În 2015 am publicat Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală, o carte la care am lucrat mult. Fără să intru în detalii, punctez principalele concluzii pe care le-am formulat atunci și predicţiile pe care le-am făcut. Astăzi putem să vedem ce s-a modificat în profilul psihologic al românilor şi ce implicaţii au aceste modificări pentru noi, ca ţară, astăzi. Psihologia unui popor este, practic, o generalizare statistică. Altfel spus, într-o ţară ai oameni care au anumite caracteristici psihologice, şi atunci cînd le reuneşti într-o abordare statistică, ai o înţelegere despre tendinţa generală care există în psihologia unei ţări. Asta înseamnă, simplu spus, psihologia românilor. Nu e nimic mistic, nu e nimic transmis prin secole, nu e nimic transmis genetic și nemodificabil. Oamenii acelei ţări, la momentul respectiv, prin generalizarea statistică, generează psihologia unei ţări.
În 2015 am folosit mai multe modele, dar probabil că cel mai simplu şi pe care l-am discutat mult în spaţiul public este modelul psihologului olandez Hofstede, care ne spune că o ţară, o cultură, poate să fie analizată prin mai multe atribute, iar un atribut foarte important este legat de axa colectivism-individualism. Prin prisma acestui atribut, unele ţări, unele culturi, se organizează social într-o logică colectivistă. O logică colectivistă înseamnă că avem grupuri care se constituie în logica unei familii extinse: oameni care se cunosc între ei, care sînt rude, prieteni etc. Membrii grupului sînt foarte solidari unii cu ceilalţi, dar în acelaşi timp au o atitudine mai degrabă negativă față de exterior și sînt suspicioşi faţă de cei din afară. În societăţile care se organizează într-o logică individualistă – şi am încercat treptat să promovez în spaţiul public românesc înlocuirea termenului „individualism” cu „autonomie” și să vorbim despre „individ autonom” –, grupurile sociale se organizează altfel. Oameni care n-au neapărat relaţii prestabilite, poate nici nu se cunosc, dar descoperă că au valori comune, le pun împreună, formînd grupuri de forma unor comunităţi – dincolo aveam colectivităţi. Într-o comunitate, oamenii sînt solidari unii cu ceilalţi, dar sînt foarte deschişi spre cei din afara comunităţii, fiindcă în principiu oricine care are valorile unei comunităţi şi le respectă poate să facă parte din grup. Aceasta este o axă foarte importantă în analiza psiho-culturală. Şi unele ţări se află într-o zonă colectivistă, altele într-o zonă individualistă, altele se află într-o zonă intermediară.
Al doilea atribut despre care vorbeam în lucrare se referă la modul în care se organizează puterea într-o societate. În anumite societăţi puterea este concentrată. Asta înseamnă că de obicei oamenii acceptă că reprezentanţii lor sînt şefi care ar trebui să le spună ce să facă, cînd să facă, cum să facă, se aşteaptă să fie verificaţi, iar în alte societăţi puterea este distribuită în diverse zone, astfel încît nu prea există cineva care să o concentreze. Unele societăţi sînt societăţi cu putere concentrată, altele cu putere mai bine distribuită.
Un alt indicator psiho-cultural foarte important se referă la modul în care ne proiectăm faţă de viitor şi trecut, şi mai ales faţă de impredictibilităţile aduse de viitor. Sînt ţări/culturi care văd impredictibilităţile aduse de viitor ca pe un pericol şi de obicei încearcă să le evite, evită să le înfrunte, aşteaptă să treacă. Alte ţări, alte culturi, îmbrăţişează această impredictibilitate şi încearcă să o folosească în avantajul propriu. Dacă lucrurile nu sînt clare, hai să le clarificăm în termenii noştri. Acesta este un alt atribut foarte important, modul în care evităm incertitudinea.
Un al patrulea atribut important se referă la modul în care facem educaţia şi modul în care funcţionăm la nivel social prin prisma modelării comportamentelor sociale. Sînt ţări/culturi în care comportamentul este modelat în primul rînd prin recompense. Există întotdeauna şi recompense, şi pedepse, dar recompensele sînt mai prezente şi modelează major comportamentul social. În alte ţări, în alte culturi, recompensele nu sînt atît de importante, contează mai mult pedepsele, greşelile; pedeapsa predomină în raport cu recompensa în modelarea comportamentului social.
În fine, un alt atribut foarte important se referă la modul în care ne proiectăm faţă de trecut şi viitor. Unele societăţi stau în prezent şi se proiectează spre viitor, sînt dispuse să facă sacrificii în prezent pentru a avea cîştiguri pe termen mediu şi lung în viitor, alte societăţi stau în prezent şi se uită mai mult spre trecut. Uitîndu-se spre trecut, acestea au tendinţa să îl idealizeze și să-l aducă drept model pentru prezent.
În 2015, România era o societate cu un profil colectivist: pe o scară de la 0 la 100, unde media este 50, România avea un scor de 30. Abia cînd treci peste 50 începi să devii o ţară cu un profil al individului autonom. Concentrarea puterii era de 90, pe o scară de la 0 la 100, una dintre cele mai mari concentrări din spaţiul european în general. Evitarea incertitudinii, pe o scară de la 0 la 100, era tot de 90, un scor foarte mare, unul dintre cele mai mari din Europa. Folosirea pedepselor în controlul comportamentului social şi vînarea greşelilor era foarte bine reprezentată, pe o scară de la 0 la 100 scorul nostru de indulgenţă în sensul de utilizare a recompenselor era de 20, media fiind 50. Eram, de asemenea, o societate cu o tendinţă accentuată de a ne proiecta pe termen lung. Scorul, de exemplu, era peste 50, în 2015 era în jur de 52. Asta înseamnă că în principiu eram o societate care ne uitam spre viitor și încă eram dispuşi să facem sacrificii în prezent de dragul unor rezultate bune în viitor. Încrederea socială era foarte slabă, cooperarea, în consecinţă, era foarte slabă, şi instituţiile noastre erau instituţii cu acest profil foarte colectivist.
Cînd vorbim de profiluri psiho-culturale nu vorbim despre diferenţe în termeni de calitate sau care sînt mai importante. Un profil psiho-cultural nu este superior altui profil psiho-cultural. Fiecare ţară are un profil psiho-cultural care poate să fie mai util sau mai puţin util, în funcţie de contextul în care se află ţara respectivă. [...]
După ce am scris cartea, în 2015, am continuat să urmăresc evoluția acestor atribute, am mai făcut o serie de studii și am văzut cum se schimbă lucrurile. Şi, din păcate, predicţia pe care am făcut-o nu a ţinut, sau nu a ţinut cum am făcut-o eu. Predicția mea a fost că, sub presiunea integrării europene şi sub presiunea noilor generaţii, mai ales a Milenialilor şi a generaţiei Z, instituţiile noastre colectiviste se vor transforma în instituţii ale indivizilor autonomi, puterea se va descentraliza şi vom aprecia mai mult controlul comportamentului social prin recompense şi nu atît prin pedepse.
Ce s-a întîmplat însă? Toată scena internaţională a început să fie provocată de un proces foarte interesant de emancipare, care nu apare doar în România, apare la nivel internaţional. Emanciparea înseamnă că oamenii vor să aibă o participare mai directă în instituţiile care iau diverse decizii cu impact asupra lor. Oamenii, într-o variantă emancipată, vor să aibă vocea ascultată, vor să aibă ceva de spus despre aceste decizii. Un factor foarte important de emancipare sînt Internetul și reţelele de socializare. [...] Dar, odată cu apariţia Internetului şi cu apariţia reţelelor de socializare, adevărul a început să fie acoperit de pseudo-adevăr. Pseudo-ştiinţa a explodat. Pseudo-ştiinţa a lovit foarte puternic în ştiinţă, pseudo-cunoaşterea în cunoaştere. Cînd apar distorsiuni de acest tip, încrederea dintre oameni este imediat afectată. [...] Această schimbare zguduie tot spaţiul occidental [...] și provoacă democraţiile. În România, unde eram în procesul de trecere de la colectivism spre individul autonom și instituţiile erau oricum deja fragile, această emancipare, neaşteptată la acest nivel, ne-a zguduit şi ne zguduie încă foarte tare, generînd o componentă antisistem mult mai puternică decît în spaţiul vestic. În plus, mişcarea aceasta antisistem a venit în România pe o vulnerabilizare a procesului educaţional. Am spus că sistemul nostru de educaţie are lumini şi umbre. Poţi să găseşti profesori dedicaţi, vezi elevi foarte bun şi olimpici, dar dacă ai o perspectivă raţională nu poţi să nu vezi că există şi umbre, şi prea multe umbre, în condiţiile în care, cel puţin de cînd s-au măsurat lucrurile, de peste douăzeci şi ceva de ani, acest sistem educaţional produce în fiecare generaţie cam 50% analfabetism funcţional. [...]
Astfel, evoluția pe care eu o aşteptam în 2015 a fost deturnată. [...] Sigur că cercetările arată astăzi schimbări de scoruri faţă de 2015 pe anumite atribute. De exemplu, așa cum anticipam, ca urmare a faptului că noile generaţii au intrat în spaţiul social, scorul nostru de colectivism a început să se reducă, de la 30 avem un scor de 46, deci ne apropiem de medie, şi dacă trecem de 50 vom ajunge în zona individului autonom. S-a întîmplat un fenomen interesant și în modul în care ne orientăm spre viitor. Eram o societate cu un scor de 52, orientată spre viitor, care face sacrificii în prezent pentru a obţine beneficii pe termen mediu şi lung. Scorul a scăzut, de la 52 sîntem la 32, ceea ce înseamnă că sîntem o societate care am început să ne uităm spre trecut, să idealizăm trecutul, să aducem trecutul în prezent, şi nu mai sîntem aşa dispuşi să facem sacrificii în prezent de dragul viitorului, nici pentru noi, nici pentru ceilalţi care vin după noi. Vrem să cîștigăm pe deplin prezentul!
Încolo, celelalte atribute au rămas relativ similare, cu scorurile pe care vi le-am spus. Încrederea este tot scăzută, cooperarea este tot problematică şi întrebarea este: ce faci ca ţară cu un astfel de profil? [...]
Daniel David este profesor de psihologie și psihoterapeut, rector al Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca.
