe, deși s-a atins obiectivul numeric propus prin proiect.

           

În urmă cu cîțiva ani a fost demarat un proiect important, pe care l-am salutat și în care m-am implicat, după puteri. Este vorba despre un curs acreditat de formare a evaluatorilor din sistemul preuniversitar de învățămînt și, implicit, despre formarea unui corp național al evaluatorilor. Intenția – lăudabilă, cum spuneam – a fost de a acoperi o plajă cît mai apropiată de necesarul pe care îl presupun examenele naționale.

Am fost formator în cadrul acestui proiect și am format vreo patru sau cinci grupe. Era un curs destul de solicitant, cu număr mare de ore de formare, vreo patru week-end-uri pline, vineri-duminică. Chiar dacă poate s-ar putea aduce și îmbunătățiri bazei de curs, aceasta permitea oricum să transmiți principii ale evaluării corecte și să le exersezi cu cursanții, care s-au ales, dincolo de experiența în sine, și cu certificate de formare profesională, respectiv cu un număr considerabil de credite profesionale transferabile.

Sigur că în cadrul acestor formări am avut de-a face și cu profesori care au dovedit ostilitate față de aceste principii, veșnicii contestatari a orice, care consideră că dețin adevărul dincolo de evidențe, sigur că am fost nevoiți, uneori, ca formatori, să dăm calificative mai puțin onorabile, dar acestea au fost, totuși, cazuri izolate. În general, profesorii s-au bucurat de experiența aceasta de învățare și de comunicare, de schimbul de impresii și de ocazia împărtășirii și clarificării unor întrebări pe care le aveau.

Cursul s-a încheiat în urmă cu vreo jumătate de an. Ei bine, nu s-a reușit acoperirea necesarului național de evaluatori, nici pe departe, deși s-a atins obiectivul numeric propus prin proiect. Este dificil, cînd nu ai suficienți formatori și cînd nici aceștia nu sînt remunerați pentru munca depusă, căci s-a făcut voluntar această formare. Să nu se înțeleagă de aici că mă plîng eu, pentru că nu este așa, am acceptat să fiu formator voluntar înțelegînd această nevoie și pentru că este un domeniu care mă interesează, mă preocupă. Dar am și convingerea că plata formatorilor ar fi putut asigura un număr mai mare de grupe formate și, probabil, un număr mai mare de formatori care să își dorească această implicare.

De ce amintesc aceste lucruri? Tot în contextul experienței de evaluare a lucrărilor de la simularea națională. O noutate pe care a generat-o sistemul acesta electronic, digital de corectură încrucișată la nivel național este faptul că la final profesorul de la clasă și elevii au acces la borderoul de notare care explicitează punctajele acordate, defalcat, conform baremului. Cu această ocazie, însă, se descoperă și o serie de neajunsuri care țin strict de competența evaluatorilor, dintre care unele ar mai putea fi reglate eventual prin precizări mai explicite în barem.

Am să dau cîteva exemple. Există itemi pentru rezolvarea cărora baremul propune punctaje defalcate: un anumit punctaj pentru corectitudinea științifică a informației din enunțul formulat de elev, respectiv alt punctaj pentru corectitudinea în sine a enunțului, din punctul de vedere al exprimării, ortografiei și punctuației. De pildă, dacă cerința solicită formularea unei fraze în care să existe o completivă directă, iar elevul construiește o frază în care nu se află, însă, o completivă directă, ci una prepozițională, conform baremului ar trebui să nu primească punctajul pentru funcția sintactică, dar să îl primească pe cel pentru construcția corectă a unui enunț. Ei bine, au fost foarte multe situații în care evaluatorii nu au acordat acest punctaj, rezervat, conform baremului, formulării unui enunț, dacă acesta nu conținea rezolvarea corectă a cerinței. Eu nu discut aici dacă este normal să se acorde punctajul pentru construcția corectă din punct de vedere gramatical a enunțului, fără rezolvarea corectă a cerinței. Discut însă despre o abordare unitară: cîtă vreme baremul nu menționează că punctajul pentru redactare nu se acordă decît dacă răspunsul este o rezolvare corectă a cerinței, acesta trebuie acordat. Dacă profesorul X îl acordă, pentru că respectă cu strictețe baremul, iar profesorul Y nu îl acordă, pentru că așa i se pare lui normal, avem de-a face cu nedreptăți și inegalități.

Un alt exemplu. Dacă cerința solicită elevului să construiască o frază în care să existe o subordonată completivă directă, iar elevul construiește o frază cu o propoziție subordonată subiectivă, punctajul pentru respectarea funcției sintactice nu ar trebui acordat. Dacă însă un evaluator sau altul îl acordă, pe considerentul că din programă s-a scos subordonata subiectivă, iar elevul nu mai poate face cu ușurință diferența, ne trezim cu altă nedreptate și inegalitate. Iarăși, nu discut dacă este normal că s-au scos din programă subiectiva și predicativa (nu este normal, desigur!), ridic, însă, un semn de întrebare asupra abordării corecte și unitare a evaluării, așa cum ar trebui aceasta să fie, în condițiile unui examen național. Și am dat doar două exemple.

Nu sînt catastrofe aceste situații. Dar ele pot fi frustrante și extrem de dureroase pentru elevi, pentru părinții lor și pentru profesori. Poate o serie de formări ar mai acoperi o serie de goluri. Și, vă rog, nu-mi spuneți că trebuie eliminați de la evaluare profesorii care comit erori. Pentru că, mai întîi, adesea sînt erori oarecum mici, dar care au efecte psihologice mari. Dar mai ales pentru că avem deficit de profesori dispuși să se implice în procesul acesta al evaluării. De ce? Pentru că este o muncă neremunerată – la simulări –, desfășurată în timpul liber, inclusiv în week-end. Și închei cu o altă observație: cei care au acceptat să evalueze au devenit cumva niște fraieri, dacă privim din perspectiva celor care nu au acceptat, nu-i așa? Pentru că necesarul de evaluatori, astfel încît numărul de lucrări repartizate unuia să fie rezonabil, maximum 50, nu s-a acoperit. Mă întreb – retoric, firește – cum pot privi relaxat spre colegii lor cei care nu au acceptat să evalueze. Ce obraz trebuie să aibă...

           

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.

 

Share


Fantezii

Fantezii