În ultima vreme, un cuvînt colocvial folosit mai ales de elevi a căpătat conotații noi și o circulație mult mai largă. E vorba de tocilar, definit în DEX într-o manieră clar orientată depreciativ, ca „elev sau student care își învață lecțiile pe dinafară, în mod mecanic; bucher”. Între timp, cuvîntul a suferit un proces de „ameliorare” semantică, ajungînd să-i desemneze tot mai des pe tinerii inteligenți și foarte buni la învățătură, fără suspiciunea că succesul școlar s-ar datora unei învățări mecanice. Uzul actual păstrează totuși o notă ironică, statutul de tocilar presupunînd și o anumită inadaptabilitate socială, un stil de viață dedicat în mod excesiv preocupărilor intelectuale, cu neglijarea sportului, a distracțiilor etc. Schimbarea semantică a cuvîntului este destul de previzibilă: în fond, tocmai elevii foarte buni erau predispuși să primească din partea celor mai puțin harnici eticheta de tocilar, prin care li se minimaliza performanța.
Este evident că modificarea sensului s-a petrecut în ultimele decenii și sub influența termenului colocvial englezesc nerd, care a fost tradus frecvent (chiar mai mult decît sinonimul său parțial geek) prin tocilar. În varianta online a dicționarului Merriam-Webster, nerd este definit ca „persoană dedicată unor activități sau interese intelectuale, academice sau tehnice”, dar și ca „persoană stîngace din punct de vedere social”. Cuvîntul englezesc a intrat în mai multe limbi în limbajul tinerilor – de exemplu, în germană, italiană, spaniolă. În română este folosit destul de rar – „un nerd de la litere”; „nerdul de la litere s-ar putea să își scuture pleata ușor uleioasă” (scena9.ro) –, deși forma sa permite o adaptare rapidă, de pildă printr-un plural cu alternanță consonantică: „toți nerzii adolescenți” (iqads.ro), „ideea e că nu numai nerzii citesc” (cinemagia.ro). Destul de rar apare și adjectivul corespunzător din engleză, nerdy: „Sîntem nerdy, sîntem pricepuți, și sîntem gata să-ți oferim soluțiile de marketing online de care afacerea ta are nevoie” (echipadetocilari.ro).
În schimb, tocilar – cu sens predominant pozitiv și cu o ușoară distanță ironică – poate fi găsit frecvent atît în traduceri de titluri de cărți sau filme, cît și în texte concepute direct în română, care dovedesc fixarea în limbă a noului uz: „sosea în camera lui din campus cărînd o tablă albă, «instrumentul desăvârşit de brainstorming al tocilarului»” (stirileprotv.ro); „10 tocilari care au schimbat istoria” (manager.ro); „să fii tocilar înseamnă să îți placă să înveți atît de mult încît nu ai timp de prieteni sau altceva în afară de învățat” (brainly.ro). Cuvîntul apare chiar cu sensul secundar, preluat tot din engleză, de „persoană pasionată de un anumit domeniu și afirmată în domeniul respectiv”: „înainte să devină zei, băieții ăștia erau niște tocilari ai muzicii” (euronews.ro). De la substantivul tocilar s-a format și un feminin: „Distracție inteligentă pentru tocilare cool” (perfecte.ro); este astfel posibilă chiar o asociere hibridă între termenul românesc (feminin) și împrumutul lexical (masculin): „pe cine interesează tocilarele și nerzii?” (bursa.ro).
Sensul figurat al cuvîntului tocilar este înregistrat în dicționarele noastre pe baza unor articole din perioada interbelică, publicate în Buletinul Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide”: Gh. Agavriloaei, Din argot-ul școlarilor (1937), Iorgu Iordan, Note și observații la articolele precedente (1937), D. Florea-Rariște, Din limbajul școlarilor (studenți și elevi) (1938). De fapt, circula de mai multă vreme: într-un articol din 1970, publicat în Gazeta învățămîntului, Iorgu Iordan și-l amintea ca folosit de pe la începutul secolului, cu 60-70 de ani în urmă. Presa vremii confirmă această datare, cel puțin pentru unele dintre cuvintele din familia sa lexicală – a toci și toceală. Ultimul apare, de exemplu, în ziarul Veselia din 1907, într-o scrisoare parodică de la tată către fiu: „Prea te-ai fîstîcit cu lefturile tale. Ce atîta «toceală» pe capul tău! Nu ştii nimic altceva de făcut decît carte!” sau în Voința națională din 1910: „În practică însă seriozitatea cea atît de proslăvită se reduce la mecanizarea învăţămîntului, la toceală, cum zic şcolarii”.
Probabil că inițial pentru acțiunea de insistentă parcurgere a manualelor și de învățare pe de rost a lecțiilor s-a folosit metafora a toci cartea – deci a o uza, a o roade, a o distruge treptat, ca pe orice obiect material supus utilizării repetate. Expresia a toci cartea are de altfel atestări din prima jumătate a secolului al XX-lea: elevii „au muncit, «au tocit» cartea, cum se zice în limbajul lor” (Dimineața, 1927). Într-un discurs al lui Ion Mihalache, efortul studiului temeinic era ilustrat prin două acte de uzură asemănătoare: „Noi vă spunem să tociţi cartea şi să roadeţi coatele învăţând” (Adevărul, 1936). A toci și toceală și-au asociat apoi, ca nume de agent, substantivul tocilar, fără legătură directă cu denumirea meșteșugarului ambulant care ascuțea cuțite. Din articolul citat mai sus al lui Gh. Agavriloaei, aflăm că, prin anii ’30 ai secolului trecut, familia lexicală a verbului a toci, cu sens figurat și cu conotații glumețe, cuprindea numele de acțiune toceală și substantivele sinonime tocilar, tocilă, tocitor și tocilescu.
Oricum, persistența și vitalitatea cuvîntului colocvial tocilar, clar preferat în română ca traducere a anglicismului nerd, arată că împrumuturile lexicale la modă nu sînt inevitabile: în mod spontan, vorbitorii pot prefera să adauge conotații sau chiar sensuri diferite cuvintelor deja existente.
Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
