Preocupați de jocul de scaune muzicale pe care îl practică zilele astea partidele, uităm adesea că miza importantă nu e cine ocupă vremelnic niște funcții, ci ce anume se poate livra populației în numele căreia se guvernează.
În zona afacerilor europene, spre exemplu, livrăm… sunet de greieri. Și nu o spun eu, ci cea mai influentă publicație dedicată acestei zone a veții publice. Într-un newsletter publicat zilele trecute, Politico se întreabă ingenuu „Unde sînt românii?”.
„În ciuda faptului că este a șasea cea mai mare țară din UE ca populație, România este «absentă nemotivată» din diplomația de la Bruxelles, au declarat cinci diplomați și oficiali pentru Gabriel Gavin. Țara – care ocupă o poziție extrem de strategică în sud-estul Europei și este în mod constant unul dintre cei mai mari beneficiari de fonduri UE – semnează rareori inițiative controversate sau își susține public interesele în «bula» de la Bruxelles, au precizat aceștia.
Nu-i nimeni acasă? Situația a fost agravată de colapsul guvernului pro-european la începutul acestei luni, ceea ce face și mai dificilă obținerea de instrucțiuni politice de la Capitală. Totuși, invizibilitatea românilor este cu mult anterioară acestui eveniment și reprezintă o strategie intenționată, potrivit unui oficial român care a vorbit în calitate personală. Delegația preferă să nu iasă în evidență la Bruxelles pentru a nu «pune barca în pericol» și pentru a evita reacțiile adverse din partea partenerilor, susține oficialul.”
Și acum trecem la partea ridicolă a observațiilor Politico: „Dintre ambasadele celor 27 de state membre la UE, cea a României este singura care nu are un purtător de cuvînt sau un ofițer de presă în funcție pentru a prezenta pozițiile țării. O listă publică menționează un singur membru în personalul de comunicare, iar Reprezentanța Permanentă nu a mai emis un comunicat de presă de aproape un an. De asemenea, site-ul ambasadei pică frecvent, la fel ca acela al Ministerului Afacerilor Externe. Reprezentanța Permanentă a refuzat să comenteze, iar MAE de la București nu a răspuns imediat solicitării de comentarii”.
Nu numai că sîntem absenți, dar sîntem absenți militant. Încercăm să ne camuflăm, să dispărem în peisaj. Politica europeană a României constă în crearea de spații goale. Oricîtă oroare ar avea natura de vid, spre el tindem. Nimic nu ne va opri să fim una cu nimicul. Luptăm aprig pentru irelevanță.
În mod normal, astfel de constatări ar trebui să ducă la audieri în Parlament sau măcar la o interpelare-două. Poate niște întrebări adresate șefului statului, cel direct responsabil de politica externă. Nu s-a întîmplat nimic. Textul din Politico a fost remarcat de cîțiva insider-i și geeks ai afacerilor europene și a fost uitat.
Cîteva zile mai tîrziu, Administrația Prezidențială anunța semnarea unui contract cu o firmă de lobby care să reprezinte interesele României la Washington. Am văzut cîteva reacții rațional defavorabile deciziei, însă tot rațional trebuie să ne uităm la reprezentarea noastră acolo. O ambasadă subdimensionată, un climat geopolitic instabil și o administrație americană imprevizibilă. Acestea sînt condițiile obiective în care România trebuie să concureze pentru atenția Washington-ului împotriva tuturor celorlalte state ale lumii. Specifică Americii e și influența supradimensionată a companiilor care se ocupă cu lobby-ul. În atari condiții, decizia statului român de a căuta sprijin folosindu-se de un contract comercial e corectă. Va fi nevoie și de o explicare mai clară a obiectivelor pentru a oferi publicului în mod onest posibilitatea de evaluare a rezultatelor.
Întrebarea cu care rămînem nu e dacă am privatizat diplomația, ci dacă nu cumva ar trebui să extindem modelul. Exagerez, evident, dar dezastrul de la MAE, ascuns sub morga plictisit-superioară a diplomaților de carieră preocupați mai mult de următorul grad diplomatic și de o capitală unde viața e și mai bună decît în cea unde își desfășoară activitatea în prezent, trebuie privit în față. E vorba de lene îmbrăcată în formalism găunos, dublată de o placiditate melancolică și stupidă. Singurul mod în care creativitatea și energia pot fi detectate la diplomații noștri e atunci cînd trebuie să explice de ce nu se poate. De vină sînt bugetul, șeful, ministrul, universul. Dacă aș fi președinte, aș cere de la MAE lista citărilor din presa internațională a reprezentanților diplomatici ai României. Apoi aș compara-o cu lista similară a Estoniei. Sau, de ce nu, a Somalilandului*, ca să fie competiția onestă.
Pe standarde europene, observa și Politico, România e o țară mare. Însă diplomația ei e marcată de provincialism, încremenire în clișee și ineficiență. Asta ne poate provoca pagube istorice pe care analiștii viitorului se vor grăbi probabil să le pună pe seama ghinionului. Cel mai înalt grad diplomatic din România îl are Miorița.
* Deși în hărțile oficiale ale ONU apare ca o regiune din nordul Somaliei, Somaliland funcționează ca un stat complet independent de peste 30 de ani. E recunoscut ca stat de o singură țară.
