Oamenii de stat din vechime obișnuiau să consulte oracolele zeilor, pentru a afla dacă și cînd să pornească războaie. Alteori consultau diverși prezicători, care încercau să descifreze voința zeilor cercetînd zborul păsărilor sau examinînd ficatul unor victime. Bineînțeles că oracolele erau greu de interpretat, așa că erorile erau destul de des majore. Filozofii murmurau împotriva superstițiilor, dar degeaba. Avantajul era că poporul, cel puțin, putea să se consoleze că, orice ar fi, zeii au întotdeuna dreptate, iar politicienii îi aveau pe prezicători pe care se putea da vina pentru presupusa neînțelegere a semnelor divine. Cît despre filozofi – exilul, tăcerea sau cucuta!
Privind la războaiele din zilele astea, cred că am putea recomanda oamenilor politici de azi, și mai ales președinților celor mai puternice țări ale lumii, să reînvie mersul la oracole și la prezicători, dacă tot se ambiționează să declanșeze războaie pe care nu știu cum să le poarte, necum să le cîștige. (Vorba vine „războaie”, căci, cum se știe, unii dintre ei n-au nici măcar curajul să denumească astfel conflictele interminabile și minabile în care s-au băgat, ci se servesc de diferite eufemisme.)
Se pare că nu ajută nici tehnologiile ultraperformante, nici capacitățile militare enorme, nici măcar Inteligența Artificială. Ce poate spune Inteligența Artificială cînd i se pune de-a curmezișul neghiobia ideologică, aroganța Puterii, disprețul patent față de adevăr, țicneala antiliberală? E mult mai ușor să obții ovații în era „post-adevăr” înaintea publicului tău, îmbrobodit cu sloganuri, decît să convingi lumea întreagă că Strîmtoarea Ormuz e deschisă, dacă ea continuă să nu poată fi parcursă în siguranță de petrolierele lumii. Prețul mondial al petrolului nu-ți ascultă injoncțiunile, așa cum o fac acoliții și sicofanții. Cum să să știi ce ai de făcut și în ce fel, după ce ți-ai demolat singur administrația alungînd oamenii competenți și onești, cînd ai făcut un haos din departamentul Apărării, cînd meritele pentru numirile în funcții erau acelea de a fi fost un inamic al fostei administrații, cînd aproape singurul lucru care contează este lingușirea șefilor și mai ales a Șefului și dovezile de fidelitate ideologică? Te-ai înfoiat ca un curcan înaintea întregii lumi, ți-ai amenințat vecinii pașnici că-i absorbi, îți cerți unii dintre cei mai fideli aliați și refuzi să le dai încrederea, așa cum o făceai mai înainte, că-i vei apăra orice ar fi. Acum se pare că ai nevoie de ei și le ceri susținerea. Ți-o dau, dar n-o fac cu inima ușoară și nici măcar convinși că vei învăța o lecție.
Răul imens al fanatismului teocratic și al terorismului de stat – o realitate indiscutabilă – nu poate fi combătut eficient atunci cînd infatuarea și aroganța celor care vor pe bună dreptate să-l distrugă se combină cu disprețul ideologic față de cei care gîndesc diferit. Propaganda nu ajută la protecția instalațiilor petroliere. Lăudăroșenia e ridicolă, dar devine repede o primejdie mondială. Supărarea pe știință, intoxicarea publicului cu teorii conspiraționiste absurde au consecințe și cînd e vorba de a planifica acțiuni militare sau de a estima impactul economic global al unor acțiuni. Ura față de liberalism sau așa-zisul „globalism” e contraproductivă. Alierea cu fundamentaliști (creștini sau evrei) spre a combate fundamentalisme islamice e toxică. Cramponarea de putere corupe mințile și te face să semeni cu „ceilalți”, pe care-i combați. Un anume șef de guvern se permanentizează la putere, în pofida acumulării erorilor și a gravelor acuzații și a discreditului în care-și duce propria țară, în timp ce marele lui aliat ar dori să-i urmeze exemplul unei permanentizări asemănătoare, chiar dacă ar încălca legea. Ambii îi adulează pe despoții cei mai cumpliți ai lumii, deși pretind că luptă pentru libertate. Ambii (ca și alții, desigur) aspiră să rămînă în manualele de istorie ca salvatori și genii politice. Nu vor avea succes. Deja se scriu cărțile care-i vor înfiera ca pe modele de corupție și de intoxicare cu putere, care fac lumii și popoarelor lor un rău major.
Spectacolul e deopotrivă ridicol și sumbru. Fanatismul teocratic ucigaș, pe de o parte, stupiditatea fudulă, de partea cealaltă, se războiesc între ele. Ca să știm cine va cîștiga și cum, am avea nevoie în acest moment de un oracol adevărat. Altminteri, de nici o Pythia nu-i nevoie ca să știm cine va pierde: decența, rațiunea și noi toți.
Credit foto: Wikimedia Commons
