„Norocul surîde doar celor cu mintea ageră”, spunea Louis Pasteur. Și rareori această afirmație își găsește un teren mai fertil decît în cercetare, unde marile descoperiri se nasc adesea la granița fragilă dintre hazard și observație lucidă.
Dar ce înseamnă, de fapt, „norocul” în știință? O simplă întîmplare sau o fereastră care se deschide celor care știu să privească atent și să pună întrebări? Departe de imaginea romantică a savantului care are o „revelație” întîmplătoare, majoritatea descoperirilor vin în urma unui proces prelungit de acumulare, eșec, observație, muncă repetitivă. Dar ceea ce numim „noroc” apare ca o intersecție între o oportunitate neașteptată și o minte capabilă să o recunoască. Căci fără curiozitate, pregătire și perseverență, întîmplarea rămîne doar întîmplare.
● Mucegaiul salvator. Unul dintre cele mai celebre exemple este Alexander Fleming. În 1928, întors din vacanță, a observat că un vas Petri uitat conținea o colonie de mucegai care părea să inhibe dezvoltarea bacteriilor. Ar fi putut foarte bine să-l arunce. Dar Fleming a privit cu o curiozitate pe care alții n-ar fi avut-o și a deschis drumul către antibiotice, inventînd penicilina. A fost noroc? Poate. Dar și un ochi format și o minte dresată să caute sensuri în aparente accidente.
● Radioul care venea din spațiu. În anii ’60, Arno Penzias și Robert Wilson lucrau la o antenă de comunicații la Bell Labs. Deranjați de un zgomot de fond constant, au crezut că aparatul e defect. Au curățat echipamentul și au dat vina pe porumbei, dar zgomotul persista. Ceea ce ei percepeau ca un accident era, de fapt, ecoul Big Bang-ului – radiația cosmică de fond. Descoperirea le-a adus Premiul Nobel. Bineînțeles, din nou, norocul a jucat un rol, însă a fost recunoscut, măsurat, înțeles.
● Teoria pe care nimeni n-a vrut să o creadă. Alfred Wegener, geofizicianul german care a lansat ideea derivei continentelor în 1915, nu a avut parte de același tip de noroc. Deși observase potrivirea aproape perfectă între coastele Africii și Americii de Sud, ideea că continentele s-ar putea mișca era considerată absurdă la vremea aceea. A murit fără recunoaștere, în timpul unei expediții în Groenlanda. Abia în anii ’60, odată cu dezvoltarea geologiei plăcilor tectonice, teoria lui a fost confirmată. Poate că a avut dreptate prea devreme și, în cazul lui, norocul n-a ajuns la timp.
● Cauciucul vulcanizat. În 1839, Charles Goodyear experimenta modalități de a face cauciucul mai rezistent. Într-o zi, a scăpat din greșeală un amestec de cauciuc și sulf pe o plită încinsă. În loc să se topească, compusul s-a întărit și a devenit elastic. Astfel a luat naștere procesul de vulcanizare – fundația industriei moderne a anvelopelor. A fost un accident norocos? Da. Dar Goodyear făcea de ani buni experimente, nu era un diletant aflat în bucătărie. Greșeala a fost, de fapt, vîrful unui aisberg de eforturi.
● Insulina. Frederick Banting și Charles Best au reușit în 1921 să izoleze insulina și să o folosească în tratarea diabetului. Dar norocul a venit într-o formă neobișnuită: laboratorul în care lucrau era modest, iar multe lucruri nu funcționau „cum trebuie”. Au făcut greșeli în manipularea pancreasului, dar tocmai una dintre aceste greșeli a dus la un extract eficient. Noroc? Da. Dar și multă muncă, intuiție și perseverență într-o direcție corectă, chiar dacă deseori neclară.
● Micul Big Bang din laborator. În anii 1940, cercetătorii americani care lucrau la Proiectul Manhattan încercau să înțeleagă fisiunea nucleară. Norocul a fost prezent sub forma unei observații neprevăzute: un experiment cu uraniu a dat o reacție în lanț mai intensă decît anticipaseră. Cei implicați au înțeles rapid ce se întîmplă și au folosit datele pentru a avansa în dezvoltarea bombei atomice. Totuși, acest noroc al oamenilor de știință a venit cu consecințele tragice pe care le știm.
● Teff, grîul antic din Etiopia și boom-ul superalimentelor. În agricultură, norocul poate însemna o reîntoarcere la ceva ignorat. Grîul teff era cultivat de mii de ani în Etiopia, dar complet necunoscut în restul lumii. Apoi, o serie de studii nutriționale întîmplătoare au arătat că are un profil extrem de bogat în fier și calciu, fără gluten. În anii 2000 a fost redescoperit ca „superaliment” revoluționar, deși nu fusese niciodată abandonat de fermierii etiopieni. O poveste care ne spune că norocul înseamnă să îți îndrepți privirea și spre trecut.
● Post-it-ul care n-a lipit bine. Un alt exemplu celebru din lumea inovației tehnologice este invenția post-it-urilor. În anii ’70, un cercetător de la 3M, Spencer Silver, încerca să creeze un adeziv puternic. A obținut exact opusul: un lipici slab, care se desprindea ușor. Ani mai tîrziu, un coleg care cînta în cor și voia semne de carte reutilizabile a testat acel lipici slab pe niște foi. Rezultatul: post-it-ul. Aparent un eșec, devenit o idee de miliarde. Dar numai pentru că a fost cineva acolo care să-și pună întrebarea: „Ce pot face cu asta?”.
● Norocul tăcerii: pulsarul necunoscut. În 1967, Jocelyn Bell Burnell, tînără doctorandă în radioastronomie, analiza datele unui telescop cînd a observat semnale radio regulate. Se repetau la fiecare 1,337 secunde. Erua atît de precise, încît unii le-au poreclit „LGM” (Little Green Men). A fost prima observație a unui pulsar – o stea neutronică ce emite radiații regulate. Dacă Bell Burnell nu ar fi avut răbdarea să verifice manual sute de metri de înregistrări, probabil acel semnal ar fi fost trecut cu vederea. Noroc? Da, dar unul pe care doar perseverența l-a făcut vizibil.
Credit foto Alexander Fleming: Wikimedia Commons
