Scriam într-un articol precedent despre creșterea normelor didactice. Un aspect important care nu pare să fi fost luat în calcul în contextul creșterii normelor didactice este mentoratul profesorilor debutanți și inspecțiile de îndrumare, respectiv pentru gradele didactice. Nu vorbim despre un moft birocratic, ci despre o obligație legală și, mai important, despre o necesitate practică. Un debutant are nevoie de sprijin, de ghidaj, de observații de specialitate, de feedback constant. Toate acestea presupun timp – nu doar prezența în clasă, ci și discuții înainte și după lecții, analiză de documente, planificări comune, modele de bună practică.
Cum se va putea desfășura acest mentorat în condițiile în care un profesor cu gradul I va trebui să predea 20 de ore, să corecteze, să pregătească lecții, să participe la proiecte și activități extracurriculare – și, peste toate, să mai asigure și mentoratul? Există riscul major ca mentoratul să devină o formalitate – o semnătură, o fișă bifată, o rubrică completată, în locul unei relații autentice de formare și acompaniere profesională. Dacă vrem ca debutanții să nu fie lăsați să învețe exclusiv prin eșecuri personale și improvizație, atunci mentoratul trebuie regîndit în paralel cu noile norme de predare. Altfel, ne vom plînge că „nu mai vin oameni în sistem” fără să înțelegem că îi pierdem, de fapt, în primii doi-trei ani. Se vorbea despre faptul că profesorii mentori pot avea doar 18 ore de predare, dar nu este clar – cel puțin pentru mine, nu încă – în ce fel și dacă se aplică această idee. Dar chiar și cu 18 ore în loc de 20, situația nu se schimbă foarte mult.
O problemă similară apare în cazul inspecțiilor pentru obținerea gradelor didactice. Cei care cunosc realitățile sistemului știu că aceste inspecții nu înseamnă doar o lecție asistată. Înseamnă discuții pregătitoare, analiză de portofoliu, redactarea rapoartelor, interpretarea documentelor de evaluare, comunicare permanentă cu cadrele didactice inspectate. O inspecție pentru grad didactic, fără a pune la socoteală discuțiile prealabile, înseamnă o zi de activitate, în care profesorul metodist nu are cum să fie prezent în școala sa, la orele sale. Însă, în actualul proiect, inspectorii școlari vor avea 10 ore de predare. Și nu doar predare: să nu uităm că aceste ore vin „la pachet” cu pregătire, evaluare, activități conexe. Întreb: cînd vor mai face inspecțiile? Cînd vor mai citi proiecte de lecție, cînd vor mai merge în teritoriu, cînd vor mai realiza consilierea specifică post-inspecție? Nu mai vorbim despre inspecțiile tematice sau despre alte atribuții ale inspectorilor.
Dar să presupunem că, în lipsa timpului, se deleagă mai mult profesorilor metodiști. Aici, însă, apare o altă problemă: acești profesori metodiști vor avea norma întreagă de 20 de ore. Cînd să mai facă inspecțiile pentru gradul II, pentru gradul I sau pentru definitivat? Cînd să mai meargă în școli, în afara programului lor didactic, să observe, să consilieze, să sprijine cadrele didactice? Iar dacă nici inspectorii, nici metodiștii nu mai pot face asta, cine o va face? O întrebare de urmărire ar fi și dacă există vreo posibilitate ca profesorii metodiști să intre automat în categoria profesorilor mentori, cu normă de 18 ore.
Dacă vrem eficiență și responsabilitate în sistem, poate că n-ar fi lipsit de sens ca aceste componente – mentoratul, inspecțiile, activitățile de formare și sprijin profesional – să fie scoase din sfera voluntariatului și a formalității. În lipsa unei reglementări coerente care să țină cont de volumul real de muncă și de timpul necesar acestor activități, riscăm ca tot ce ține de formarea profesională să se reducă la acte, hîrtii și semnături.
Se pare că, în logica actuală, tot ceea ce nu produce un cost imediat, tot ceea ce este invizibil în statisticile contabile – mentoratul, inspecția, formarea, consilierea – este împins spre periferie. Dar exact aceste lucruri invizibile construiesc un sistem sănătos și funcțional. Dacă le amputăm, poate vom economisi bani, dar vom plăti pe termen lung prin scăderea calității actului didactic, prin demotivarea cadrelor și prin haos administrativ. Mai mult nu înseamnă, automat, mai bun.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
