FILIT sau ce poate face literatura

„Să vii mai devreme la Noaptea poeziei, avem la început ceva foarte fain!”, mi-a spus scriitorul Dan Coman, cînd ne-am văzut pe fugă, la intrarea în cortul FILIT din Piața Unirii. Era vorba despre Noaptea albă a poeziei, unul dintre cele mai așteptate evenimente din cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași, care a avut loc săptămîna trecută. Transformînd în zi noaptea de vineri spre sîmbătă, acest recital de poezie unic în peisajul festivalurilor de la noi a fost moderat de Dan Coman și Radu Vancu și a început, așa cum am fost prevenită, cu un moment copleșitor: un performance de poezie ucraineană contemporană, cu Olena Herasymiuk, Pavlo Matiușa și Serhii Demciuk. Echoes / Ecouri a fost un tribut poetic emoționant adus scriitorilor și artiștilor ucraineni uciși în război. Numele și vîrstele lor au fost rostite și aplaudate, iar cuvintele li s-au auzit clar, în ucraineană și română, trecînd peste bariere și granițe, viață și moarte, așa încît să nu fie uitate. Spectatorii au ridicat la final pancarte cu fragmente din textele citite, contribuind la crearea unei punți de solidaritate, construită prin forța pe care poezia o poate avea. În cadrul festivalului a fost lansat și volumul de eseuri Mecanisme de apărare. 12 scriitori ucraineni în război, publicat la Editura Muzeelor Literare Iași, o colecție de experiențe directe din război ale scriitorilor ucraineni civili și militari, menită să le arate cititorilor români maniera în care războiul te atinge și te transformă, dar și să facă din literatură o modalitate de rezistență.

Cele cinci zile de festival au fost pline de conferințe, întîlniri cu scriitorii, expoziții, momente artistice. Mă voi opri asupra a două dintre discuții, imaginate și numite de Florin Lăzărescu, directorul artistic al FILIT. Prima este A.I. sau A. nu I., o dezbatere despre impactul Inteligenței Artificiale asupra scriitorilor, moderată de Alex Ciorogar, care i-a avut invitați pe Cristina Drăghici, Cristina Foarfă, Marian Coman și Cătălin Pavel. Într-o lume în care am ajuns să spunem o poveste nu printr-un roman, ci pe TikTok, este nevoie de reglementări, dat fiind că a devenit foarte simplu să generăm știri și imagini false folosind Inteligența Artificială. AI nu face decît să amplifice problemele deja existente ale presei, a fost de părere Marian Coman, iar ceea ce urmează să învățăm ar fi să întrebuințăm AI cu bună măsură, așa încît să devină un companion atît al creatorului, cît și al cetățeanului. Cristina Foarfă a venit cu ideea folosirii AI pentru a împrieteni copiii cu literatura – în acest mod, ar putea povesti cu un personaj de carte, spre exemplu.

CLICK AICI! a fost titlul dezbaterii despre realitate și ficțiune în jurnalism și literatură, eveniment organizat în parteneriat cu revista Dacia literară și moderat de Cătălin Sava, care i-a adus împreună pe Violeta Cincu, Luiza Vasiliu, Victor Ilie și Radu Vancu. Evenimentele din realitate care par a fi o poveste, felul în care live-urile au schimbat jurnalismul, importanța documentării – atît în literatură, cît și în jurnalism –, fake news și autoficțiune, de ce atît de mulți dintre noi ajung să rezoneze cu povești create de conturi false și prezentate drept adevăruri, cum se poate realiza un furt de detalii despre viețile noastre în online și relația dintre ziariști și scriitori au fost cîteva dintre punctele atinse de o discuție care a făcut cortul FILIT neîncăpător. În literatură este așa cum spune Radu Vancu: puncte din realitate pot fi găsite și în poveste, adevărul continuă să existe, chiar dacă lumea e una fantastică. Iar realitatea a devenit, în ultima vreme, o succesiune de imagini stranii care funcționează ca o ficțiune, care construiesc tensiunea. Jurnaliștii, a fost de părere Luiza Vasiliu, se uită de regulă la punctele care dor, mai ales în investigații, și ar fi necesar ca presa să mai decupeze și alt gen de povești. Victor Ilie ne-a amintit cum pandemia a dus la însingurare, am ajuns să petrecem tot mai mult timp pe rețelele sociale și asta ne poate face să aderăm la un conținut manipulator, uneori generat de conturi false. „Să ne întoarcem cu intenție spre discuțiile reale”, a fost îndemnul Luizei și, poate, să avem o carte pe noptieră, să începem și să sfîrșim ziua citind cîteva pagini, înainte de a intra online și de a vedea ce s-a mai întîmplat acolo.

Într-una dintre serile FILIT, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, scriitorul premiat cu Pulitzer Junot Díaz, intervievat de Marius Chivu, a oferit o adevărată lecție de onestitate, modestie și reziliență. Scurta și minunata viață a lui Oscar Wao, romanul care l-a făcut cunoscut, a fost scris în 11 ani și, la început, nu s-a vîndut deloc. Abia după șase luni, după ce a luat premiul Pulitzer, oamenii au fost curioși să-l citească. N-a uitat acea perioadă de dezamăgire, în care își spunea că a scris cît de bine a putut și care l-a făcut să se întrebe dacă reacția cititorilor este cea care face o carte să fie mai bună sau mai proastă. N-a profitat de acest succes, din contra, a continuat să scrie la fel de încet, mărturisind că, dacă suferi de depresie, lupta cu ea umbrește orice altceva. Lucrează, de cîțiva ani, la un roman SF pe care nu știe cînd îl va termina, deși are deja 500 de pagini și a fost respins de editori în mod repetat. Crede în puterea prozei scurte (Sufocare și Uite-așa o pierzi au apărut și la noi, în traducerea Danielei Rogobete, la Editura Black Button Books), e de părere că sîntem, cu toții, o antologie a iubirilor, pasiunilor, locurilor, momentelor care ne-au scăpat printre degete. Puține lucruri durează, cele mai multe se termină înainte să realizezi cît de importante sînt, iar proza scurtă tocmai asta îți arată, chiar și cînd nu vrei, fără să încerce să te consoleze, afirmă Díaz.

„Am parcurs tot restul drumului pînă în Bronx în tăcere. Ne-am oprit o singură dată să mă pot spăla pe dinți. Mami îmi luase periuța de dinți și un tub de pastă și, în vreme ce toate mașinile cunoscute de pe lumea asta treceau în viteză pe lîngă noi, ea stătea afară cu mine ca să nu mă simt singur.” Fragmentul acesta sensibil din Sufocare m-a făcut să mă gîndesc tocmai la menirea literaturii, de a sta lîngă tine într-o lume atît de grăbită. Fiecare carte, ca să mă întorc la spusele lui Junot Díaz de pe scena teatrului, întinde o mînă afară, în întuneric, fără să aibă idee cine o va prinde. FILIT Iași face ca toate mîinile întinse să fie strînse cu putere, de fiecare dată.

Foto Noaptea albă a poeziei: A. Docea