Planul de reducere a deficitului bugetar a adus cu el o mulțime de dileme. Opinia publică s-a întrebat: cine este totuși de vină pentru situația în care au ajuns finanțele publice? Apoi, continuarea firească a fost: va plăti vreun politician pentru greșelile făcute în anii trecuți și în special în 2024?
Întrebările s-au extins și asupra pachetului de măsuri de reducere a deficitului bugetar aplicat în a doua jumătate a acestui an. Cea mai importantă dilemă a fost: cine trebuie să suporte costurile legate de reducerea deficitului bugetar? Plus: de unde / de la cine să înceapă aplicarea măsurilor de reducere a deficitului? Este posibilă reducerea deficitului fără creșterea de taxe sau impozite?
Avem și cîteva răspunsuri. Dacă plecăm de la ce s-a întîmplat anul trecut, sînt cîteva lămuriri care vin chiar de la fostul ministru al finanțelor, Marcel Boloș. Acesta a explicat public situația bugetară din anul 2024 și, ca prin farmec, au apărut o serie de note informative trimise în a doua parte a anului trecut de Ministerul Finanțelor și ANAF către președintele României, președintele Senatului și premier. Cea mai mare parte a informațiilor incluse în note erau publice, adică se găseau fără probleme în datele lunare privind execuția bugetară sau în rapoartele privind datoria publică.
Ceea ce șochează, însă, este imaginea generală pe care o dau informațiile transmise de Ministerul Finanțelor și ANAF. Ele arată, pe de o parte, că politicienii de la vîrf au știut viteza de degradare a finanțelor publice, dar nu au mișcat un deget pentru a opri avalanșa cheltuielilor publice. Mai mult, fostul premier a fost și este în continuare împăcat cu situația. Ba chiar, Marcel Ciolacu își găsește merite, nicidecum scuze, pentru situația pe care a creat-o. Ciolacu susține că dacă scădem din deficit cifra alocată pentru investiții se va ajunge la sub 3% din PIB. Ceea ce nici măcar nu este corect dacă ne raportăm la fondurile din bugetul național. Dar, în orice caz, nu aceasta este logica în care se poate judeca nivelul deficitului bugetar.
Anul trecut, Guvernul a făcut tot ce a putut pentru a cîștiga alegerile. A crescut salariile în sectorul apărării, în sectorul ordinii publice, în serviciile speciale, în educație, a crescut pensiile și a transferat bani de la buget în sectorul de sănătate. În total, pe baza actelor normative adoptate, cheltuielile nebugetate (adică efectuate în plus față de sumele incluse în bugetul de stat) au fost de 64 de miliarde de lei, adică aproximativ 13 miliarde de euro.
Datoria publică a crescut pînă la procentaje din PIB aflate la nivelul de alarmă, România a împrumutat de pe piețele internaționale o sumă-record de 17 miliarde de euro, avertismentele agențiilor de rating au devenit tot mai acute, iar pentru a umple golurile de fonduri care au apărut în ultima parte a anului, Guvernul a cheltuit chiar și o parte din rezerva în valută a Trezoreriei, așa-numitul „buffer”. Într-o comparație care se folosește și în lumea finanțelor, Guvernul Ciolacu începuse „să vîndă mobila din casă”. În această situație s-a aflat România în anul 2024 și dacă nu s-ar fi publicat ordonanța „trenuleț“, în ultima zi a anului trecut, bugetul pe anul acesta trebuia construit cu un deficit bugetar de 14%. Este absolut incredibilă lipsa de responsabilitate!
Nu este o scuză pentru pachetul de măsuri de anul acesta. Este o realitate de la care s-a plecat și care a fost amplificată și de presiunea timpului (contextul electoral a dus la întîrzierea formării Guvernului). În aceste condiții, oamenii de afaceri și antreprenorii au cerut să nu crească taxele sau impozitele și implicit să nu achite din nou o notă de plată care le aparține într-o mică măsură. O precizare: o parte din dezmățul financiar bugetar a ajuns și în economia reală și a contribuit la creșterea business-ului unor companii.
Dar, în mod direct, primii beneficiari ai depășirii cheltuielilor publice au fost chiar angajații la stat și pensionarii. Ar fi putut fi aceștia și primii care să suporte costurile reducerii deficitului? Legislația românească face practic imposibilă o tăiere a salariilor în sectorul public. Abia s-a redus un spor legat de salariu și reacția funcționarilor a fost rapidă, angajații din mai multe instituții publice declanșînd un protest spontan. Ne-am aflat într-un război al nervilor. Nimeni nu vrea să cedeze. Funcționarii publici nu acceptă disponibilizări de personal sau reduceri de salarii. Mediul de afaceri refuză creșterea taxelor sau impozitelor.
Totuși, de undeva trebuia început, iar graba ministrului Educației, care a anunțat o restructurare a sistemului de burse, a dat senzația că Guvernul a lansat reducerile de cheltuieli cu sistemul de educație. De fapt, reducerea burselor este doar o parte a unui program mai consistent care se bazează pe creșterea TVA, o contribuție aplicată pensiilor mai mari de 3.000 de lei și înghețarea salariilor bugetare și a pensiilor pînă la sfîrșitul anului 2026.
Este un program care nu poate împăca pe toată lumea. El începe cu lucrurile mai simple (taxe și accize mai mari, blocarea creșterilor de salarii și pensii), va continua, probabil, cu restructurări și comasări în sectorul public și la companiile de stat și ar trebui să ajungă la reorganizarea administrativ-teritorială.
Este un plan în mai multe etape. Dar va trebui să vedem care sînt rezultatele. Spre deosebire de alte ocazii, acum efectele programelor se pot evalua clar. De data aceasta, cu toate riscurile, criteriul de performanță este reducerea deficitului bugetar. Creșterea inflației sau încetinirea economiei pînă la o eventuală recesiune nu vor fi decît posibile daune colaterale.
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
.jpg)
