Dosarul de la acest început de septembrie este unul despre maturizare. Pe de o parte, despre ce aduce ea – alegeri mai inspirate, lecții învățate din greșeli, o mai mare pricepere în construirea relațiilor personale și profesionale. Pe de altă parte, despre costurile ei – avansarea în vîrstă, renunțare, regrete, sacrificii, arderea iluziilor de la un capăt la celălalt. Despre cînd își face simțită prezența maturizarea și în ce aspecte nu va veni nicicînd.
Articolele din Dosar vorbesc despre felul în care maturizarea și îmbătrînirea nu sînt decît două etichete aplicate aceluiași proces. În timp ce maturizarea este versiunea optimistă, în care știi cît valorezi și nu mai simți nevoia să demonstrezi foarte multe, îmbătrînirea sună a pierdere. S-a scris și despre maturizarea în relații, despre cum învățăm să ne desprindem de tipare vechi de atașament și să găsim persoanele potrivite pentru noi ori, din contra, cum imaturitatea ne poate ține captivi în locuri nocive. Despre cum maturizarea înseamnă și capacitatea de a accepta o critică făcută constructiv, despre a rămîne conectat cu partenerul în timp ce îți asumi responsabilitatea pentru propria lume interioară și folosești relația ca pe un context de dezvoltare reciprocă. Despre tolerarea incertitudinii, acceptarea zonelor gri și permiterea influenței celuilalt. Nu a fost omisă maturizarea în privința gustului, a alegerilor și obiceiurilor alimentare – am aflat că aici avem de-a face cu un veritabil proces de integrare în cultura alimentară a unei comunități. Sau modelul marginal al maturității, care provine de la Socrate – ideea că doar deplasîndu-te voit la margine, pentru a face loc reflexivității și dezvoltării unui sine aflat într-un perpetuu dialog, poți atinge maturitatea. A fost menționat și romanul Clopotul de sticlă, semnat de Sylvia Plath, unul al devenirii și maturizării în lumea depresiei și instabilității psihice.
Concluzia desprinsă este că maturizarea nu vine simultan, în toate domeniile – o persoană poate fi matură cognitiv, fără a fi neapărat matură emoțional. Se poate descurca remarcabil în ceea ce privește profesia, rămînînd însă infantilă în dragoste. Iar înaintarea în vîrstă a creierului nu implică automat o maturizare a minții și nici a gîndirii, ci doar simpla îmbătrînire. Poate cea mai potrivită definiție a maturizării am regăsit-o în textul Dorinei Pătrunsu, conf. univ. dr. la Facultatea de Filosofie a Universității din București: „Maturizarea înseamnă să poți rămîne fidel deziluzionării, fidelizare față de un «tine» dezvăluit și față de o cale de urmat exclusiv a ta”.
