Am mai evocat (în Dilema veche, nr. 678 din 16-22 februarie 2017) jocul de cuvinte bazat pe permutare, în care lexeme dintr-o sintagmă sau dintr-un enunț își schimbă între ele locul, producînd nonsensuri cu efect comic. Aminteam atunci de „păcălirea” de tip „S-a rupt drumul în mijlocul carului” (menționată de G. Baronzi, în 1872), cu varianta folosită de Creangă, în „Moş Nichifor Coţcariul“ (1877) – „Aşa-i că s-a stricat drumul în mijlocul căruţei?” –, precum și de scurta poezie cu circulație folclorică (dar care nu recurge la tiparele prozodice ale folclorului tradițional) al cărei prim vers este „De la beat cîrciumă vin”. Procedeul permutării lexicale este asemănător cu inversarea de foneme (uneori și de morfeme) din jocul de cuvinte numit în franceză contrepèterie și în engleză spoonerism, dar acționează la alt nivel lingvistic.
Revin asupra procedeului pentru a semnala și alte exemple de permutări – care funcționează ca mecanism comic esențial în snoave. Culegerea Ardeleanul glumeț (publicată la Sibiu, în 1899) conține două snoave bazate pe jocuri de cuvinte, înregistrate sub titlurile „Pe dos vorbit“, respectiv „Vorbe întoarse“ (p. 43). În primul text, un servitor trimis la preot să ceară o roată pentru repararea carului i se adresează acestuia cu vorbele: „Părinte roată! M-a trimes nenea Stan să-i dai o cioarsă de popă, că i s-a stricat dealul drept în vîrful carului!”. Perturbarea mesajului – după o rețetă simplă, prin inversarea poziției unor substantive – are ca pretext narativ capacitățile intelectuale reduse ale vorbitorului. Umorul este produs de absurditatea enunțului imposibil de transpus în imagine, dar și – la un nivel chiar mai accesibil – de încălcarea unor tabuuri, a unor reguli sociale (prin insulta „o cioarsă de popă”). În cea de a doua snoavă, mesajul perturbat este atribuit unui copil trimis să aducă prune pentru fratele bolnav: „M-o mînat mama după vro doauă prune bolnave la un copil uscat, că zace, de 10 zăcute tot săptămîneşte şi-i foarte lapte să mînce în ziua mămăligei cu Crăciun cald, – îi de gras ca scîndura de lat şi-i doniţa ca piciorul”. De data aceasta, perturbarea mesajului este atribuită vîrstei și emoției. Inversiunile se produc în general între aceleași clase lexico-gramaticale: adjective (bolnav – uscat, gras – lat) sau substantive (Crăciun – mămăligă – lapte, doniță – picior). Unele dintre ele sînt totuși mai complicate, pentru că implică un substantiv și un verb (săptămîni și a zăcea) și determină derivarea ad-hoc, inventarea de cuvinte noi: secvența de zece săptămîni tot zace devine „de zece zăcute tot săptămînește”.
Alte exemple de jocuri de cuvinte bazate pe permutări lexicale se găsesc la Sabina Cornelia Stroescu, în ampla antologie Snoava populară românească (vol. I-IV). Criteriul de clasificare a snoavei fiind cel tematic, jocurile de cuvinte apar în capitolul Însușiri și defecte psihologice – Nerozie, secțiunea Neștiință, simplitate (vol. 3, 1987, p. 758-770). Textele reproduse și trimiterile bibliografice la variante recurg la o serie de etichete metalingvistice populare; „pripeală la vorbă”, „încurcătură de limbă” (p. 759), „încurcătură de vorbe” (p. 765). Permutările nominale sînt asemănătoare cu cele deja citate: „Mamă perie, dă-mi o cioarsă de preoteasă, să văruiască mama prin casă” (p. 765); „cum făcui eu de mă sculai în vărsatul cîinilor de-mi mîncară zorile mîncarea?!” (p. 760); „în zori de sat pe din sus de ziuă, în răsăritul vacilor, cînd scoteau muierile soarele cu bota la cîmp” (p. 760) etc.
O subvariantă a permutărilor este cea care folosește consecvent inversarea rolurilor între substantiv și verb. O găsim într-un alt text din culegerea Ardeleanul glumeț – „O minciună încurcată“ (p. 52): „M-am drumărit pe-o dusă ş-am pădurit într-o ajunsă. Aci ţigănesc doi aflaţi. «Să ştergem podul din slănina Românaşului», ţigănesc sfătuita. Mult ş-or căpuit spartul, pentru că podul era-n slănină şi numai cu greu puteau crăciuni furatul. Eu, ca să-nţeleg mai bine, mă crengesc pe-o suită. Pricep îndată că ei de la mine vreau să slăninească furata. Cât zici toporăsc zvîrlitul după ei. «Aoleu mămucă!!!» ţigănesc zisa. «Iată stachia slăninoasă! Valeu! – Picioriţi-vă lungite! Răzoriţi-vă scurtate! Ui cum zboară! De ne căpuieşte-n pleznită, ne zileşte scurtatele, sărăcuţ de noi!”. Și aici apare inversarea simplă între două substantive („podul era-n slănină”), dar aceasta are o poziție marginală. Dominantă este transformarea substantivelor în verbe și a verbelor în substantive: „M-am dus pe-un drum și-am ajuns într-o pădure” devine „M-am drumărit pe-o dusă ş-am pădurit într-o ajunsă”. Din substantivele drum, pădure, cap, creangă, slănină, topor, picior, zi etc. se creează verbele a drumări, a păduri, a căpui, a crengi, a slănini, a toporî, a piciori – toate pe tiparul cel mai productiv, cu infinitivul în -i sau -î și cu sufixul suplimentar -esc. Verbele, în schimb, sînt deghizate în substantive prin forma lor de supin sau de participiu, care preia de multe ori (dar nu întotdeauna) genul substantivului substituit: fie feminin – o ajunsă, o suită, sfătuita, zisa, furata etc., fie masculin (doi aflați), fie neutru (spartul, zvîrlitul, furatul etc.).
În antologia Snoava populară românească (pp. 769-770) există încă un text similar, chiar mai vechi, reprodus din periodicul Cabinetul de lectură (Iași, 1878), și care începe astfel: „Eu: odată cărării pe o purcesă, mă ciobănii la nişte apucate...”. Așadar, exemplele de permutare lexicală sînt mai multe decît am putea crede, dovedind existența unui tipar destul de răspîndit de exploatare umoristică a structurilor limbajului.
Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
