România antidrogului: unde greșim?

România își ucide social consumatorii de droguri, își invită traficanții să investească masiv în uriașele oportunități de afaceri și ignoră ce se întîmplă în lume și în jurul țării: Filipine a Uniunii Europene este România antidrogului din prezent.

„Hitler a masacrat trei milioane de evrei. Noi avem trei milioane de consumatori de droguri. Aș fi mai mult decît bucuros să-i măcelăresc. Așa cum Germania l-a avut pe Hitler, Filipine mă are pe mine”, își încheia Rodrigo Duterte discursul de proaspăt președinte ales al Filipine, în 2016, într-un mandat ce avea să fie dominat de crime împotriva umanității și atrocități la scară largă. Deși a ucis zeci de mii de persoane și a distrus viețile a multe alte milioane, ba chiar a îndemnat în repetate rînduri ca „dacă cunoașteți consumatori, omorîți-i pe loc”, traficul și consumul de droguri au crescut vertiginos și au ajuns la cote istorice: în 2019, același Duterte spunea că nu mai sînt trei, ci șapte milioane de consumatori.

România se află la mare distanță de asemenea orori, însă raportat la scară europeană, unde încă mai primează drepturile omului, putem spune fără rezerve că sîntem precum o Filipine a Uniunii Europene: pentru consumatorii cei mai vulnerabili, avem cele mai dure și ineficiente abordări; pentru traficanții cei mai puternici, ne prefacem că nu există și le deschidem larg ușile; iar pentru vecinii noștri europeni ori transatlantici sîntem pierduți într-o buclă temporală și rămași în vremuri de mult apuse. Ca să ne dăm seama unde greșim este relevant să vedem (1) ce și cum încercăm să facem și (2) ce și cum ar trebui, de fapt, să facem.

 

Ce încercăm să facem?

România își ghidează formal direcția antidrog prin „Strategiile Naționale Antidrog” de peste douăzeci de ani – documente lungi de sute de pagini, copiate literalmente unele după altele cu oarecare modificări, odată la cîtiva ani: Strategia Națională Antidrog 2003-2004; 2005-2012; 2013-2020 și cea din prezent, 2022-2026. Punctul focal al tuturor acestor strategii sînt cele trei obiective principale: reducerea consumului, combaterea traficului, cooperare internațională. La prima vedere, niște planuri de bun-simț operaționalizate prin diverse legi penale (principal, 143/2000; secundar, 169/2011) în care sînt implicate toate ministerele în frunte cu Ministerul Afacerilor Interne și pentru care își dau silința sute de mii de bugetari.

Realitatea, însă, este că, potrivit statisticilor oficiale, în fiecare dintre strategiile antidrog care se întind pe șapte ani consumul tuturor drogurilor a crescut în medie cu 80%, adică + 80% din 2005 pînă în 2012 și încă + 80% din 2013 pînă în 2020, ajungînd oficial la peste un milion de consumatori. O altă realitate este că traficul de droguri în România valora în 2013 aproximativ 153 de milioane de euro, iar zece ani mai tîrziu valorează cel puțin un sfert de miliard de euro anual – totul fiind profitul marilor traficanți, în timp ce experții internaționali constată că porturile noastre sînt „un magnet” și un „paradis sigur” pentru traficanți. Iar o ultimă realitate, vizavi de cooperarea internațională, este că România e țara din UE și din Occident cu cele mai dure legi antidrog pentru consum, trafic, conducere sub influență și, în general, orice ține de spectrul antidrog.

 

Cum încercăm să facem?

Reducerea consumului în România se încearcă în principal prin prinderea și/sau pedepsirea consumatorilor de droguri (deținere în vederea consumului), anume dosar penal care poate duce la închisoare pentru consumatorii de droguri de mare risc precum heroina, respectiv închisoare sau amendă penală pentru consumatorii de droguri de risc precum canabisul. Am ajuns la un record anual absolut de peste 5.000 de astfel de dosare pentru cantități minuscule de aproximativ 1 gram de substanță per captură, iar zilnic este condamnat cîte un consumator de droguri, 70% din acești consumatori fiind condamnați la o formă a pedepsei cu închisoarea.

Abordarea penală nu lasă nici loc, nici fonduri prevenției: Curtea de Conturi relevă că 41 din 47 de Centre de Prevenire, Evaluare și Consultanță Antidrog ale Agenției Naționale Antidrog din cadrul MAI nu au echipă completă nici măcar pentru a asigura minimul necesar. De asemenea, potrivit analizelor criminologice, programele desfășurate în licee, școli, festivaluri, spații ori instituții publice sînt neconforme cu recomandările internaționale. De exemplu, Autoritatea pentru Sănătate Publică a Statului Washington consemnează că prelegerile ținute de foști dependenți de droguri sînt ineficiente și pot genera rate crescute de consum de droguri în rîndul tinerilor. Biroul Națiunilor Unite pentru Droguri și Infracționalitate constată că intervențiile bazate pe inducerea fricii ori consecințelor negative ale consumului nu previn și nici nu reduc consumul, ba din contra, îl pot chiar provoca ori înrăutăți. Organizația Mondială a Sănătății și Academia Americană de Pediatrie transmit avertismente dure împotriva folosirii testelor antidrog atît în cadrul școlilor, cît și în cadrul familiei, acestea generînd numeroase pericole, precum ingerarea de substanțe menite să curețe corpul ori tranziție către droguri mai periculoase, nedetectabile. În esență, puținul pe care îl face România în materie de prevenție este marcat în toate cazurile cu un mare X roșu în manualele internaționale.

Referitor la combaterea traficului de droguri, este relevant de menționat că niciodată în România nu au fost prinși și condamnați atît de mulți consumatori și atît de puțini traficanți: dacă numărul consumatorilor prinși este la maxime istorice, cel al traficanților este cu 20% mai mic decît acum zece ani, însemnînd că avem doar cîteva sute de capturi în cantități mai mari de 1 kilogram. Într-adevăr, România capturează între 1 și 3 tone de droguri anual, adică doar între 10% și 15% din totalul traficului de droguri estimat (~20 de tone) în țara noastră – restul de 85-90% fie tranzitează România, fie se vinde în țară. Spre comparație, țări precum Belgia sau Olanda capturează anual peste 100 de tone de droguri și pot trece de pragul de interceptare de 50% din totalul traficului.

Ocupăm această poziție rușinoasă deși pedepsele pentru diferite forme de trafic de droguri, în special trafic internațional, se apropie de pedepsele de înaltă trădare pasibile de zeci de ani de închisoare; din nou, cele mai mari din Uniunea Europeană. De asemenea, România mai ocupă un clasament rușinos în Occident referitor la trafic: acela de a nu diferenția traficul și consumul prin cantitate: 1 gram de substanță poate încadra o persoană la trafic de droguri dacă pasează o țigară de canabis cuiva, ori poate încadra aceeași persoană la consum dacă nu o împarte cu nimeni, ori chiar ambele. Așa se face că și puținii traficanți prinși sînt, de fapt, și mai puțini, pentru că totul ține de subiectivismul procurorilor, dornici uneori de umflarea cifrelor „traficanților” prinși, cu simpli consumatori în grup.

În ceea ce ține de cum facem cooperarea internațională, aceasta se rezumă la a ignora ce fac de fapt vecinii și partenerii noștri internaționali și a ne preface că nu auzim recomandările de bune practici, tocmai de aici pornind și sfaturile din a doua parte a articolului.

 

Ce și cum ar trebui să facem

În acest sens, un întreg „cor” de instituții internaționale spune în felul următor: „interzicerea dură a drogurilor a eșuat cu consecințe devastatoare pentru societățile și indivizii din întreaga lume […] [prohibiția] a împuternicit și îmbogățit crima organizată […] [iar] vastele cheltuieli în sprijinul măsurilor represive au eșuat în mod evident din a învinge traficul și consumul de droguri” (Global Comission on Drug Policy, 2011, 2018, 2021). Aidoma, încă din 2019, toate cele 31 de Agenții ale Națiunilor Unite (și de pe lîngă), inclusiv Organizația Mondială a Sănătății, recomandau tuturor statelor lumii nepedepsirea consumatorilor de droguri, prin dezincriminarea tuturor substanțelor pentru consum personal.

Asta nu înseamnă legalizare comercială ori promovare comercială, ci poate însemna, de exemplu, permisiunea cultivării cîtorva plante de canabis pentru consum propriu și deținerii cîtorva grame pentru consum propriu din aproape orice substanță. Cîțiva ani mai tîrziu, Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului din cadrul Națiunilor Unite repeta că o astfel de măsură este o urgență pentru a scădea daunele asociate consumului de droguri, inclusiv scăderea repercusiunilor penale asupra consumatorilor, și a înteți atenția strict asupra marelui trafic de droguri, de ordinul tonelor de droguri.

Nu cooperăm internațional, deci, cu un întreg „ansamblu” de vecini europeni și extra-continentali, format din peste 50 de jurisdicții din întreaga lume, incluzînd o majoritate a Uniunii Europene, care au făcut deja acest pas al nepedepsirii penale a consumatorilor pentru a se concentra doar asupra criminalității organizate reale și a-și proteja în mod real cetățenii. Pe continentul nostru nu mai vorbim doar de veșnicele exemple precum Elveția, Portugalia, Spania, Olanda, Germania, Luxemburg, Malta, Belgia etc., ci și de țări mai apropiate nouă precum Cehia, Croația, Slovenia, printre altele (chiar și Republica Moldova, prin dezincriminarea deținerii a 2 grame de canabis). Aceste inovații în materie de politici antidrog, desemnate cvasi-unanim drept succese răsunătoare ale unor state responsabile care au scăzut problemele asociate consumului fără a crește incidența consumului, sînt recunoscute și autohton de către organizații, instituții și experți din afara Guvernului, spunîndu-ne ce și cum ar trebui să facem.

Așadar, potrivit Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie, for reprezentativ pentru medicii psihiatri, Fundației Friedrich Ebert Stiftung și Asociației Române Anti-SIDA, România ar trebui să dezincrimineze posesia pentru consum propriu a tuturor drogurilor și deci să nu mai pedepsească penal consumatorii de droguri (eliminarea art. 4 din Legea 143/2000), alături de alte măsuri urgente, printre care: transferarea atribuțiilor de combatere a consumului de la MAI către Ministerul Sănătății; înființarea competenței de Medicina Adicției; folosirea fondurilor din taxarea jocurilor de noroc și industriilor tutunului și alcoolului pentru finanțarea unor servicii de prevenție și tratament; înființarea a numeroase centre de dezintoxicare cu incorporarea de secții de tratament special pentru minori; grațierea tuturor consumatorilor de droguri pedepsiți penal strict pentru posesie în vederea consumului; diferențiere clară între cantitățile de consum și cele de trafic; începerea prevenției antidrog prin folosirea programelor internaționale omologate; instalarea de corturi de testare a substanțelor la festivaluri; instalarea de camere de consum a substanțelor; oferirea gratuită a substanței pentru persoanele dependente de substanțe injectabile; implementarea de praguri de sensibilitate a aparatelor antidrog de pe șosele pentru a reduce rezultatele false; inițierea campaniilor de reducere a daunelor și consum responsabil, în locul celor de terifiere a consumatorilor etc.

În esență, consumul de droguri trebuie să fie o problemă de sănătate publică și nicidecum una de drept penal. Prin aceste tranziții, nicidecum exhaustive, nu doar că se vor economisi zeci de milioane de euro anual din renunțarea la parcursurile penale pentru consumatori, dar munca a sute de mii de bugetari din sistemele de forță (Poliție, Jandarmerie, SRI, SIE) care au tangență cu domeniul antidrog se va îndrepta către marele și adevăratul trafic de droguri, reducînd astfel finanțările grupărilor infracționale organizate cu profituri de miliarde. Momentan, România își ucide social consumatorii de droguri, își invită traficanții să investească masiv în uriașele oportunități de afaceri și ignoră ce se întîmplă în lume și în jurul țării: Filipine a Uniunii Europene este România antidrogului din prezent.

 

Vlad Zaha este criminolog specializat în politicile publice din domeniul drogurilor și criminologie publică intervenționistă. Este cercetător la Universitatea Oxford și se implică activ în diseminarea științei criminologice pentru publicul din România, prin canalul său de YouTube.

Share


Fantezii

Fantezii