Zilele trecute, președintele CNA, dl Valentin Jucan, a dat un interviu site-ului Hotnews.ro. Într-un ton dramatic, înaltul funcționar a vorbit despre pericolul dezinformării și, la un moment dat, a declarat: „Din punctul meu de vedere, alegerile din 2028 pot să fie considerate de acum alterate. Uitați-vă la ce se întîmplă în societate! Pornind de la acest subiect cvasibanal al «ambulanței negre». Nivelul de dezinformare, temele pe care le vedem încontinuu… Statul român trebuie să se organizeze! Trebuie să-și întărească instituțiile pe care le are. De urgență! Dacă vrem să avem o societate care să reziste acestor vremuri, dacă vrem să mai avem democrația aceea pe care ne-am dorit-o la momentul aderării la Uniunea Europeană, dacă vrem să mai fim parte din Uniunea Europeană. Din punctul meu de vedere, aici sîntem“.
Îl înțeleg pe șeful CNA. Exasperat de faptul că statul nu face ceea ce domnia-sa crede că e de făcut în această privință, dl Jucan ajunge să trateze chestiunea cu o evidentă nevroză obsesională. Eu cred, dimpotrivă, că nu ajungem nicăieri dacă transformăm chestiunea dezinformării – sau, mai exact, a falsei informări, căci despre asta e vorba – într-o isterie. Primul lucru care e de spus apăsat e că nu tot ceea ce nu ne place, nu ne convine, contravine opțiunilor sau valorilor noastre este fake news sau dezinformare. Cred că ar trebui să privim chestiunea mai lucid.
Mai întîi, ar trebui să înțelegem ce avem și nu putem schimba. Avem statul pe care îl avem, nu putem face altul, și avem societatea pe care o avem, nu putem face alta. Evident, e loc pentru mai bine, dar nu vom putea niciodată învinge „genele” noastre. La fel, trebuie să înțelegem și ce putem schimba. Eu cred că putem schimba paradigma conflictului social în care ne găsim.
Avem un scenariu de confruntare pe care, dacă nu-l vezi din ambele părți, nu înțelegi nimic. Concret, sîntem scindați în grupuri sociale, mai mari sau mai mici, care se acuză reciproc de dezinformare. Să ne gîndim doar la teribilul conflict dintre apărătorii și criticii vaccinului anti-COVID – caz tipic de război civil informațional. Fiecare tabără era convinsă că cealaltă minte, manipulează, dezinformează. Discursul oficial a fost de partea apărătorilor vaccinului, dar odată cu schimbarea puterii politice în America, țara care a produs vaccinurile, discursul oficial începe să se schimbe, după cum se vede. Iată, vor zice criticii de ieri, am avut dreptate! Nu aleg întîmplător acest exemplu pentru că pandemia de COVID din 2020-2021 a fost un eveniment global cu un impact societal uriaș. În România, de pildă, crevasa care s-a deschis atunci între „vacciniști” și „antivacciniști” a continuat să se dezvolte, iar lupta celor două „narative” opuse, cu tot cortegiul de argumente, a devenit mai cuprinzătoare după pandemie. Taberele de atunci au rămas cam aceleași și pe aliniamentele altor dispute, cum ar fi pro sau contra Ucraina, pro sau contra Bruxelles-ului, pro sau contra Trump etc. Nu cred că greșesc mult dacă spun și că harta opțiunilor politice în România se cam organizează tot după „linia frontului” din vremea pandemiei.
Veți spune, desigur, că adevărul e unul și ar fi o greșeală să spunem că au dreptate și unii, și ceilalți. Voi fi imediat de acord. Însă problema noastră nu este să aflăm adevărul și să-l impunem (asta e imposibil și, oricum, fiecare parte e convinsă de adevărul ei și de nevoia de a-l impune celeilalte), ci să vedem cum putem repune în condiția solidarității și a cooperării loiale cele două tabere între care neîncrederea s-a consolidat deja în adversitate. Democrația însăși nu vizează adevărul, ci un aranjament de viață socială pașnică, premisă a unei generalizate bunăstări. De aceea, am serioase rezerve față de propunerile care presupun o intervenție a statului prin suprimarea unor surse, a unor platforme sau chiar arestări și pușcărie. În treacăt fie spus, mă sperie să constat cît de mulți sînt românii care cred că arestările și pușcăria rezolvă problemele României, cerînd, firește, arestarea celor pe care îi antipatizează. Fiecare român are lista lui personală de compatrioți pe care-i vrea arestați pentru că „așa e drept”. Represiunea nu ajută niciodată la eradicarea unui fenomen de masă. Represiunea este utilă numai în cazuri personale, cînd unul sau foarte puțini comit o faptă penală – dar să speri să represiunea statului rezolvă problema falsei informări, mai ales în epoca Internetului, e o prostie cît casa.
În declarația mai sus pomenită, dl Jucan zice că alegerile din 2028 sînt deja alterate. Ei, cu asta nu pot să fiu de acord. Mai întîi, că nu mi-e clar ce înseamnă alegeri alterate. Scenariul oricăror alegeri libere este acesta: o campanie electorală în care competitorii zic orice cred ei că le aduce voturi, apoi exercițiul popular la urne, apoi numărarea voturilor și anunțul rezultatului. Dacă dl Jucan se așteaptă să avem un cîmp informațional în care circulă numai adevăruri probate și onest prezentate, înseamnă că se crede în Rai. Nu există democrație fără propagandă. Marea diferență dintre o democrație și o dictatură, din acest punct de vedere, este că în democrații există mai multe propagande, iar în dictatură există numai o singură propagandă. Iar propaganda este prin definiție o exagerare care trece, adesea, de limita minciunii. Singurul mod democratic de a combate o propagandă este o contrapropagandă. Există un singur mod în care statul poate opri ceea ce el ar considera a fi dezinformare: să decidă de la bun început ce se poate spune și ce nu. Veți recunoaște, sper, că așa ceva e inacceptabil. Nu poți face exercițiul suprem al democrației, adică alegerile libere, cu o campanie electorală în care competitorii vorbesc după o listă cu ce au voie și ce nu au voie să spună.
Părerea mea este că e necesară confruntarea liberă a informațiilor și nu e deloc vina oamenilor că ajung să creadă în ceva ce le este, de fapt, dăunător. Cred că de blamat sînt cei care propun soluțiile benefice, dar nu sînt atît de convingători ca adversarii lor. Vorbind strict despre campania electorală din 2028, nu e vina nimănui că zișii suveraniști sînt atît de mulți și atît de „prinși” de propaganda lor. E vina celor care fac politică în partea cealaltă că sînt mediocri și vădit incompetenți și necredibili. E vina lor că ne cer votul „pentru răul cel mai mic”, căci altceva nu pot livra, cînd ceilalți cer votul pentru „binele cel mai mare”.
Ah, și încă ceva: nu ne dă nimeni afară din UE. Să fim calmi și în privința asta.
