Papa Leon al XIV-lea merită felicitat pentru că a ales inteligența artificială (IA) ca temă a primei sale enciclice, Magnifica Humanitas. Lumea este îngrijorător de nepregătită pentru transformarea socială și economică pe care o aduce IA. Apelul lui Leon la mai multă reflecție și acțiune în privința IA merită să fie ascultat de factorii de decizie și de publicul larg, religios sau laic, de pretutindeni.
Leon observă pe bună dreptate că IA reprezintă o transformare comparabilă ca amploare cu revoluția industrială – și că, la fel ca în cazul industrializării, dacă tehnologia se va dovedi benefică sau dăunătoare va depinde de modul în care este utilizată. El are dreptate și atunci cînd spune că nu ne putem baza pe „mîna invizibilă” a pieței pentru a orienta IA spre binele comun și că este nevoie urgentă de reglementare.
Enciclica are o viziune clară asupra limitelor tehno-utopismului. Promisiunea că IA va elibera umanitatea de munca grea și că va inaugura o eră a timpului liber s-a făcut și în legătură cu mecanizarea, cu automatizarea, cu Internetul. Dar de fiecare dată, beneficiile au revenit în mod disproporționat celor care erau deja bogați și puternici, în timp ce multă lume a ajuns într-o situație mai proastă. Acest lucru se va întîmpla din nou, dacă guvernele nu vor fi convinse să ia măsuri ferme înainte de a fi prea tîrziu.
Nicăieri nu e mai arzătoare această problemă ca în domeniul forței de muncă. Magnifica Humanitas acordă o atenție considerabilă perturbării pe care IA o provoacă deja pe piața muncii și care este probabil să se extindă la scară mai mare în următorii ani.
Leon insistă asupra faptului că munca nu este doar o sursă de venit, ci o expresie fundamentală a demnității umane – „o cale normală către maturitate, dezvoltare și împlinire personală”. O societate în care IA concentrează cîștigurile din productivitate la nivelul unei mici elite, în timp ce condamnă un număr mare de oameni la „inactivitate forțată”, poate fi, într-un sens restrîns, mai eficientă, dar nu va fi o societate mai bună și nici nu va avea un nivel de bunăstare generală mai ridicat.
Nu ar trebui să ne așteptăm la o tranziție treptată și ușor de gestionat. Viteza și amploarea înlocuirii lucrătorilor umani de către IA vor fi probabil fără precedent istoric, afectînd în egală măsură munca de birou și pe cea fizică: radiologi și avocați, profesori și scriitori, muncitori din fabrici și șoferi de camion deopotrivă.
Tehno-optimiștii ne asigură că noile tehnologii creează întotdeauna noi locuri de muncă. Dar acest model istoric s-ar putea să nu se mențină atunci cînd tehnologia în cauză poate îndeplini sarcini atît cognitive, cît și fizice în practic orice domeniu. Apelul pe care Leon îl face către guverne pentru a sprijini recalificarea, pentru a proteja lucrătorii în vremuri de criză și pentru a garanta că beneficiile IA sînt distribuite echitabil este bine intenționat. Dar e oare suficient?
Programele de recalificare, oricît de bine ar fi concepute, nu pot absorbi milioane de lucrători disponibilizați dacă locurile de muncă pentru care aceștia sînt instruiți vor fi ele însele automatizate. Legătura dintre muncă și venit trebuie regîndită, fie prin intermediul unui venit de bază universal, al unei reduceri substanțiale a programului de lucru sau al altui mecanism. Problema felului în care cîștigurile provenite din productivitatea IA se pot distribui în mod echitabil și uman ar trebui abordată acum, nu într-un viitor nedeterminat.
Dar, dincolo de asta, rămîne întrebarea despre ce anume va înlocui rolul pe care îl joacă pentru multă lume munca – acela de a oferi un scop și de a construi legături sociale dincolo de familie și de comunitatea locală. Ar fi minunat dacă oamenii ar găsi satisfacție în munca voluntară pentru ajutorarea celor defavorizați sau pentru protejarea mediului nostru natural atît de fragil; dar e la fel de probabil ca ei să-și combată plictiseala pe căi mai puțin benefice și mai puțin profitabile pentru societate.
Aici, viziunea lui Leon asupra comunității și solidarității ar putea avea mai mult de oferit. Enciclica recunoaște în muncă „un bun elementar pentru familii și pentru societate”, dar nu aprofundează întrebarea cu privire la ce anume ar putea să o înlocuiască, într-o lume în care, pentru o parte substanțială a populației adulte, munca, așa cum o concepem noi în prezent, nu este, pur și simplu, disponibilă.
Enciclica dezamăgește atunci cînd abordează dificila chestiune a statutului moral al IA înseși. Leon afirmă categoric că sistemele de IA „nu trec prin experiențe”. Poate că acest lucru este adevărat astăzi, dar ar putea înceta să mai fie valabil pentru modele de IA viitoarele.
Chiar și ca afirmație referitoare la sistemele actuale de IA, certitudinea lui Leon nu este justificată. Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a declarat în februarie: „Nu știm dacă modelele sînt conștiente”. Dacă Amodei și colegii săi, care au creat Claude, unul dintre cele mai importante sisteme de IA, nu știu acest lucru, este puțin probabil ca Leon să știe.
Acest lucru are implicații practice. Cadrul enciclicei se bazează pe o concepție a demnității umane care reflectă o etică specific antropocentrică. Dacă sistemele de IA vor demonstra într-o zi că au conștiință, atunci o etică construită exclusiv în jurul demnității umane se va dovedi inadecvată, la fel cum o etică construită exclusiv în jurul intereselor unei singure națiuni sau ale unei singure rase s-a dovedit întotdeauna inadecvată atunci cînd era necesară o analiză morală extinsă.
Același antropocentrism care limitează tratarea IA în enciclică are o lungă istorie în gîndirea morală catolică. Ceea ce l-a determinat pe Toma d’Aquino, cel mai influent teolog catolic al mileniului trecut, să nege faptul că avem vreo datorie față de animalele non-umane. Deși Papa Francisc a rupt cu această tradiție în enciclica Laudato Si’, Leon pare să fi revenit la ea în Magnifica Humanitas. El cere protejarea celor vulnerabili, dar nu menționează – nici măcar o dată, în cele 42.000 de cuvinte – miliardele de animale non-umane ale căror vieți și morți sînt deja afectate de rolul pe care IA îl joacă în fermele industriale care provoacă suferință la o scară greu de conceput.
Aceeași paradigmă tehnocratică ce tratează lucrătorii ca resurse care trebuie optimizate tratează și animalele conștiente ca simple unități de producție. Dacă structura morală a enciclicei nu poate lua în seamă această realitate, nu este pentru că problema e neînsemnată, ci pentru că structura circularei e prea îngustă.
Enciclica oferă o viziune asupra tehnologiei orientată spre prosperitatea umană. Această viziune trebuie extinsă pentru a include interesele fiecărei ființe simțitoare, umană și non-umană, biologică sau, eventual, artificială. Sperăm că prima enciclică a lui Leon va stimula o conversație de care avem urgent nevoie.
Peter Singer este profesor de Etică medicală la Centrul de Etică Biomedicală al Universității Naționale din Singapore și profesor emerit de Bioetică la Universitatea Princeton. E autorul, printre altele, al volumului The Life You Can Save și fondatorul organizației non-profit cu același nume.
Copyright: Project Syndicate, 2026
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
Credit foto: Wikimedia Commons
