Luptîndu-se cu un mediu mass-media ostil și cu o hartă electorală măsluită, Opoziția maghiară, condusă de Péter Magyar, a triumfat asupra lui Viktor Orbán, cîștigînd nu doar o majoritate simplă, ci și majoritatea calificată necesară pentru a modifica Constituția. Este o răsturnare de situație uimitoare, mai ales în condițiile în care Orbán și-a asigurat majorități calificate în 2014, 2018 și 2022, ceea ce i-a permis să-și consolideze partidul Fidesz la nivelul instituțiilor statului și în sfera publică.
Magyar trebuie să se ocupe acum de problemele fundamentale care au ocupat un loc major în campania sa electorală – în contextul crizei energetice care se desfășoară în Europa – și să restabilească totodată normele democratice. Dacă nu va gestiona corect aceste provocări, rezistența Fidesz din Guvern, instanțe și mass-media va face tot ceea ce poate pentru a submina sau chiar a zădărnici reînnoirea democratică a țării.
Problema rezistenței este substanțială. Guvernul lui Magyar se va confrunta cu un sistem judiciar saturat de persoane numite de Fidesz. Președintele Curții Supreme a fost „plantat” în funcție în 2021, cu un mandat de nouă ani, în ciuda plîngerilor raportorului special al Națiunilor Unite privind independența judiciară. Numărul judecătorilor care vor trece în rezervă va fi prea mic pentru ca orientarea pro-Fidesz a Curții să se atenueze pe durata primului mandat al lui Magyar.
Diverse agenții și birouri de stat au fost, de asemenea, capturate. Procurorul general, de exemplu, a demonstrat o capacitate infailibilă de a trece cu vederea corupția oficialilor Fidesz. Și datorită aliaților Fidesz din mass-media și din universități, partidul își va menține o strînsoare „tentaculară” asupra societății civile.
Totuși, experiența altor țări aflate în regres oferă cîteva indicii despre cum se pot gestiona aceste provocări, iar succesele sau eșecurile lui Magyar pe acest front vor oferi noi lecții celorlalți.
Președinția lui Joe Biden, bunăoară, oferă două lecții clare. În primul rînd, Magyar trebuie să ia măsuri rapide și decisive pentru a arăta că trebuie plătit un preț pentru încălcarea normelor legale și constituționale. În loc să acorde o prioritate ridicată mediatizării și pedepsirii infracțiunilor observate în timpul primei administrații Donald Trump, echipa lui Biden a oferit un spectacol fastuos, procedînd într-un mod exasperant de meticulos.
Ca urmare, nu au avut loc niciodată investigații serioase privind conflictele de interese financiare sau tranzacțiile în interes propriu ale lui Trump, iar în privința rolului lui Trump în violențele mortale din 6 ianuarie 2021, Departamentul de Justiție a desfășurat ceea ce New York Times a numit o „anchetă disfuncțională și enervant de lentă”. Într-adevăr, a durat aproape doi ani chiar și pentru a numi un consilier special (Jack Smith), iar la acel moment vîntul propice nu mai sufla deloc în pînzele politice ale administrației Biden. Începerea anchetei a fost atît de prost sincronizată încît i-a permis lui Trump să-l acuze pe Smith de interferență electorală.
În mod similar, procurorul general Merrick Garland a așteptat aproape șase luni după numirea sa pentru a emite un memorandum care restricționa contactele dintre Departamentul de Justiție și Casa Albă. Iar eventualul efect public al acestui demers a fost pesemne anulat de grațierea ulterioară de către Biden a fiului său, Hunter, pe care Trump a prezentat-o, în mod previzibil, ca pe o dovadă a manipulării în folos personal a sistemului de justiție de către Biden.
Ipoteza de lucru la momentul respectiv pare să fi fost că o acțiune legală promptă împotriva lui Trump ar fi avut un efect contrar, părînd partizană. Această rațiune pare acum în mod evident greșită, iar Magyar are șansa de a evita să facă aceeași greșeală. Mai mult, eforturile sale de a restabili responsabilitatea nu ar trebui să se limiteze la a împiedica rezistența Fidesz să submineze eforturile de redemocratizare. Avînd în vedere accentul pus în timpul campaniei sale electorale pe corupția endemică a regimului Orbán, ar fi cît se poate de logic ca procurorii guvernamentali să îi investigheze pe cei care au beneficiat în mod necuvenit de funcțiile lor, inclusiv pe Orbán însuși.
Vorbind de gestionarea „recalcitranților” Fidesz, instanțele sînt aici deosebit de importante. Dacă nu ar fi fost deciziile Curții Supreme a SUA de anulare a Clauzei de descalificare din al XIV-lea Amendament al Constituției (în unanimitate – spre rușinea judecătorilor liberali), și apoi de eliminare a posibilității urmăririi penale (în ciuda dezacordului vehement al liberalilor), Trump ar fi intrat în alegerile din 2024 în cu totul alte condiții. Dar aceste hotărîri au stabilit că Trump nu va trebui să se confrunte niciodată într-un proces public cu dovezile subversiunii sale electorale periculoase și ilegale.
Chiar dacă detaliile acestor decizii favorabile lui Trump nu puteau fi anticipate, existau suficiente motive de îngrijorare cu privire la modul în care judecătorii numiți de președinții republicani (inclusiv cei trei numiți chiar de Trump) vor trata încălcările legii comise de Trump. Deși Constituția SUA limitează acțiunile pe care un președinte le poate întreprinde în privința unor astfel de recalcitranțe judiciare, conflictul dintre Franklin D. Roosevelt și o Curte Supremă conservatoare cu privire la programele New Deal din anii 1930 arată ce anume se poate totuși face.
Roosevelt a propus o extindere a Curții, iar această măsură legală, deși extrem de controversată, a reușit să-i preseze pe judecători să renunțe la obstrucționismul lor reacționar. Biden, dimpotrivă, a ezitat, numind un comitet extins pentru a explora ideea unei reforme a Curții Supreme. Rezultatul a fost, cîteva luni mai tîrziu, un raport de 200 de pagini, citit de foarte puțini, care nu a avut nici un efect asupra opiniei publice.
Din fericire, guvernul lui Magyar are avantajul enorm al unei majorități parlamentare de două treimi, capabilă să modifice Constituția. Chiar dacă Fidesz a abuzat de această putere, răspunsul adecvat nu este o pasivitate pioasă. E vorba totuși de redresarea navei democratice.
La fel ca astăzi în Ungaria, va veni un moment în care SUA vor trebui să lase în urmă al doilea mandat al lui Trump și să remedieze toate daunele aduse instanțelor și credibilității Departamentului de Justiție. Va fi instructiv să observăm ce funcționează și ce nu funcționează în cazul lui Magyar. Dacă Ungaria poate deveni un model de urmat pentru MAGA, ea poate deveni și un teren de experimentare pentru reînnoirea democratică.
Ungaria va fi cel puțin un studiu de caz pentru a vedea dacă anchetele și urmăririle penale pot spulbera mitul că liderii populiști reprezintă „poporul”. Ea ne poate arăta dacă este mai bine să expunem corupția din trecut sau să ne concentrăm pe comportamentul antidemocratic. Desigur, deoarece Magyar dispune de mai multe instrumente juridice pentru a desființa și reforma instituțiile politice deformate – cum ar fi harta electorală măsluită –, experiența sa nu va oferi Statelor Unite un model simplu de urmat. Dar, acționînd cu determinare pentru a elimina obstrucționiștii Fidesz, Magyar ne poate oferi o lecție importantă despre modul în care susținătorii democrației liberale își pot apăra propriile valori.
Va marca oare căderea lui Orbán un punct de cotitură pentru democrație la nivel global? Probabil că, pe măsură ce primul val de euforie va trece, se vor contura tot mai multe dificultăți. Totuși, în confruntarea cu aceste provocări, Ungaria lui Magyar ne oferă o oportunitate vitală de a ne gîndi care e cea mai bună modalitate de a reforma și reabilita propriile sisteme politice.
Aziz Huq, profesor de Drept la Universitatea din Chicago, este autorul cărții The Collapse of Constitutional Remedies (Oxford University Press, 2021).
Copyright: Project Syndicate, 2026
traducere de Matei PLEŞU
Credit foto Péter Magyar: Wikimedia Commons
