„Ca morcovu-n pămînt.” Metafora asta era folosită în urmă cu vreo lună de către disidentul de serviciu al PSD, primarul Buzăului, Constantin Toma. Dl Toma tot încearcă de ceva vreme să explice, din interiorul partidului, că pesedismul nu prea o duce bine. Că e un pic incoerent, un pic sfidător și un pic corupt, adică aproape tot ce l-ar face pe un votant clasic al PSD să se uite în jur spre alte opțiuni. Simpatic în opoziția sa la conducerile recente ale partidului, dl Toma e doar un pic mai puțin ipocrit decît colegii săi. Un fel de Iuliu Furo, un politician obscur pe care Corneliu Vadim Tudor obișnuia să îl prezinte ca dovadă ca există și unguri în PRM. „Există și voci raționale” în PSD – cam asta încearcă să transmită primarul de Buzău, iar colegii săi îl privesc duios. De fapt, nu e prea multă rațiune, dar e multă panică. Pentru că nu există altă explicație pentru declanșarea unei crize politice absolut evitabile, în afara de panică și de o abisală lipsă de creativitate.
PSD avea și are încă o mulțime de pîrghii prin care poate direcționa Guvernul astfel încît să nu ajungă în situația de a se plînge ipocrit de premier, dar nu și de programul de guvernare agreat și votat la înființarea coaliției. PSD poate bloca consensul din interiorul Guvernului, poate opri în Parlament proiecte care nu îi plac, poate prelungi ședințele coaliției exact atîta timp cît e nevoie astfel încît să se ajungă la un consens.
În loc de toate astea, PSD a făcut un fel de obsesie cu Bolojan. Am văzut explicații care fac trimitere la imaginea de reformist a încă-premierului și la potențialul său politic. Acest potențial l-ar face și pe președintele Nicușor Dan să adopte conduita aceea apatică în relație cu tulburările politice anunțate din timp de PSD. Calcule mici bazate pe aproape nimic. Mai sînt doi ani pînă la alegeri. Uitați-vă cu doi ani în urmă și întrebați-vă dacă atunci puteați desena imaginea politicii românești de azi.
Bolojan a devenit aproape involuntar un fel de figură simbolică, purtător de tot felul de drapele – al bulei antipesediste, ale „reformiștilor“ de toate nuanțele, al clasei urbane care se simte jenată de halucinațiile lui Călin Georgescu și de excentricitățile AUR, al elitelor intelectuale care l-au luat zilele astea în brațe după ce au făcut la fel cu nenumărați alții. În fapt, toată simbolistica asta din jurul lui Bolojan e un semn de boală cronică. De mulți ani de zile, românii sînt nemulțumiți de partidele dominante. Așa se explică apariția și ascensiunea AUR, așa se explică meteoricul experiment al tehnocraților, așa se explică presiunea la care e supus premierul pentru a rezista și a construi eventual altă construcție politică în caz că PNL cedează tentației de pesedizare definitivă (semnele sînt că nu merge în acea direcție, dar nu e obligatoriu să fie așa peste două săptămîni).
PSD ajută zilele astea la crearea unui mit în jurul unui politician mai degrabă modest, dar care pare să fi acceptat să joace rolul ce i s-a oferit: „dur, dar cinstit”, „aspru și drept”, un fel de Vlad Țepeș al bugetului. De ce contribuie cel mai mare partid al României la inventarea „bolojenismului”? O explicație, scriam mai sus, e lipsa de idei. Confuzi, strategii PSD au reușit în ultimii doi ani să micșoreze semnificativ baza partidului, să nu aibă candidat în turul II al prezidențialelor în 2024 și nici în 2025. Acum au inventat un conflict pe care încearcă chinuit să îl vîndă ca pe o expresie a trezirii responsabile la realitate. Realitatea și-a făcut însă un obicei din a contrazice planurile PSD. În fața pericolului extremist, mulți români sînt mai enervați de pesedism. Asta e o performanță care ar merita o atenție mai mare decît primește în prezent.
Ce nu pricepe PSD este că încă mai are resurse de relevanță, însă le risipește stupid în planuri nechibzuite și neterminate, sperînd absurd că o să fie bine. Dl Toma de la Buzău are dreptate cu morcovul ăla. PSD crește în jos – pe zi ce trece mai puțin inteligent, mai puțin folositor și, da, mai puțin relevant. Pretenția stranie că, după zece ani de guvernare aproape continuă, poți reprezenta românii frustrați de guvernare e stranie și comică. Așa am ajuns în situația în care, încercînd să recupereze procente de la AUR, PSD îi face statuie lui Bolojan. PSD alege crize politice în loc de o muncă susținută pentru prosperitate. Bolojan, la rîndul său, alege să pedepsească absurd oamenii care au contribuit cel mai puțin la actualul impas economic al României. Își permite pentru că legea și cutumele nu ne lasă să alegem direct șefi de guverne.
Adevărul e că întreagă această guvernare a fost o salată de morcovi. Sîntem angajați într-un fel de competiție a degradării, o nivelare în jos a competiției politice, iar rezultatele sînt aberațiile și contorsiunile la care asistăm zilele astea.
În final, îmi permit să fluier un pic în biserică și să spun că numele premierului este puțin relevant cîtă vreme sistemul politic românesc produce constant în ultimii ani soluții de guvernare bazate pe cinism, calcule mici și refuzul de a privi realitatea în față.
O reformă radicală a întregului nostru aranjament politic este mult întîrziată.
