Oarecum exasperat, premierul Bolojan admite că e posibil să avem o criză politică. Cu un fel de resemnare placidă în glas, șeful Guvernului descrie un fel de mille-feuille al crizelor – cea politică, suprapusă peste cea bugetară și, împreună, așezate frumos peste efectele războaielor din Ucraina și din Golf, cu toate consecințele economice ce decurg din ele.
Pentru ca populația să primească așa o prăjitură specială, e nevoie ca PSD să se retragă de la guvernare fie raliindu-se unei moțiuni de cenzură, fie retrăgîndu-și miniștrii din Guvern. Sorin Grindeanu emite zgomote confuz-amenințătoare în așteptarea referendumului intern care, pe 20 aprilie, ar urma să lămurească ce vor membrii de rînd ai partidului. Nu cred că are rost să discutăm prea mult intenția de vot a pesediștilor de rînd. Probabil, tot ce vor acei oameni e o viață mai bună. Dar e foarte important să ne uităm la conducerea PSD. Dl Grindeanu pare să fi căzut într-un soi de capcană de orgoliu. În numele consolidării imaginii proprii, a întețit atacurile la premier – de altfel, Bolojan admite că nu prea există dialog direct între ei – și speră într-un scenariu în care tentativa de orgoliu a PNL va fi băgată la loc în turbincă, iar liberalii își vor schimba șeful cu unul care să se comporte ca un cadru de nivel mediu al PSD. Problema e că, așa placid cum se înfățișează la TV, Bolojan a dovedit o neașteptată capacitate de supraviețuire politică, înregistrînd pe parcurs cîteva victorii incontestabile.
Admițînd că scenariul cel mai drag PSD – coaliția continuă, Bolojan nu – devine realitate, partidele ar trebui să țină seama de contextul menționat de încă-premier. În condițiile unor incertitudini internaționale majore, o tulburare politică și abandonarea rigurozității bugetare ar putea avea efecte catastrofale asupra nivelului de trai. România, care se împrumută deja scump, va avea probabil costuri de finanțare insuportabile, astfel încît riscul unui colaps crește semnficativ.
Nici nu contează prea mult numele posibilului viitor premier – aici, experiența din țări mai solide financiar și cu o reputație infinit mai bună arată că piețele au acest obicei păcătos de a analiza la rece riscurile și de a reacționa fără să țină seama prea mult de speranțele cîte unui rătăcit prin fruntea Guvernului. Un exemplu relevant în acest context este scurta trecere a doamnei Liz Truss prin fotoliul de premier al Marii Britanii. O tentativă de rectificare bugetară un pic mai creativă i-a creat doamnei Truss frustrări pentru tot restul vieții după ce reacția de neîncredere a finanțatorilor a dus țara periculos de aproape de o criză financiară. Guvernul a dat rapid înapoi, dar era prea tîrziu. Cabinetul Truss a rezistat 49 de zile. Pe Liz Truss o găsiți acum prin podcast-uri.
Altfel spus, cu Bolojan sau fără, drumul spre însănătoșirea economică și navigarea prin apele internaționale e prestabilit, indiferent de numele premierului. Ceea ce ar putea face un viitor sef al Guvernului e să ghidoneze o austeritate ale cărei restricții și pedepse să fie un pic mai cinstit repartizate. De aceea, gîndul secret al pesediștilor că se pot întoarce necenzurați la cutiuța cu bomboane bugetare e mai mult o fantezie decît o realitate. Întrebați în privat, vor recunoaște și ei asta.
Criza despre care vorbește Ilie Bolojan nu e inevitabilă. Miorița n-are treabă cu relațiile dintre partide. E vorba de o alegere. Dacă ea se va întîmpla, asta e pentru că așa vrea Sorin Grindeanu care transpiră nesiguranță în fiecare apariție publică. Domnia-sa vrea să fie văzut ca un lider ferm, empatic și competent, neînțelegînd nici o secundă că dacă îți pui frac nu ești pianist și dacă stai în mijlocul intersecției nu ești polițist de circulație, ci, foarte probabil, cauza unui accident ce altminteri ar fi putut fi lesne evitat.
Indiferent ce decide masa pesedistă pe 20 aprilie, partidul trebuie să își pună foarte serios întrebarea dacă Grindeanu este chiar liderul pe care și-l dorește pentru a prelua anul viitor conducerea Guvernului și pentru a-l conduce înspre următoarele alegeri.
România poate fi guvernată mai bine, însă cu siguranță nu de dl Grindeanu a cărui precedentă experiență în Guvern s-a terminat ridicol cu o moțiune de cenzură depusă chiar de partidul domniei-sale. Ca și Liz Truss, a guvernat scurt și penibil și a fost îndepărtat de propriul partid. E un mister românesc cum poate un astfel personaj să fie încă luat în serios în spațiul public. N-are nimeni nevoie de un invitat la podcast?
