Chivu se alintă. A căpătat gustul declarațiilor care fac titluri pentru că e un tip deștept. Aceasta din urmă trebuie luată cu o doză serioasă de ironie. E o generație pe care o numesc „cu o singură mînă”, pentru că au mereu telefonul într-o mînă și fac lucruri cu cealaltă, a declarat antrenorul lui Inter. Îi dă mîna, ca să zic așa, să spună asta. Inter e ca și campioană a Italiei, ceea ce e în sine un deznodămînt pe care mulți nu ar fi pariat două lire italienești la începutul de Seria A. Chivu avea doar cîteva meciuri la seniori, acel final de sezon în care a salvat Parma de la retrogradare, apoi a aterizat direct în oala cu presiune de pe Meazza. A luat o echipă dezamăgită, frustrată și cam bătrîioară. A capotat în Liga Campionilor, dar acum e aproape campion pentru că, deși a fost bătut de rivalele clasice, nu s-a lăsat încurcat de echipele mici, cum au făcut Milan sau Napoli. Secretul oricărui maraton: să nu te împiedici de gîlmele din asfalt. Chivu a început ca un om și termină ca altul. Ceea ce nu s-a schimbat sînt declarațiile deloc obișnuite. Unii îl acuză pentru că a făcut pe victima fără rost în anumite situații. Rămîne momentul în care s-a ascuns după cuvinte după o eroare gravă de arbitraj în favoarea formației sale. Dar ceea ce a surprins a fost capacitatea de a descrie plastic și cu umor situații de joc sau de viață. „Generația cu o singură mînă” e din această serie. Să lucrezi cu astfel de băieți plonjați în ecranele telefoanelor e, pînă la urmă, sarcina oricărui profesor de școală, liceu sau facultate. Dacă nu poți, te ceri afară. Iar Chivu poate, dovadă că e la un pas de a trece primul linia de sosire. A folosit această formulă și pentru că a vrut să trimită un mesaj și a făcut-o glumind căci astfel pătrund cel mai bine ideile, mai ales în capul unor copii – asta sînt fotbaliștii, o specie paradoxală, mult mai maturi decît alții de vîrsta lor, dar încremeniți, prin forța jocului care le e meserie, într-un soi de adolescență. Sarcina „dresorului” într-o astfel de cușcă e complicată. De aceea umorul e mereu antrenorul secund al unui conducător de oameni. Se pune între tine și ceilalți. Cheamă atenția. Și apoi viața merge mai departe cu un zîmbet în colțul gurii.
