Pînă nu demult, spectrul unei alianțe internaționale de extremă-dreapta a partidelor populiste din democrațiile întregii lumi a fost doar o iluzie: orice aparență de cooperare a fost o formă de autopromovare, mai mult decît expresia unei solidarități reale. Rareori, figurile extremei-dreapta au făcut sacrificii unele pentru altele ori s-au amestecat serios în afacerile interne ale altor țări pentru a-și susține aliații. Iar eforturile de a uni extrema-dreapta în Parlamentul European au eșuat lamentabil.
Dar acest lucru s-ar putea schimba. Amenințarea președintelui american Donald Trump de a impune tarife punitive Braziliei, cu scopul explicit de a-l proteja pe Jair Bolsonaro, fostul său președinte de extremă-dreapta, de o „vînătoare de vrăjitoare”, marchează o schimbare semnificativă de tactică. Mai mult, interferențele lui Trump în politica altor democrații în numele „libertății de exprimare” servește unor interese puternice în Statele Unite: dorința companiilor de tehnologie de a nu fi reglementate de guverne străine.
Se spune adesea că extrema-dreapta internațională este o contradicție în termeni. La urma urmei, fiecare lider al extremei-dreapta este un naționalist, ceea ce ar părea să excludă, prin definiție, o alianță internațională. Dar acest punct de vedere trădează o sofisticare filosofică carentă sau, în acest caz, o lipsă de conștiință istorică.
În Europa secolului al XIX-lea, liberali precum Giuseppe Mazzini se ajutau reciproc în diversele lor lupte pentru libertate și independență față de puterile imperiale. La acea vreme, nimeni nu s-a plîns că o alianță internațională liberală dedicată autodeterminării naționale conținea o contradicție profundă.
În aceeași ordine de idei, populiștii de extremă-dreapta de astăzi pot susține că formează un front unit împotriva „globaliștilor” și a „elitelor liberale” presupus nelegitime. Această retorică – și teoriile aferente ale conspirației, adesea cu nuanțe de antisemitism – a trecut cu ușurință dincolo de granițe. În plus, politicienii de extremă-dreapta au copiat unii de la alții ceea ce cercetătorii au numit „cele mai rele practici” [cf. „worst practices”, K.L. Scheppele] de subminare a democrațiilor. Gîndiți-vă doar la proliferarea legilor care obligă organizațiile societății civile să se înregistreze ca „agenți străini” sau la alte tactici represive abia mascate.
Extrema-dreapta dispune, de asemenea, de o infrastructură ideologică transnațională. Desigur, nu există un Comintern populist care să emită interpretări obligatorii ale doctrinei. Dar colaborarea este reală: de exemplu, institutele maghiare generos dotate de guvernul lui Viktor Orbán sînt acum asociate cu Heritage Foundation din SUA.
Și totuși, pînă în prezent nu a existat o solidaritate concretă între liderii populiști. Atunci cînd Trump a susținut în mod fraudulos că a cîștigat alegerile prezidențiale americane din 2020, aliații săi internaționali, de la prim-ministrul indian Narendra Modi la prim-ministrul israelian Beniamin Netanyahu, ar fi putut refuza să îl recunoască pe Joe Biden ca președinte. În schimb, l-au felicitat pe Biden pentru victoria sa, alegînd pragmatismul în detrimentul afinității ideologice.
Dar Trump schimbă acest lucru în cel de-al doilea mandat al său, adoptînd o abordare ideologică a confruntării cu alte țări, care subminează în mod evident normele internaționale de lungă durată. În cazul Braziliei, el se folosește de amenințarea cu taxe vamale de 50% pentru a exercita presiuni asupra Guvernului în vederea încheierii procesului penal federal intentat lui Bolsonaro pentru încercarea sa de a organiza o lovitură de stat după ce a pierdut alegerile prezidențiale din 2022. Spre deosebire de Trump, care nu a fost niciodată tras la răspundere pentru rolul său în asaltul Capitoliului SUA din 6 ianuarie 2021, lui Bolsonaro – adesea numit „Trump al tropicelor” – i s-a interzis deja să candideze pînă în 2030.
În scrisoarea sa adresată Guvernului brazilian prin care a anunțat taxa, Trump a acuzat administrația și pentru „atacuri insidioase la adresa... drepturilor fundamentale de liberă exprimare ale americanilor”, inclusiv cenzurarea „platformelor de social media din SUA”. Acest lucru evidențiază o altă dimensiune a intimidării economice a lui Trump: cruciada administrației sale împotriva eforturilor de a interzice discursul instigator la ură și de a reglementa sfera digitală. În februarie, vicepreședintele J.D. Vance i-a certat pe europeni pentru presupusa lor lipsă de respect față de „libertatea de exprimare”. Între timp, Departamentul de Stat l-ar fi luat în vizor pe proeminentul judecător brazilian Alexandre de Moraes, care a blocat la un moment dat platforma X a lui Elon Musk în Brazilia și care conduce inițiativa de a-l trage la răspundere penală pe Bolsonaro pentru acțiunile sale.
Big Tech este în mod clar nemulțumit de reglementările extinse pe care Uniunea Europeană și Brazilia le-au impus industriei sale. Ca și în alte domenii – mai ales în atacurile asupra învățămîntului superior –, trumpiștii folosesc libertatea de exprimare ca pe o armă îndreptată împotriva presupușilor adversari politici.
Ipocrizia este evidentă: în timp ce pledează pentru dereglementarea platformelor, aparent pentru a proteja libertatea de exprimare, Guvernul SUA își bagă nasul în conturile de social media ale străinilor pentru a găsi discursuri care îi displac (și le refuză apoi viza sau intrarea în țară pe acest motiv). Discursul pios despre apărarea democrației ca valoare comună occidentală nu se potrivește deloc cu lipsa abjectă de respect față de dreptul altor țări de a-și stabili propria abordare pentru reglementarea platformelor.
În timp ce liderii de extremă-dreapta din țările mai mici sînt limitați de Realpolitik, Trump poate folosi puterea Americii pentru a-și promova după bunul plac agenda punitiv-populistă. La urma urmei, un Partid Republican docil nu va pune sub semnul întrebării faptul că președintele abuzează de Legea privind Puterile Economice Internaționale de Urgență din 1977 (International Emergency Economic Powers Act / IEEPA). E adevărat, instanțele ar putea decide, în cele din urmă, că dorința sa de răzbunare politică nu constituie o „urgență”, dar răul va fi deja făcut. Ca și în alte domenii în care administrația sa a întreprins acțiuni vădit ilegale, mulți dintre cei vizați vor căuta mai degrabă o înțelegere decît o luptă. Solidaritatea este costisitoare, dar nu pentru Trump.
Jan-Werner Mueller, profesor de Științe Politice la Universitatea Princeton, este autorul volumului Democracy Rules (Farrar, Straus and Giroux, 2021).
Copyright: Project Syndicate, 2025
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
Credit foto Jair Bolsonaro şi Donald Trump: Wikimedia Commons
