Bogat în ceremonii, dar sărac în substanță, summit-ul mult așteptat dintre președintele SUA, Donald Trump, și președintele chinez, Xi Jinping, a fost o dezamăgire. Poate nu una majoră, avînd în vedere că așteptările erau, în general, scăzute, iar o discuție, oricît de superficială, este cu siguranță mai bună decît lipsa acesteia. Însă în ceea ce privește problemele majore precum comerțul, Inteligența Artificială, Taiwanul și abordarea rolului Chinei în două teatre de război, progresele au fost minime sau chiar inexistente. În schimb, fastul ceremonial a înlocuit substanța, dezvăluind că summit-ul nu a fost decît un alt exercițiu de vanitate al lui Trump.
În ceea ce privește comerțul, prelungirea cu două luni a actualului moratoriu – negociat inițial cu aproape un an în urmă în Coreea de Sud – a fost surprinzător de scurtă, ceea ce sugerează că incertitudinea privind taxele vamale rămîne ridicată. Discuțiile de dinaintea summit-ului sugerau o prelungire de 6-12 luni. Mai mult, existau așteptări pentru o nouă rundă de achiziții din partea Chinei de produse agricole exportate din SUA. În schimb, cele două țări au făcut un anunț comun după summit privind reducerea taxelor pentru bunuri „nesensibile” în valoare totală de 60 de miliarde de dolari, inclusiv importuri americane de pături electrice și articole de prestidigitație și importuri chineze de țipari și emu.
În ceea ce privește IA, cea mai mare provocare cu care se confruntă civilizația, nu s-a ajuns la un consens. Cele două superputeri s-au angajat într-un dialog nu foarte structurat și au lăsat să se întrevadă posibilitatea unei „linii telefonice directe”, fără a specifica alte detalii, pentru problemele de securitate națională legate de IA. Această realizare minimă este departe de a fi marele progres în materie de siguranță IA la care spera atîta lume – mai ales în urma recentului incident de piratare a platformei Hugging Face și a rapoartelor privind alte intruziuni care i-au determinat pe unii specialiști din domeniul IA să-și exprime îngrijorarea cu privire la posibilitatea dispariției omenirii. Rezultatul dezamăgitor al summit-ului – care s-a limitat la declarații de fațadă despre aceste riscuri – nu e deloc surprinzător, avînd în vedere faptul că Trump și-a reafirmat abordarea neintervenționistă în ceea ce privește reglementarea IA.
În ceea ce privește Taiwanul, Xi a încercat să profite de avantajul obținut după summit-ul de la Beijing din luna mai, cînd Trump a descris eventuala livrare viitoare de armament în valoare de 14 miliarde de dolari destinată Taiwanului drept „o bună pîrghie de negociere”. Avînd în vedere angajamentul de obicei ferm al Americii în privința înarmării Taiwanului, partea chineză a considerat acest lucru ca pe o concesie majoră, mai ales în condițiile în care acordul fusese deja aprobat de Congres. În discursul său de deschidere a summit-ului de săptămîna trecută, Xi a îndemnat SUA să „adere la poziția corectă și să se opună independenței Taiwanului”. Un asemenea lucru ar reprezenta însă o schimbare de direcție uimitoare față de „ambiguitatea strategică” ce a caracterizat de mult timp strategia SUA față de suveranitatea taiwaneză.
În cele din urmă, rolul Chinei în războaiele din Ucraina și Iran nu a fost pus în discuție. În calitate de cumpărător a aproximativ 90% din exporturile de petrol ale Iranului și a circa 50% din cele ale Rusiei, China este un finanțator major al eforturilor militare ale ambelor țări. O nouă lege îi conferă președintelui SUA autoritate extinsă pentru a combate astfel de activități prin sancțiuni secundare și taxe vamale impuse țărilor care, precum China, susțin indirect războaie ilegale. Dar să nu ne facem iluzii. De frică să nu strice imaginea summit-ului, Trump nu a făcut nici o referire la acest subiect politic spinos.
Depunînd eforturi minime în privința unor problemelor majore, atît în privința pregătirii echipei, cît și a discuțiilor bilaterale, Trump a arătat cît se poate de clar ce anume a contat cel mai mult pentru el: să-l impresioneze pe Xi și pe anturajul acestuia. În mod ironic, în timp ce presa chineză, strict controlată, a transmis acasă mesaje entuziaste despre marile succese ale lui Xi la summit, mass-media americană a fost redusă la tăcere de interdicția impusă de Trump la Casa Albă asupra a trei mari agenții de știri, o măsură șocantă de reprimare a libertății de exprimare.
La fel ca la Beijing, Trump a renunțat și de data aceasta la orice urmă de protocol prin declarațiile sale jenante de admirație sinceră pentru abilitățile de lider ale prietenului său „cu adevărat extraordinar”. Hiperbola a fost înfrumusețată de manifestări corporale ale afecțiunii lui Trump. Numeroasele covoare roșii ar face să pălească chiar și China, iar la fastuoasa cină de stat cu „broligarhii” (oligarhii din domeniul tehnologic) mai lipsea doar decorul grandios al unei săli de bal în stil chinezesc.
Trump a încercat să compenseze acest lucru oferindu-i lui Xi un tur personal al noilor sale proiecte egocentrice de la Casa Albă: heliportul din granit, șantierul sălii de bal și galeria cu portretele foștilor președinți antipatizați de Trump, adnotate malițios. Xi a fost surprins într-o neobișnuită criză de fou rire cînd a ajuns în fața portretizării grosiere și batjocoritoare a fostului președinte american Joe Biden, făcută de Trump în chip de „mașină de semnat” (autopen) – ceea ce sugerează că cei doi lideri ar putea avea mai multe trăsături în comun decît am fost făcuți să credem.
Evident, nu sînt primul care deplînge simbolismul autocratic al proiectelor vanitoase ale liderilor politici. Dar există ceva considerabil mai vulgar în abordarea lui Trump, care îl copleșește pe măsură ce se apropie de finalul mandatului său prezidențial. Prin faptul că își inscripționează numele pe monumente, programe și instrumente financiare americane, el încalcă în mod sistematic vechea bună-cuviință a Americii, potrivit căreia numele scrijelite în piatră sînt menite să-i onoreze și să-i comemoreze pe cei răposați. Nu este cazul lui Trump, care a afirmat cu aplomb „Legea sînt eu”, atunci cînd a fost contrazis de arhitectul sălii de bal pe tema unor probleme de siguranță.
Din păcate, acest stil se regăsește întru totul și în felul în care Trump abordează întîlnirile la nivel înalt cu cel mai problematic partener al Americii, China. Efortul susținut al dialogului sino-american e, acum, mai important ca niciodată pentru soluționarea unei multitudini de provocări globale. Istoric vorbind, în astfel de momente critice, liderii s-au ridicat la înălțimea situației. Ceea ce nu a fost cazul pe 24 septembrie.
Există o asimetrie importantă în modul în care cei doi lideri percep acest moment. Xi face referiri constante la o lume care „trece prin schimbări majore, nemaiîntîlnite de un secol”. Iar lui Trump nu-i pasă deloc. Preocuparea sa de a stabili relații de prietenie cu autocrații și de a-i impresiona – nu doar pe Xi, ci și pe președintele rus Vladimir Putin și pe liderul nord-coreean Kim Jong-un –, precum și de a insulta și îndepărta aliații de lungă durată face parte din percepția sa distorsionată, potrivit căreia însemnele puterii reprezintă puterea însăși. Primul summit al vanității din istoria Americii e o dezamăgire, dar, din păcate, nu e o surpriză.
Stephen S. Roach, membru al corpului profesoral al Universității Yale și fost președinte al Morgan Stanley Asia, este autorul cărților Unbalanced: The Codependency of America and China (Yale University Press, 2014) și Accidental Conflict: America, China, and the Clash of False Narratives (Yale University Press, 2022).
Copyright: Project Syndicate, 2026
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
Credit foto: Wikimedia Commons
