Mă întorc la Dilema după ce mi-am luat lumea în cap vreme de șapte ani, descoperind comori ascunse în universul editorial. Pornesc astăzi rubrica intitulată „Cutia Pandorei“ cu o discuție despre cărți și Inteligența Artificială, propunîndu-mi să explorez în articolele ce urmează orice lucru care-mi stîrnește curiozitatea: atît relele din lume, orice formă ar căpăta ele, cît și speranța – atît cît o pot găsi în mine.
Încă îmi amintesc intrarea pavată cu faianță verde-smarald, rafturile înalte de lemn închis la culoare, ticsite cu cărți pînă în tavan, și exemplarul decolorat din Alice în Țara Minunilor pe care l-am luat cu mine acasă. Copilăria multora dintre cei din generația mea e legată de biblioteca de cartier sau de cea școlară, de buchiniștii din pasajul de la Universitate și de anticariate, de vremuri în care cartea fizică încă era o formă de memorie independentă de serverele vreunei companii americane.
În ultimele luni, însă, cărțile vechi au început să primească alt fel de atenție: mai multe publicații raportează că anticariatele de pe tot globul primesc comenzi neobișnuit de mari și de diverse, și același lucru e evident și în SUA, Australia și pe tot cuprinsul Europei, cu sute și sute de exemplare atît de disparate, încît anticarii nu pot decît să ridice din umeri, sugerînd că înseși listele de comenzi par întocmite de un agent de Inteligență Artificială.
La începutul acestui an, The Washington Post a dezvăluit că Anthropic a cheltuit încă din 2024 sume enorme pe un proiect pe care spera să-l păstreze cît mai departe de ochii lumii. „Proiectul Panama e efortul nostru de-a scana în mod distructiv toate cărțile din lume“, arată un document intern făcut public la sfîrșitul lunii iulie. Ce înseamnă acest lucru? Practic, cărțile sînt dezmembrate și conținutul lor e scanat rapid și ieftin, apoi cotorul, coperta și paginile sînt aruncate de-a valma, trimise către fabrici de reciclare. După cum vă puteți imagina, scopul nu e în nici un caz construcția unei mari Biblioteci din Alexandria, pentru ca oricine să poată consulta orice carte în orice limbă, ci antrenarea agenților IA să scrie bine, nu doar să imite „limbajul de proastă calitate de pe Internet“ – motiv pentru care Anthropic a ales anume cărți publicate înainte de 2022, ideale tocmai pentru că n-au fost poluate de texte produse de chatboți.
Întregul proiect a ajuns în atenția publică doar pentru că Anthropic nu s-a limitat la achizițiile din anticariate, ci a utilizat și cărți piratate, încălcînd astfel flagrant legea privind drepturile de autor. Nu doar ei, ci și Meta, OpenAI, Google și Microsoft se confruntă în prezent cu procese privind drepturile de autor intentate de autori care formulează acuzații similare de piraterie. În privința volumelor tipărite, însă, instanța americană a hotărît că folosirea cărților cumpărate legal pentru antrenarea agenților IA se încadrează în lege, putînd fi considerată utilizare echitabilă.
Ce pierdem și cine are de cîștigat?
S-ar putea să vă gîndiți că editurile oricum topesc mii de volume rămase nevîndute ani la rînd, așa că de ce ar conta că niște firme fac același lucru cu volume alese la întîmplare? Dar problema e mult mai profundă de atît – e vorba despre companiile de IA care se află acum într-o competiție acerbă, o adevărată cursă de înarmare, dacă vreți, și caută să acumuleze cît mai mult capital tradus, în acest caz, în cunoaștere umană.
Ce se întîmplă atunci cînd nu doar informația, ci și instrumentele prin care o căutăm, o sintetizăm și o folosim ajung să aparțină acelorași cîteva companii? Pe măsură ce aceste companii acumulează tot mai multă cunoaștere, restul societății e în pericol să-și piardă tot mai mult din independența intelectuală pe termen lung. Digitalizarea cărților fără prezervarea exemplarelor fizice mută o parte din memoria noastră culturală pe servere fragile, consumatoare înfometate de resurse ale planetei. Și, cu cît mașinăria IA scuipă mai multe texte în locul nostru, cu atît crește mai tare riscul de-a eroda gîndirea critică. Lăcomia corporațiilor poate avea cu ușurință drept efect colateral – intenționat sau nu, nici nu mai contează – prostirea unei părți a societății. Sigur că, prin interviuri, Elon Musk, Sam Altman sau Mark Zuckerberg invocă veseli belșugul și opulența care ne așteaptă, dar toți acești tech bros par complet rupți de oamenii obișnuiți, care n-au cerut niciodată ca fiecare acțiune a lor să fie mediată de Inteligența Artificială.
Cărțile au trecut de-a lungul vremii prin mai multe revoluții tehnologice și le-au rezistat. Radioul, televiziunea, Internetul au schimbat felul în care circulă cunoașterea, dar n-au făcut cărțile inutile. Însă, acum, nevoia de reglementare în domeniul Inteligenței Artificiale pare mai urgentă decît oricînd. Pare că e timpul să spunem, cît mai răspicat, nu. Pînă nu va fi prea tîrziu.
