În romanul său Omul fără însușiri, Robert Musil dă lumii habsburgice un alt nume: Kakania. Nu este o țară primitivă. Are ministere, legi, ziare, funcționari, judecători, aristocrați, experți, comitete, saloane, maniere și o mare varietate de limbi oficiale. Ceea ce îi lipsește este capacitatea de a se autodefini.
În centrul romanului se află „Acțiunea paralelă”, un proiect patriotic care pregătește în anul 1918 o sărbătoare care să marcheze cea de-a 70-a aniversare a domniei împăratului Franz Joseph. Se adună oameni importanți: redactează memorandumuri, propun simboluri, organizează întîlniri și caută o idee măreață. Ei știu că trebuie să fie ceva măreț. Dar nu pot spune în ce anume constă această măreție.
Un stat poate continua să funcționeze după ce și-a pierdut capacitatea de a se descrie pe sine. Birourile încă funcționează. Limba rămîne. Scopul e cel care lipsește.
Jubileul nu a mai avut loc niciodată. Franz Joseph a murit în 1916, Imperiul Habsburgic s-a prăbușit în 1918, iar Primul Război Mondial a măturat lumea ai cărei reprezentanți încă pregăteau discursuri despre măreția sa.
Statele Unite se apropie acum de cea de-a 250-a aniversare a independenței lor, și în timpul ăsta se ceartă cu privire la ce înseamnă America. Pentru unii, este o republică constituțională. Pentru alții, e o țară pierdută care trebuie recucerită, o piață, o graniță, o nemulțumire, un steag, o răzbunare. Acesta nu este contextul aniversării. Este însăși aniversarea.
Această dispută a căpătat recent o imagine concretă: UFC Freedom 250 – pe peluza sudică a Casei Albe. Era Ziua Drapelului și ziua de naștere a președintelui Donald Trump, care împlinea 80 de ani, iar SUA se pregăteau să-și sărbătorească semicvintcentenarul pe 4 iulie. Pe peluză se ridica o arenă temporară. În centrul ei se afla o cușcă octogonală. Luptătorii și-au făcut intrarea. Au lovit, s-au luptat corp la corp, au căzut, s-au ridicat și au fost opriți. Oaspeții invitați au privit. Camerele de filmat au înregistrat. În spatele lor se afla Casa Albă.
În Artele marțiale mixte (MMA), cușca are o funcție obișnuită. Ea marchează limita unui meci reglementat. Pe un stadion, această limită face parte din sport. La Las Vegas, ea ține de sport și de divertisment. Situată pe peluza sudică, ea aparține, acum, și statului.
Discursul a schimbat semnificația acestui obiect. O cușcă nu e doar un echipament sportiv atunci cînd se află lîngă Casa Albă în timpul unei aniversări naționale. Cuvîntul „libertate” se regăsea în denumirea evenimentului. Și se regăsea, de asemenea, în discursul aniversării.
Inițiativa bipartizană America250 descrie acest moment de referință ca pe o oportunitate de a reflecta la trecutul națiunii, de a onora contribuția tuturor americanilor și de a privi spre viitor. Astfel de cuvinte sînt folosite în mod curent pentru o comemorare națională. Problema e ceea ce a fost amplasat acolo, dincolo de limbaj. O republică nu are un împărat, dar poate totuși deprinde obiceiuri curtenești. Pe peluza sudică, aniversarea țării și ziua de naștere a președintelui au intrat în același cadru. Discursul a fost național. Evenimentul a fost personal. Obiectul din centru a fost o cușcă.
Trump nu a creat contradicțiile Americii: libertate și dominație, lege și răzbunare, suveranitate populară și dorința de a avea în frunte un bărbat puternic. El e cel care dă undă verde. El face ca dominația să pară franchețe, iar umilirea să pară divertisment.
Comparați UFC Freedom 250 cu 6 ianuarie 2021. La atacul asupra Capitoliului SUA, susținătorii lui Trump au spart uși și ferestre. Au folosit obiecte, steaguri, stîlpi, pumni și spray-uri anti-urs. Au adus în clădire propria lor viziune asupra Americii și au încercat să o impună statului.
La UFC Freedom 250, nu a avut loc nici un atac. Nimeni nu a pătruns cu forța. Nimeni nu a avut nevoie să o facă. O cușcă de luptă a fost adusă pe terenul președinției și a devenit parte a unei sărbători a libertății.
Într-un caz, forța a pătruns în centrul simbolic al puterii americane ca o infracțiune. În celălalt, o imagine a forței a fost instalată lîngă centrul simbolic al puterii americane ca o ceremonie.
Musil mai scrisese înainte despre corpuri și putere. În Rătăcirile elevului Törless, băieții dintr-un internat militar îl prind pe un alt băiat furînd. Ei nu se opresc la a-l denunța. Îl pedepsesc, îl umilesc, îl interoghează. Violența începe cu o încăpere, un corp mai fragil și descoperirea faptului că alții pot decide ce se va întîmpla în continuare.
Peluza de sud nu era acea cameră. Luptătorii erau sportivi profesioniști într-o disciplină sportivă reglementată. Dar scena publică era totuși alcătuită din corpuri, violență, învingători și învinși – și aplauze. Nu trebuia anunțată nici o doctrină. Imaginea era suficientă.
Musil înțelegea rolurile. În „Acțiunea paralelă”, cineva găzduiește, cineva redactează, cineva consiliază, cineva furnizează limbajul. Absurditatea este distribuită în sistem. Evenimentul de la Casa Albă a presupus și el roluri: unii au organizat, alții au aprobat, alții s-au luptat, alții au privit, alții au explicat că e doar divertisment, doar sport, doar un eveniment aniversar, doar o sărbătoare. Cuvîntul „doar” apare post-factum, ca o încercare de a diminua imaginea și de a formula o scuză.
O țară poate folosi multe obiecte pentru a-și sărbători independența: o declarație, o urnă de vot, un cîmp de luptă, o navă de sclavi, o închisoare, un mormînt. Fiecare obiect ar da alt sens aniversării. Fiecare obiect ar spune ceva despre libertate.
Locul de desfășurare a evenimentului de pe peluza de sud a fost construit, aprobat, iluminat, filmat, păzit, urmărit și savurat ca parte a unei sărbători a libertății. Cuvîntul oficial al evenimentului a fost „libertate”. Obiectul ales de Trump a fost o cușcă.
Grzegorz Kwiatkowski, artist rezident la Arhiva video Fortunoff pentru mărturii despre Holocaust de la Universitatea Yale, este scriitor, poet, muzician, activist și co-curator al unor proiecte academice la Universitatea Oxford.
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
.jpg)
