Am început, cîndva, să măsurăm lumea în cifre. Inițial, cifrele erau un mijloc de înțelegere a lumii și vieții, un mod de a traduce realitatea în ordine, proporție și sens. Apoi, treptat, cifrele au devenit un instrument de control, de comparare, de evaluare. De la măsurarea muncii în ore la transformarea cunoașterii în indicatori de performanță, trăim într-o civilizație care a învățat să reducă aproape totul la valoare numerică. Cifrele au devenit limbajul dominant al modernității: ceea ce nu se poate cuantifica pare că nu există sau rămîne într-o zonă neclară. În acest cadru, financiarizarea reprezintă apogeul acestei transformări: procesul prin care domenii odinioară non-economice – educația, cultura, știința – sînt convertite în active măsurabile și exploatabile financiar. În esență, financiarizarea înseamnă că valoarea unui lucru nu mai derivă din rolul său social, etic sau cultural, ci din potențialul său de a produce profit. Este logica cifrei aplicată asupra oricărui aspect al vieții publice.
Industria editorială academică oferă un exemplu relevant. În ultimele decenii, marile edituri științifice – Elsevier, Springer Nature, Wiley, Taylor & Francis și SAGE – au devenit veritabile corporații financiare, cu profituri care rivalizează cu cele din industria farmaceutică sau tehnologică. În 2023, Elsevier a raportat peste 1,7 miliarde de lire profit operațional, cu o marjă de peste 40%. Aceste cifre, aparent neutre, exprimă o realitate paradoxală: cunoașterea produsă cu bani publici este revîndută, pe sume uriașe, instituțiilor care au finanțat-o. Cunoașterea e privită prin prisma rentabilității, iar cercetarea științifică prin potențialul de a genera venit. Companii listate la bursă controlează infrastructura globală a comunicării științifice, iar fondurile de investiții și de pensii (BlackRock, Vanguard, BC Partners etc.) și-au făcut loc printre principalii lor acționari. Ele nu investesc în știință și cercetare de dragul progresului cunoașterii, ci pentru că văd acest domeniu ca pe o altă categorie de „active cu randament sigur”. Într-o economie a cifrelor, publicațiile devin linii de venit, iar cercetătorii, încă o categorie de furnizori neplătiți de conținut.
Această logică numerică pătrunde adînc în viața academică. Evaluarea cercetării se bazează tot mai mult pe indicatori cuantificabili, precum factori de impact, indici de citare, scoruri de performanță. Munca intelectuală este transformată într-o competiție de cifre, unde valoarea unei idei se măsoară prin vizibilitate, nu prin semnificație și impact real. În loc să încurajeze gîndirea critică, colaborarea și reflecția pe termen lung, acest sistem promovează un conformism metric: se publică mult, repede și în reviste „cu factor mare”, alimentînd un ciclu autoreferențial al productivității măsurabile. Desigur, existența unor criterii de evaluare și de diferențiere a muncii de cercetare este esențială pentru a cerne maculatura și impostura de munca științifică solidă și relevantă. Comunitatea academică are nevoie de instrumente care să asigure rigoare, transparență și recunoașterea meritelor. Problema nu este existența măsurării, ci privatizarea acestui proces, anume faptul că standardele și instrumentele de evaluare sînt concepute, gestionate și vîndute de corporații a căror rațiune fundamentală este maximizarea profitului. Platformele comerciale care domină astăzi evaluarea științifică, precum Scopus, Web of Science sau Journal Citation Reports, nu sînt instituții de interes public sau entități nonprofit, ci produse financiare.
Astfel, criteriile de evaluare devin parte a aceleiași economii rentiere care guvernează publicarea academică. Ele nu mai reflectă diversitatea disciplinelor, a limbilor sau a contextelor de cercetare, ci impun o metrică globalizată, omogenizantă, calibrată pe cerințele pieței și pe profitabilitatea revistelor. Atribuirea valorii științifice este externalizată către algoritmi proprietari, inaccesibili și netransparenți, care decid, practic, ce cunoaștere contează. Într-un asemenea context, evaluarea riscă să devină nu un instrument al meritului, ci al conformismului, un mecanism prin care autonomia academică este substituită de guvernanța corporativă. Ceea ce ar trebui să fie un proces comunitar, bazat pe judecata colegială și pe responsabilitatea științifică, este transformat într-un produs financiar, un serviciu vîndut universităților de aceiași actori care monetizează publicațiile.
Financiarizarea cunoașterii este, în fond, o formă de cuantificare radicală: știința e redusă la o serie de cifre (prețuri, marje, scoruri). Cunoașterea încetează să mai fie un bun comun și devine un instrument de investiție. Prin logica pieței, cercetarea e separată de vocația ei socială și reconvertită într-o sursă de randament financiar, cu consecințe profunde. În primul rînd, accesul la informație devine o chestiune de buget. Bibliotecile universitare și ale unor institute de cercetare nu mai pot plăti costurile uriașe ale abonamentelor, iar cercetătorii din țările mai sărace sînt excluși din circuitul științific sau împinși spre piraterie. În al doilea rînd, se produce o deformare structurală a scopului științei: ceea ce se finanțează nu mai este ceea ce contează pentru societate, ci ceea ce poate aduce profit pentru edituri și investitori. Financiarizarea transformă, în ultimă instanță, știința într-un sistem de rentă. Resursele publice sînt drenate spre piețele financiare, iar autonomia universitară se erodează. Într-o lume guvernată de cifre, știința nu mai este un spațiu al interogării, ci o piață a performanței. Totul trebuie să se măsoare, totul trebuie să producă profit, totul trebuie să justifice o cifră. Dar ceea ce este esențial în cunoaștere – îndoiala, curiozitatea, libertatea – nu se poate cuantifica. Poate că adevărata provocare a epocii noastre nu este doar să eliberăm știința de sub dominația pieței, ci să redescoperim valoarea a ceea ce nu se lasă măsurat.
Valer Simion Cosma, istoric și antropolog, este în prezent director al Bibliotecii Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Autor al cărții Molitve, Cetanii și Afurisenii. Preotul în lumea țărănească a românilor ardeleni (sec. XVIII-XIX), Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2024.
Credit foto: Wikimedia Commons
