Am scris pe Facebook deunăzi o postare. „Hai să o explic și pe asta. În județul Cluj, de exemplu, sînt cam 2.500 de inspecții pentru gradele didactice pe an. O inspecție înseamnă o zi de muncă: patru ore de asistență, cam două-trei ore analiza, verificarea documentelor, redactarea rapoartelor. Atenție, nu sînt inspecții facultative, fără ele profesorii nu pot obține definitivatul, gradele II și I. Cine face aceste inspecții? Profesorii metodiști și inspectorii. Dacă un profesor metodist are 20 de ore de predare și un inspector 10, cum se acoperă aceste 2.500 de zile de inspecții? Profesorii metodiști trebuie să lipsească de la propriile ore de predare, iar inspectorilor (care sînt puțini oricum raportat la numărul de inspecții) le rămîn cam trei zile pe săptămînă pentru inspecții, făcînd abstracție de restul sarcinilor manageriale (extrem de multe). Profesorii metodiști, avînd gradul I, puteau avea 16 ore de predare, astfel că într-o zi puteau merge în inspecții. La 20 de ore nu se mai poate. Deci mii de zile de muncă în care metodiștii vor lipsi de la orele lor.”
Așa cum mi s-a mai întîmplat și în cazul unor articole recente, am primit felurite comentarii, fie care mă acuzau că aș destabiliza singura formă de guvernămînt care este acum viabilă, fie care îmi cereau să fac eu lucrurile mai bine, fie care au formulat unele sugestii.
Cine m-a urmărit pe rețelele sociale a văzut că, în perioadele de campanie electorală, am susținut fățiș opțiunile antisuveraniste. L-am susținut pe Nicușor Dan, am avut vorbe de bine despre Bolojan. Asta înseamnă că, dacă cei aflați acum la putere sînt cei pe care i-am susținut (noi, mai mulți, nu doar eu), trebuie să fim extaziați de tot ce generează guvernarea lor? Îmi pare rău, eu înțeleg altfel lucrurile. Susținerea nu înseamnă obediență. Cred că cei legitimați de noi sînt datori să țină cont de opiniile celor care i-au legitimat. Iar în privința schimbărilor din învățămînt, cred că multe dintre acestea sînt amendabile serios. Educația nu ar trebui să fie un teritoriu sacrificat, așa cum a fost întotdeauna după ’89, ci un teritoriu privilegiat. Faptul că prim-ministrul s-a exprimat în termeni ușor acuzatori, ușor depreciativi la adresa profesorilor îmi displace profund, în primul rînd pentru că dă apă la moară polarizării sociale, violenței, disprețului și desconsiderării nejustificate ale unor părți ale societății la adresa sistemului educațional și a profesorilor în special. România se află într-o situție dificilă, este nevoie de sacrificii, dar nu orice sacrificii sînt eficiente. Învățămîntul nu poate funcționa corporatist, asta dacă nu vrem să devină un sistem cu doi poli, unul pauper și funcțional pe modul de supraviețuire și submediocritate, respectiv unul privat, accesibil unor privilegiați și care aduce beneficii unor privilegiați.
Cineva care sugera că nu există alte soluții decît cele propuse de Guvern îmi cerea simultan să propun eu variante de rezolvare a problematicii inspecțiilor școlare, în acord cu creșterea normelor didactice. Mi s-a părut pertinent un răspuns dat de cineva: „Teoretic, după ce s-a demonstrat că un lucru de 14 ore nu se poate face-n 8, ar trebui să nu ți se ceară să explici cum poți face un lucru de 14 ore în doar 8”. Pe de altă parte, ca să ofer, totuși, o soluție, una dintre durerile mele în raport cu modificările legislative este aplicarea lor nediferențiată prin analiza unor nevoi specifice. Personal, ca profesor, nu sînt deranjat să am o normă de 20 de ore, deși este frustrant că în momentul în care aveam dreptul, conform vechilor reglementări, să am doar 16 ore, acum nu mai pot beneficia de respectiva reducere. Dar din perspectiva profesorilor metodiști și a inspectorilor care trebuie să acopere atît de multe inspecții (plus alte responsabilități, multe, manageriale), mi se pare o creștere de normă nefericită. Cineva a formulat cîteva observații interesante, legate de reformarea inspecțiilor. Cu o parte dintre acestea aș fi de acord. Voi reveni într-un articol viitor.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
