Florin Stoican (n. 1976) este geolog, președintele asociațiilor Kogayon și Rețeaua pentru Natură Urbană, precum și directorul Geoparcului aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte și organizatorul Festivalului Licuricilor. Ediția a cincea a festivalului va avea loc în perioada 2-5 iulie în grădina de vară Andra’s House, din Horezu, Vîlcea. Mai multe detalii, pe pagina de Facebook a festivalului.
Rețeaua geoparcurilor din România este formată momentan din șase proiecte: două geoparcuri internaționale UNESCO (Țara Hațegului și Ținutul Buzăului), un geoparc aspirant UNESCO (Oltenia de sub Munte), un proiect care va deveni curînd aspirant (Carpaterra) și două proiecte noi (Dobrogea Chimerică și Gutîi-Maramureș). Ce s-a mai întîmplat cu aceste geoparcuri de la ultima noastră discuție?
Cel mai important e că activitățile din aceste șase teritorii ale geoparcurilor contribuie la cunoașterea și conservarea patrimoniului natural și cultural local, la educație, la promovare, la dezvoltarea comunităților. Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului a fost revalidat cu cartonaș verde (cele mai bune calificative), dovedind că cei de acolo fac treabă foarte bună. Fiecare geoparc trece prin revalidare la fiecare patru ani. Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului va trece printr-o nouă revalidare chiar în acest an. Și ei fac treabă foarte bună, cu o mulțime de activități și proiecte, ceea ce a făcut ca, de anul acesta, Cristian Ciobanu, coordonatorul geoparcului să fie propus și ales ca vicepreședinte al Rețelei Europene a Geoparcurilor, o rețea cu peste 100 de geoparcuri din 25 de țări. Carpaterra a devenit deja aspirant, prin transmiterea către UNESCO a scrisorii de intenție și pregătesc procesul de validare. Oltenia de sub Munte este tot aspiant UNESCO, prin retragerea aplicației în 2024, ca urmare a opoziției unor autorități publice locale, de teama unor ipotetice restricții. Anul acesta, Guvernul a adus modificări legislative de clarificare, în sensul că geoparcurile nu mai sînt enumerate printre categoriile de arii naturale protejate și sperăm că și autoritățile locale ale Olteniei de sub Munte vor înțelege că aceste proiecte nu fac altceva decît să sprijine dezvoltarea locală sănătoasă, în folosul comunităților și vizitatorilor. Cînd se vor lămuri îi așteptăm alături de noi în proiect și vom reaplica. Dar lucrurile trebuie să vină de la sine, oricît ne-am dori ca ele să se întîmple mai repede. Între timp, proiectele din Dobrogea și Maramureș se dezvoltă și ele frumos, iar Rețeaua Geoparcurilor din România crește și ea frumos. Împreună cu Comisia Națională a României pentru UNESCO, rețeaua a dezvoltat o Chartă a geoparcurilor, tocmai pentru a avea un ghid al acestora în lipsa unei legislații (geoparcurle UNESCO nu se înființează prin lege, ci prin validare independentă a UNESCO, în baza unui standard internațional). Tot împreună am realizat un film și un album foto al geoparcurilor – Călătorie prin geoparcuri – care tocmai au fost lansate la Muzeul Țăranului Român și urmează să fie lansate și local în teritoriile geoparcurilor.
Festivalul Licuricilor a ajuns, iată, la a cincea ediție: ateliere de natură și cunoaștere, ateliere meșteșugărești și artistice, activități pentru copii...
Edițiile de pînă acum, din Costești și Horezu, au contribuit la promovarea zonei, la susținerea producătorilor și antreprenorilor locali, dar și la crearea unei comunități care apreciază zona și ne susține proiectele. Acest eveniment și altele contribuie la atingerea scopului pe care ni l-am propus, acela de a dezvolta Oltenia de sub Munte prin transformarea acesteia într-o destinație turistică. Dacă le oferi vizitatorilor evenimente și alte oportunități de a-și petrece timpul aici prin descoperirea oamenilor locului, poveștilor lor, pădurilor, parcului național, monumentelor, satelor, gastronomiei locale, aceștia vor petrece mai mult timp, ceea ce înseamnă că toți au de cîștigat. Vizitatorii se aleg cu experiențe adevărate, iar comunitatea locală, pe lîngă aprecierea acestora, primește și beneficii directe care contribuie la prosperitate și bunăstare. Cu cît sejurul se prelungește în zonă, cu atît mai multe resurse vor rămîne în comunitate.
Ce va aduce nou ediția de anul acesta?
Anul acesta, festivalul se va extinde pe teritoriul a trei localități, pe lîngă Costești și Horezu adăugăm și Vaideeni, unde vom prezenta tradițiile, obiceiurile și gastronomia păstorești.
Pentru cei care nu s-au întrebat pînă acum: ce este un licurici?
Licuricii sînt insecte din familia Lampyridae, care cuprinde vreo 2.000 de specii diferite, dintre care la noi se găsesc trei specii. Unele dintre ele transmit semnale luminoase pentru a se găsi mai ușor în perioada de împerechere. De asta sînt și fascinanți în serile de vară, prin sclipirile luminoase de prin zăvoaie și poieni. Licuricii sînt indicatori de calitate a mediului, fiind foarte sensibili la degradarea acestuia, dar pentru aceasta sînt și printre cele mai amenințate insecte, principalii factori ai declinului și dispariției populațiilor fiind distrugerea habitatelor naturale, utilizarea pesticidelor și poluarea luminoasă. Deci cînd vedem licurici trebuie să ne bucurăm, fiindcă prezența lor indică un mediu nepoluat.
Între timp au apărut noi evenimente în programul Asociației Kogayon: Ranger Junior, Festivalul Fînului, atelierele de ceramică pentru copii de la Horezu...
Planul nostru este să tot adăugăm și să creștem evenimente locale, împreună cu partenerii din comunitate. Visez să ajungem ca unele destinații turistice de top, care au 365 de evenimente pe an, fără a coborî ștacheta calității sau a aluneca spre turismul de masă. Anul trecut am ajuns să acoperim cu evenimente 100 de zile din an. Deci mai avem de lucru. Programul Ranger Junior e deja un program matur, care a ajuns să fie scalat la nivel național, prin acordarea de finanțare de către Administrația Fondului de Mediu. Noi am contribuit pînă acum, în 15 ani, la educația a peste 5.000 de copii. Considerăm educația esențială pentru societate și pentru obiectivele noastre de conservare și dezvoltare durabilă. Unii dintre ei sînt acum cercetători în domeniul biodiversității, politicieni sau antreprenori care ne sprijină proiectele. Anul trecut am organizat tabere, drumeții și alte activități educative pentru 550 de copii și 20 de cadre didactice din cinci școli ale comunităților locale din Oltenia de sub Munte.
De ce ar fi nevoie de un festival al fînului?
Festivalul fînului este o idee mai veche pe care-o punem în practică, împreună cu partenerii din Vaideeni, începînd din acest an. Interacțiunea oltenilor cu peisajul e în continuă schimbare, și asta schimbă și oameni, și peisaj. Abandonarea pajiștilor și fînețelor din cauza scăderii numărului de animale duce la reîmpădurirea naturală a acestora, iar coasa clasică e înlocuită de motocoasă, căpițele sînt alungate din peisaj de baloți. Vrem să le reamintim atît localnicilor, cît și vizitatorilor că relația tradițională cu dealurile pășunate și cosite ne-a marcat peisajul și evoluția comunității timp de veacuri. Măcar să ne amintim cum ne trezeau bunicii și părinții cînd se crăpa de ziuă pentru a începe cositul cînd roua din fîn ajuta la tăierea lui mai ușoară, cum se bate și ascute coasa, cum se cosește, cum se risipește, întoarce și usucă fînul, cum se strînge și cum se clădesc căpițele și prepelegii. Și ne putem și bucura de aceste amintiri la un eveniment cîmpenesc, cu bucate și licori de-ale locului, cărate cu banița pe cap, cu demonstrații și concursuri, cu discuții despre biodiversitatea pajiștilor și fînețelor, cu povești și uitat la stele la focul de tabără, culcați în fînul proaspăt cosit. Pentru unii acestea sînt amintiri, pentru alții descoperirea modului în care au trăit și interacționat părinții și bunicii din Oltenia de sub Munte cu peisajul.
Oamenii locului
Geoparcul Oltenia de sub Munte pare că s-a asociat cu Studio Govora și au colaborat în ultimul an la evenimente comune. Mai sînt și alte inițiative de acest gen în zona vîlceană a Olteniei de sub Munte, o zonă cu mult potențial turistic, dar foarte slab pus în evidență de autorități?
Numărul partenerilor a trecut de 150, din care marea majoritate sînt parteneri locali, din comunitate. Ne dorim să creștem și diversificăm parteneriatele, tocmai fiindcă noi credem cu tărie că împreună putem face mai multe, mai bine și mai repede, dar și pentru că un proiect de geoparc este atît de complex, încît e imposibil să fie dus de o singură organizație. Nu e deloc ușor în contextul românesc, cel oltenesc în particular, unde colaborarea nu este tocmai o caracteristică, ba dimpotrivă. Ne lovim la tot pasul de replici de genul „eu nu pot lucra cu aceia”, „nu pot sta la masă ca primar alături de ONG”, „vecinul e un concurent și competitor, nu un partener”, „am încercat să colaborez și m-au păcălit, nu mai vreau”, „lasă că știm noi că ONG-urile astea au interese necurate”. Dar numai împreună putem să facem ceva care chiar să schimbe acest dolce far niente, acea resemnare păguboasă că totul e în van și nu putem schimba lucrurile. Anul trecut am reușit ca împreună cu partenerii să dezvoltăm și finalizăm Strategia de dezvoltare durabilă a Olteniei de sub Munte pentru 2040, pe care noi am numit-o „Strategie de transformare blîndă”. Și mult mai important e că, tot împreună cu partenerii, am pornit deja implementarea acesteia, prin proiecte care cresc și care sînt convins că în timp vor modifica peisajul oltenesc la fel de armonios ca și modul tradițional de utilizare a resurselor, care au modelat și ne-au oferit peisajul actual al Olteniei de sub Munte.
Orașul Horezu, lîngă care se află Satul Olari, intrat în patrimoniul UNESCO datorită ceramicii sale, este, cultural și turistic vorbind, inexistent. O spun cu tristețe, căci amîndoi sîntem legați prin origine de acest oraș. Ce se întîmplă?
Da, e trist. Și greu de explicat. E trist că nu-și folosește statutul privilegiat de localitate cu două obiective UNESCO (Mînăstirea Hurezi și ceramica de Horezu), cele care au adus renume localității și zonei. E trist că tocmai de la aleșii locali de aici a venit opoziția față de geoparcul UNESCO. Avem în schimb un bazar cu kitsch-uri la intrarea în oraș, o dezvoltare haotică cu impact ireversibil în zona montană a Căpățînilor, centru de vizitare transformat în farmacie, un muzeu al ceramicii nou-nouț, dar închis de ani buni, festivaluri locale cu mare potențial transformate în bîlciuri. Cred că e vorba de valoarea pe care oamenii locului o dau patrimoniului local. Pînă cînd ei nu vor înțelege că natura și patrimoniul cultural sînt cele mai mari valori ale zonei și comunității și pînă nu le vor prețui la adevărata lor valoare și vor acționa pentru conservarea și valorificarea deșteaptă a lor, lucrurile nu se vor schimba. Nu merge forțat. Nu o poate face nici legea, nici autoritățile, nici Guvernul, nici UNESCO, nimeni. Numai oamenii locului au puterea schimbării, numai ei pot genera schimbarea. Dar cred că aceasta se va produce. Va veni pe măsură ce educăm oamenii, pe măsură ce în comunitate vin idei, resurse și oameni din alte zone care se stabilesc aici, pe măsură ce se întorc olteni care au văzut lumea și au învățat că ea e mult mai mare decît propria uliță, pe măsură ce oamenii prind curaj și vin cu idei și proiecte noi, cum e și al nostru de geoparc.
Ce ne recomanzi pentru a înțelege mai bine natura de la noi?
Vă recomand documentarul și albumul foto Călătorie prin geoparcuri, pe care tocmai le-am lansat.
Credit foto Oltenia de sub Munte: Daniel Mirlea
Credit foto 2: albumul Călătorie prin geoparcuri
