Afișul ediției aniversare TIFF, care marchează un sfert de secol pentru Festivalul Internațional de Film Transilvania, face un salt în trecut – cinematografic, pentru că amintește de Forrest Gump, dar și istoric, băncile tricolore fiind o reprezentare a unei anumite realități sociale a Clujului. L-a realizat art director-ul TIFF, Péter Árpád, care a declarat pentru AperiTIFF, revista zilnică a festivalului, că a fost mirat de faptul că personajul Forrest Gump, din filmul cu același nume regizat de Robert Zemeckis în ’94, nu a fost recunoscut de toată lumea. Asta pentru că au trecut mai multe decenii de la film, suficiente cît să se formeze noi generații.
Cei care au prins prima ediție a TIFF-ului, cea din 2002, își amintesc probabil că implica doar două cinematografe din oraș. S-au proiectat atunci 43 de filme, iar numărul de spectatori prezenți a fost undeva către 9.000. La TIFF 25, publicul e pus în dificultatea de a alege între nu mai puțin de 210 filme din 49 de țări, proiectate în 12 cinematografe și spații alternative din tot orașul.
Premiul special al ediției aniversare, Trofeul TIFF 25, îl onorează pe regizorul Corneliu Porumboiu, căruia festivalul îi dedică o retrospectivă intergrală, începînd cu scurtmetrajele din studenție și încheind cu La Gomera, film nominalizat la Palme d’Or în 2019. Corneliu Porumboiu a cîștigat de două ori Trofeul Transilvania, cu A fost sau n-a fost (2006) și Polițist, adjectiv (2009), ambele filme obținînd distincții importante la Cannes și la alte festivaluri de film din lume. În cadrul TIFF, Corneliu Porumboiu va susține un masterclass sîmbătă, 20 iunie, în care participanții vor putea afla mai multe despre felul în care jonglează în filmele sale cu genurile cinematografice și cu faptele reale, cu pasiunea pentru fotbal, naivitatea personajelor și felul în care timpul își schimbă dimensiunea cînd aștepți.
În afara competiției oficiale, la TIFF au fost proiectate filme proaspăt premiate anul acesta la diverse festivaluri. Impresionantă este Sandra Hüller (Ursul de Argint pentru interpretare la Berlin) în Rose, în regia lui Markus Schleinzer, un film doar aparent istoric, a cărui acțiune se petrece în secolul al XVII-lea, într-o Germanie de după Războiul de Treizeci de Ani, film care ridică la suprafață problema egalității de gen, a justiției aplicate neechitabil, a lipsei dreptului de a alege și de a avea acces la educație. Yellow Letters / Scrisori galbene (regia: Ilker Çatak, Ursul de Aur pentru cel mai bun film) este un balet între compromisurile necesare pentru supraviețuire și păstrarea valorilor cu orice preț, între „falimentul etic”, cum îl numește personajul principal, un regizor de teatru, și ideea temerară că lumea mai poate fi salvată prin artă. Iar Queen at Sea / Regina și marea, care mai poate fi văzut și duminică, film în regia lui Lance Hammer (Premiul Juriului și Ursul de Argint pentru roluri secundare la Berlin), are în centru povestea unei persoane în vîrstă, care suferă de demență în stadiu avansat, și se întreabă unde ar trebui trasată granița între autonomie și lipsă de discernămînt, între vulnerabilitate asumată și responsabilitate în luarea deciziilor, cînd vrem să-i protejăm pe cei dragi.
„Există un Dumnezeu aici și un altul afară”, este replica-pilon a filmului care m-a impresionat cel mai mult din competiția oficială, pînă la data scrierii acestui articol. Our Father / Tatăl nostru, în regia sîrbului Goran Stanković, se inspiră din povestea reală (chiar mai dură decît cea din film) a unui mănăstiri erijate în centru de „vindecare” a dependenților de droguri prin metode violente, restricții și reguli absurde. Toate, dublate și motivate de învățătura religioasă. Dincolo de credință și de adicție, tema centrală din Tatăl nostru este abuzul de putere asupra cuiva slab, care are nevoie de ajutor, de ghidare, într-un moment disperat.
Trei sînt expozițiile de fotografie de la TIFF care pot fi vizitate gratuit pînă pe 21 iunie, între orele 10-18. Nadia, între perfecțiune, magie și mister, cu fotografii din arhiva personală a Nadiei Comăneci și din publicații internaționale, celebrează 50 de ani de la acel 10 olimpic de la Montréal, care a transformat-o pe Nadia într-un simbol planetar. Continental 25 cuprinde sute de portrete realizate de fotograful Șerban Mestecăneanu invitaților de la TIFF, în ultimii 15 ani, în decorul de film al Hotelului Continental. Iar Dear Marilyn, dedicată centenarului nașterii lui Marilyn Monroe, aduce împreună portrete ale actriței surprinse de fotograful Sam Shaw, majoritatea în spațiul care i se potrivea cel mai bine: New York-ul anilor ’50. „Principalul motiv pentru care mitul lui Marilyn crește pe zi ce trece nu este tragedia vieții ei. Este bucuria – ea a portretizat momentul plin de bucurie al unei femei vibrante”, era de părere Sam Shaw. Pentru a omagia actrița care transforma staticul în emoție, TIFF va proiecta duminică, în Piața Unirii, în cadrul închiderii oficiale a festivalului, Unora le place jazz-ul, filmul lui Billy Wilder din 1959, care adună în el toată bucuria și strălucirea cinema-ului.
Credit foto TIFF 25: TIFF
.jpg)
